FacebookTwitterLinkedIn

În total, la finalul lunii iunie, 7,56 milioane de români erau înregistrați în sistemul de pensii private obligatorii (Pilonul II), mai mult cu 1,25% față de sfârșitul anului trecut, iar valoarea totală a activelor nete ale acestora depășea 65,94 miliarde de lei (13,62 miliarde de euro), în creștere anuală cu 19,59%, evoluție care ține cont inclusiv de recentele efecte economice cauzate de pandemia COVID-19, arată datele publicate vineri de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF).

Valoarea medie a unui cont în Pilonul II – 8859 lei, în creștere cu 5,05% față de sfârșitul lui 2019 „La nivelul Pilonului II, contribuția medie a participanților cu contribuții virate la 30 iunie 2020 a fost de 190,20 lei. La aceeași dată, rata nominală de rentabilitate a fondurilor de pensii administrate privat a fost de 4,3938%, comparativ cu 6,3381%, la data de 31 decembrie 2019. De asemenea, la sfârșitul lunii iunie 2020, valoarea medie a unui cont în sistemul pensiilor administrate privat era de 8.859 lei, respectiv o creștere de 5,05% comparativ cu decembrie 2019.”, se arată în raportul ASF privind sistemul pensiilor private la data de 30 iunie 2020.