Cautare




, Contributor

Travel |
|

Academie pentru viitorii specialişti ai industriei de reuniuni din România

educatie1.jpg
  Sub tutela Asociaţiei Profesioniştilor din Industria de Evenimente din România (APIER) se relansează MICERO Academy, un program destinat formării şi susţinerii viitorilor specialişti din industria de reuniuni.

 

Potrivit organizatorilor, Academia reprezintă o opţiune serioasă pentru studenţi şi/sau masteranzi din facultăţile de profil şi nu numai, care se simt atraşi de posibilitatea implicării în profesii specifice industriei de evenimente, mai ales că beneficiază şi de susţinerea unui număr mare de oameni din industrie.

MICERO Academy oferă, începând cu acest an, exclusiv în România, prin parteneriatul cu programul Future Leaders Forum (FLF) lansat de IMEX Frankfurt (cel mai mare eveniment MICE din lume) /MPI / MCI, 4 locuri pentru tineri implicaţi în program la fiecare ediţie a FLF – IMEX Frankurt – unul dintre cele mai importante târguri de MICE din lume.

De asemenea, APIER – MICERO Academy a stabilit parteneriate cu organisme precum Young Skal Bucharest, Facultatea de Geografie / Universitatea Bucureşti – Universitur, ASUT Braşov, în scopul dezvoltării programului şi implicării cât mai multor tineri în acest proces de educare/dezvoltare şi atragerii lor către industria de evenimente şi către marketingul/managementul destinaţiei.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii