Cautare




, Contributor

Reinventarea României |
|

Adaptabilitatea – secretul business-urilor cu istorie

Care este secretul rezistenței business-urilor cu istorie într-un mediu de afaceri aflat într-o continuă schimbare? Este una dintre întrebările pe care ni le adresăm cu toții la un moment dat.
Time,To,Adapt.,On,Vintage,Watch,Face,With,Closeup,View

Răspunsul este pe cât de simplu, pe atât de complex de pus în practică, cel puțin în opinia a doi lideri cunoscuți din industria alimentară locală: Bibiana Stanciulov, directorul general Sonimpex Topoloveni, producătorul Magiunului de prune Topoloveni și Dragoș Militaru, Managing Director Kandia Dulce.

Potrivit Bibianei Stanciulov, termenul de „adaptabilitate” este unul foarte familiar în business-ul pe care-l conduce din anul 2001 și reprezintă unul dintre principalele puncte forte ale continuității și dezvoltării afacerii Sonimpex Topoloveni.

„Nu este deloc dificil pentru un om dacă își dorește cu adevărat să se adapteze. Să nu uităm că adaptabilitatea este o caracteristică principală a speciei umane. Pentru mine, a te adapta înseamnă a face față tuturor încercărilor vieții”, a punctat directorul general Sonimpex Topoloveni, care a recunoscut, însă că secretul rezistenței unui business cu istorie constă în faptul ca, alături de colectivul companiei, proprietarul afacerii să rămână la cârma business-ului, fără să se gândească măcăr la ideea de a înstrăina afacerea.

 Adaptabilitatea, susține Bibiana Stanciulov, înseamnă înainte de toate să utilizezi toate pârghiile pe care le ai la îndemână pentru a dezvolta în mod constant afacerea, iar la acest capitol, directorul general al Sonimpex Topoloveni amintește accesarea de fonduri europene destinate chiar și promovării pe piețe specifice, precum cea destinată alimentelor funcţionale – fără conservanţi sau zahăr adăugat.

„Sperăm să demarăm în acest an și proiectul pentru România/Grecia. Este pentru prima dată, în ultimii şapte ani, când am accesat fonduri europene pentru promovarea la noi în ţară. Considerăm că este cel mai important proiect deoarece reuşim să le explicăm consumatorilor români care este diferenţa dintre produsele noastre şi produsele celor care folosesc în mod abuziv, ilegal, toponimul Topoloveni”.

De cealaltă parte, Dragoș Militaru, Managing Director Kandia Dulce consideră că adaptabilitatea reprezintă una dintre trăsăturile fundamentale ale unui producător cu istorie. În opinia acestuia, adaptabilitatea înseamnă să îmbini noutatea cu tradiționalul.

Potrivit lui Dragoș Militaru, păstrarea tradiției în fabricarea produselor este un factor primordial în a sublinia calitatea acestora.

Din acest punct de vedere, Dragoș Militaru a explicat că în prezent Kandia Dulce își produce singură masa de ciocolată – gestul asigurând o continuitate a tradiției privind procesul de fabricare a ciocolatei Kandia, care în 1890 era mult mai complex din acest punct de vedere.

„În urmă cu 130 de ani, procesul de fabricare al ciocolatei Kandia era mult mai sofisticat, în sensul că se aduceau în producție boabele de cacao, se măcinau, se separa untul de cacao, se extragea apoi praful de cacao pentru a rămâne masa de cacao din care se realiza ciocolata – bazându-te în toate aceste procese pe tradiție, ajungi să capeți experiență. Și, inevitabil vei învăța foarte bine care sunt gusturile consumatorilor cărora te adresezi”, a exemplificat Dragoș Militaru.

Revenind în vremurile actuale, Dragoș Militaru a menționat că schimbările survenite în urma crizei sanitare provocate de COVID-19 și-au pus amprenta vizibil pe anumite categorii de produse. Și anume, vânzările au fost afectate pe partea produselor de tip batoane de ciocolată, deoarece aceste produse erau cele care se consumau în mișcare, în pauzele de la școală sau în drumul spre birou.

Mai mult chiar, pandemia de coronavirus a evidențiat mai mult ca oricând faptul că trendurile în ceea ce privește consumul dulciurilor se schimbă rapid.

„Nevoile consumatorilor se află într-un permanent proces de transformare. Generațiile sunt absolut diferite, primesc informațiile diferit, așa că oricât de bine ți-ai trasa strategia de business, este necesar să te adaptezi rapid și tu ca producător, și să aduci pe piață produse noi, diverse”, a punctat Dragoș Militaru care a recunoscut că cea mai mare temere a sa este că afacerile de tradiție, cu istorie ar putea pierde conexiunea emoțională, socială și economică cu noile generații de consumatori în fața produselor importate din afara zonei UE, care atrag prin ambalaje strălucitoare și prin prețuri foarte mici.

 

 

 

 

 

 

 

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii