FacebookTwitterLinkedIn

Acţionarii majoritari Braiconf au achiziţionat, prin intermediul a două companii pe care le deţin, două terenuri cu suprafaţa totală de peste 63.000 metri pătraţi, pe care se află fostele platforme Comat SA şi Remat SA din municipiul Brăila. Valoarea totală a celor două tranzacţii se ridică la peste 2.500.000 de lei, iar intenţia acţionarilor majoritari este ca pe aceste terenuri să construiască noua fabrică Braiconf.

Suprafaţa cumulată a celor două terenuri reprezintă cel mai mare lot de teren din interiorul Brăilei, fiind situat în imediata vecinătate a zonei centrale a oraşului.

Acţionarii majoritari ai companiei şi-au anunţat deja decizia de a reloca fabrica şi de a investi într-un nou sediu, ca parte dintr-o amplă strategie de modernizare a mărcii româneşti, pentru care a fost deja votată în cadrul AGA din luna aprilie 2021 o investiţie de aproape 9 milioane de euro pentru noul sediu.

Totodată, managementul companiei a analizat mai multe oportunităţi de relocare a fabricii, printre acestea aflându-se patru terenuri şi cunoscutele Mori Violattos şi Lykiardopoulos, decizia asumată fiind aceea de a construi un sediu nou, modern, pe terenurile recent achiziţionate.

„Ne-am propus să construim cea mai modernă şi eficientă fabrică de confecţii din Europa de Est, în care să antrenăm proiecte valoroase şi prin care să promovăm industria din care facem parte. Deşi am analizat mai multe opţiuni pentru relocare – terenuri în zona Brăilei, clădiri istorice cum sunt Morile Violattos şi Lykiardopoulos, chiar proprietăţi în Galaţi, oraş care are astăzi câteva oportunităţi pe acest segment de industrie – ne dorim să păstrăm fabrica Braiconf în Brăila, iar terenurile recent achiziţionate reprezintă soluţia optimă pe care o căutam pentru construirea de la zero a unui sediu modern, eficient, durabil şi actual, care să răspundă cu succes planurilor de dezvoltare pe care le avem”, spune Silviu Dumitrache, acţionar şi preşedinte Braiconf.

Acţionarii majoritari Braiconf au anunţat intenţia de a construi noua fabrică după un concept modern, care urmează a fi dezvoltat împreună cu o echipă de arhitecţi români.