Cautare




, Contributor

Leadership |
|

Adina Gurgu preia funcția de CTO la TotalSoft

TotalSoft, furnizor de ERP și soluții financiare, parte a companiei Logo Yazılım A.Ş (Logo), anunță numirea Adinei Gurgu în funcția de Chief Technology Officer (CTO), începând cu luna august.
Webp.net-resizeimage

Aceasta va fi responsabilă cu dezvoltarea tehnologică a companiei și gestionarea echipelor de dezvoltare software. Adina Gurgu face parte din echipa TotalSoft de aproape 20 de ani și a realizat proiecte complexe, atât în România, cât și la nivel internațional, pentru clienți precum: Rompetrol Group, Rețeaua Privată de Sănătate Regina Maria, Deutsche Leasing și Raiffeisen Leasing. De asemenea, a făcut parte din echipa de dezvoltare a Charisma Business Suite, având experiență solidă în dezvoltarea de software, precum și în livrarea proiectelor.

“ (…) În anii petrecuți în TotalSoft, Adina Gurgu a crescut constant ca profesionist și a jucat un rol important în dezvoltarea Charisma, software care acum este implementat în întreaga lume. Suntem mândri să avem astfel de oameni valoroși alături și am convingerea că, având-o pe Adina la conducerea echipei tehnice, TotalSoft va continua să furnizeze clienților soluții de cea mai bună calitate, menținând în același timp cele mai înalte standarde în serviciile livrate”, a declarat Önder Eren, CEO TotalSoft.

Citește și: Diana Iosu, manager de comunicare externă la Telekom, părăsește compania pentru o afacere proprie

Adina Gurgu este absolventă a Facultății de Automatică și Calculatoare din cadrul Universității Politehnice din București și a obținut o Diplomă Professional Certificate in Management, de la Open University din Marea Britanie.

TotalSoft unul dintre primii 10 furnizori globali de soluții software pentru industria de leasing. În prezent, TotalSoft are o echipă de 440 de specialiști și proiecte în 46 de țări, pe patru continente. Compania a fost achiziționată în toamna anului trecut de Logo Yazılım A.Ş. (Logo), cel mai mare furnizor independent de software din Turcia, ca parte a strategiei companiei de a se extinde pe piețele internaționale.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii