Cautare




, Staff

https://www.facebook.com/forbesromania https://twitter.com/ForbesRo

Plasamente |
|

Acționarii Hidroelectrica vor să numească doi noi membri provizorii în Consiliul de Supraveghere

Directoratul Hidroelectrica a convocat Adunarea Generală Ordinară a Acționarilor companiei pentru data de 18 iulie, pe ordinea de zi fiind numirea a doi membri provizorii în Consiliul de Supraveghere, se arată într-un document al companiei.
hidroelectrica

Mai multe surse din sectorul energetic au declarat, pentru Agerpres, că noii membri ai CS vor fi, cel mai probabil, Adrian Volintiru, fost secretar de stat în Ministerul Economiei, și Karoly Borbely, directorul de strategie al Hidroelectrica.

Cei doi noi membri vor avea un mandat de doar o lună, care ar urma să expire pe 19 august. De asemenea, AGA va aproba forma contractului de mandat și remunerația acestora.

Totodată, pe ordinea de zi a AGA se mai află și „informarea acționarilor privind cesionarea, în favoarea consorțiului BRD-ING Bank a unor contracte de vânzare-cumpărare de energie electrică în sumă de 56 de milioane de lei pentru completarea garanțiilor până la valoarea de 110% din suma trasă din credit conform contractului de credit 797/07.04.2015”.

În prezent, Consiliul de Supraveghere al Hidroelectrica are doar cinci membri, din șapte, cât prevede actul constitutiv. Săptămâna trecută, Fondul Proprietatea, care deține 20% din companie, a cerut revocarea a patru dintre cei cinci membri, întrucât aceștia ar fi vrut să numească un nou membru în Directoratul companiei fără un proces transparent de selecție, și aici fiind menționat numele lui Adrian Volintiru.

Cererea Fondului este determinată de faptul că respectivii membri ai Consiliului nu s-au opus la propunerea ca, în mod arbitrar, domnul Petronel Chiriac, membru al Directoratului, să fie înlocuit cu domnul Adrian Constantin Volintiru, fără a implementa mai întâi un proces de selecție transparent”, se arată în comunicatul Fondului Proprietatea.

O altă problemă în companie este că, de câteva zile, au expirat mandatele membrilor Directoratului, astfel că, practic, producătorul de energie este acum fără conducere executivă. Contactat de AGERPRES, Ovidiu Agliceru, președintele Directoratului, a afirmat că săptămâna aceasta se află în concediu și că nu poate face niciun comentariu pe această temă.

Producătorul de energie Hidroelectrica a obținut în primele cinci luni ale anului un profit de 744 de milioane de lei, în creștere cu 26% față de perioada similară a anului trecut. În același timp, cifra de afaceri a fost de 1,436 miliarde de lei, în creștere cu 10%.

Toate acestea pe fondul scăderii producției cu 7,1%, de la 7 TWh la 6,5 TWh în primele cinci luni ale anului.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii