Bani și Investiţii |
|
Acțiunile au atins un nivel record, iar petrolul a depășit 60 de dolari pe baril

Nici măcar știrea că Africa de Sud a oprit lansarea vaccinului AstraZeneca după ce un studiu a arătat că a oferit o protecție limitată împotriva variantei mai contagioase a virusului, nu va opri piețele bursiere, relatează Reuters.
De asemenea, indicele bursier MSCI care urmărește 50 de țări a atins un nou record al anului 2021, peste noapte, în contextul în care japonezii relaxează măsurile de urgență.
Totodată, Europa a beneficiat de un început puternic, pe măsură ce prețul mare al petrolului și așteptările legate de inflație au crescut acțiunile bancare.
Piețele de obligațiuni s-au concentrat pe cât de mult ar putea crește inflația dacă mixul actual de stimulente, creșterea prețurilor la petrol și produse alimentare împreună cu așteptările pentru o relansare a economiilor continuă să se mențină.
Randamentele la zece ani ale Trezoreriei SUA au urcat la 1,2%, cel mai ridicat nivel de la vârful incertitudinii generate de pandemia ce a început în martie anul trecut, iar ratele de rentabilitate, care sunt concepute pentru a ține cont de inflație, s-au tranzacționat cu până la 2,21%, cele mai mari din 2014.
În Europa, randamentele pe 10 ani ale Germaniei au crescut cu 3 puncte de bază, la -0,415%, aproape de maximele ultimelor cinci luni.
Mai multe articole Forbes
Comentarii
Nu există comentarii