FacebookTwitterLinkedIn

Noua companie, filială a Electrica, este organizată ca societate pe acţiuni. Electrica va deţine un procent de 99,9920% din capitalul social, iar Societatea Filiala de Întreţinere şi Servicii Energetice Electrica Serv (FISE) un procent de 0,0080%.

Rămânem consecvenţi în ceea ce priveşte obiectivul nostru de a crea valoare pe termen mediu şi lung pentru investitori şi, în contextul transformărilor profunde şi rapide din piaţa de energie, am propus acţionarilor noştri înfiinţarea acestei filiale dedicate proiectelor din zona tehnologiilor de generare a energiei electrice din surse regenerabile. Extinderea activităţilor derulate de Electrică în amonte va permite dezvoltarea Grupului pe direcţiile urmărite prin strategia aprobată, precum şi consolidarea veniturilor viitoare obţinute din generarea de energie electrică, cu efecte benefice asupra profitului companiei. În contextul dezvoltărilor privind soluţiile de stocare a energiei electrice, tehnologiile de generare din surse regenerabile reprezintă o soluţie viabilă şi din punct de vedere financiar, mai ales că piaţa de energie din România se confruntă cu un deficit de ofertă”, a declarat Corina Popescu, Director General Electrică SĂ.

Obiectivul principal a filialei este achiziționarea şi dezvoltarea de proiecte de generare a energiei electrice din surse regenerabile. De asemenea, noua firmă se va ocupa de operarea capacităţilor de generare de energie și dezvoltarea şi operarea soluţiilor de stocare independente pe care compania intenţionează să le dezvolte în viitor.

Complementar, în cadrul AGEA, acţionarii au aprobat înfiinţarea Fundaţiei Electrica. Scopul acesteia este, în principal, implicarea în activităţi de responsabilitate socială în România.

Compania se implică activ în acest sector. Anterior, Grupul Electrica a cumpărat Parcului Fotovoltaic Stăneşti, din judeţul Giurgiu. De asemenea, societatea a investit în alte trei companii cu o capacitate totală instalată de 207MW, prin două parcuri fotovoltaice în zona Satu Mare şi un parc eolian, care include şi o capacitate de stocare de energie electrică, în zona Dobrogea.