
Deși turismul s-a numărat printre cele mai „avariate” industrii din cauza episodului pandemic, acest lucru nu a reprezentat un impediment pentru agențiile de turism în a-și da un reset planului inițial.
Astfel că, unii tour-operatori au găsit „butonul de restart” în trendurile pe care le-au impus doleanțele turiștilor, și ele, la rândul lor, generate de noul context.
„În ultimul an, turiștii s-au îndreptat către variante de vacanțe mai scurte, și-au dorit mai mult ca oricând mici evadări din cotidian”, ne-a explicat Mădălina Balaiban, proprietarul Hello Brands ( companie formată din agenția de turism Hello Holidays și firma de transport destinată programelor de vacanță, Hello Holidays Transport).

Simțind acest apetit al turiștilor către această zonă, Mădălina Balaiban a decis că este momentul oportun pentru a dezvolta pachetul turistic pe care-l deținea deja în portofoliu – „O zi cât o vacanță”. Ce a presupus acest lucru?
Reprezentanții companiei au extins programele cu privire la excursiile de o zi, în special pe plan local, astfel s-a ajuns la o suplimentare atât a datelor de plecare pe programele deja existente cât și în ceea ce privește numărul de excursii.
„Anul acesta sunt organizate 92 de excursii de o zi, sub brandul – O zi cât o vacanță – , în România și în Bulgaria, în creștere cu 40 de excursii față de anul anterior”, a explicat Mădălina Balaiban, care a punctat pentru Forbes România că, față de 2020 numărul rezervărilor s-a dublat.

Potrivit acesteia, o parte din turiști preferă excursiile de o zi deoarece petrec mai puțin timp în autocar și se pot bucura de vizite la obiective turistice, fie că sunt conace, castele, palate, case memoriale, muzee, pot vizita mănăstiri și biserici, pot face plajă o zi la Gura Portiței, se pot relaxa o zi pe Transfăgărășan, pe Transalpina sau în Țara Făgărașului.
„Avem turiști repetitivi pentru acest program, unii merg chiar în mai multe excursii de o zi în timpul unui an”, a completat Mădălina Balaiban. Aceasta a precizat că tocmai acest interes crescut venit din partea turiștilor a condus la extinderea portofoliului în ceea ce privește excursiile pe care compania și le propusese pentru acest an.
Astfel, au fost introduse circuite noi pe acest segment, precum: excursie la Mănăstirea Prislop – Castelul Corvinilor – Biserica Densus – Sarmizegetusa, excursie – Mănăstiri și Palate de lângă București, excursie Fortificații din Țara Făgărașului, excursie la Mănăstirea Celic Dere – Tulcea – Enisala, excursie Plajă la Gura Portiței, în Țara Făgărașului – La Valtori și excursie Grădina de Lavandă – Salina Slănic.

Referitor la investițiile pe care agenția de turism le-a făcut în ultimul an, Mădălina Balaiban a completat că, deoarece excursiile de acest tip se realizează cu autocare, fondurile se îndreaptă, în special către flota auto. „Investiții se fac permanent și sunt sume importante pentru că este obligatoriu pentru noi ca turiștii noștri să călătorească în condiții de maximă siguranță. De exemplu, ultimul autocar a fost cumpărat anul trecut, în cadrul unui program de investiții de jumătate de milion de euro care nu a fost sistat din cauza pandemiei”.
În prezent, flota auto Hello Holidays Transport numără 12 autocare, 6 microbuze și 7 autoturisme pentru transferul turiștilor. Printre zonele locale în care se desfășoară excursiile de o zi se numără: Transalpina, Transfăgărășan, Viscri-Sighișoara sau Delta Dunării. Prețul excursiilor pornește de la 55 de lei/persoană în România și de la 22 de euro/persoană în Bulgaria.