Deși brandul Iehana Cosmetics a fost înființat în 2013, inspirația pentru un astfel de business a apărut în urmă cu trei ani, moment în care Iulia Iancu (53 de ani) și Medeea Haruki (29 de ani), mamă și fiică, au descoperit apa japoneză Kangen, dar și beneficiile acesteia asupra pielii.
“Am pus bazele brandului, am conturat business plan-ul și am dezvoltat rețetele primelor trei produse. Am început cu o cremă de corp, o cremă hidratantă multifuncțională, dar și cu o cremă antirid. În momentul de față avem o gamă variată de peste 20 produse, pentru ten, corp și păr”, povestește Medeea Haruki, co-fondatoare și absolventă a două facultăți de prestigiu (Facultatea de Leadership și Comunicare din cadrul Harvard University și Facultatea de Luxury Brand Management din cadrul UAL Londra).
Cu o investiție inițială de circa 5.000 de euro provenită din resurse proprii, businessul de familie Iehana Cosmetics s-a concentrat în mare parte pe mediul online, însă au intrat și în magazinele fizice prin intermediul rețelei Douglas, în orașe precum București, Cluj și Brașov. “De asemenea, suntem prezenți în diverse saloane de beauty și magazine de profil din București, Sibiu, Constanța și Iași”, continuă aceasta.
Iehana Cosmetics a crescut treptat, s-a extins, iar acum activează prin intermediul unor platforme de shopping de profil pe piețe externe, precum, Franța, Italia, Spania, Germania și Marea Britanie. Și expansiunea continuă.
“Urmează să fim prezenți și fizic, în India, Franța și Suedia la începtul anului 2021. În momentul actual, am semnat un contract cu un distribuitor din India, și suntem de asemenea în discuții cu distribuitori din Asia și America”, punctează antreprenoarea, care pe viitor plănuiește să dezvolte businessul cât mai mult pe plan local și internațional. Totodată cele două femei de afaceri sunt deschise și la un sistem de franciză.
În plus, mama și fiica se completează perfect. În timp ce Medeea se ocupă de tot ce înseamnă brand și awareness, Iulia, chimistul brandului și absolventă a Facultății Formula Botanică de la Londra, specializată în formulare de cosmetice organice, se ocupă cu producția. De la plantarea semințelor, la recoltare și la transformarea acestora în produsele Iehana. “Atât sera, cât și laboratorul nostru sunt localizate în Breaza, Prahova. Un scenariu absolut de poveste, în care găsim inspirație constant. Gradină, plante, peisajul munților. O adevărată oază de fericire”, mai spune Medeea Haruki.
Încă de la început acestea și-au dorit un brand de cosmetice “clean beauty” cu produse pentru ten, corp și păr. Iar includerea apei Kangen în cosmetice le-a diferențiat de ceilalți jucători de pe piață. “Am dezvoltat de asemenea și un sistem de extragere al principiilor active din plante folosind apa alkalină, noi cultivându-ne o mare parte din ingredientele folosite în produsele Iehana. Extractele din plante sunt proaspete, autohtone. Încercăm să folosim propriile resurse pe cât posibil și totodată să fim un brand sustenabil”, afirmă cofondatoarea Iehana Cosmetics.
Pe parcursul celor 7 ani de înființare, au investit aproximativ 150.000 de euro în dezvoltarea businessului. Pentru anul curent, investițiile s-au ridicat la 25.000 de euro în utilaje, recipiente și ingrediente. “În viitor ne dorim dezvoltarea laboratorului, lucru ce implică achiziționarea de noi utilaje, dar și o investiție de aproximativ 100.000 euro”, precizează Medeea Haruki. În afaceri, ea mizează pe calitatea produselor, dar și pe o relație strânsă cu clienții. “Neavând suficiente resurse pe când am pornit, brandul s-a propagat și a crescut atât prin intermediul recomandărilor din partea clienților cât și din partea persoanelor din Media”, mai spune aceasta.
În ceea ce privește contextul actual generat de criza sanitară, compania controlată de cele două antreprenoare a ieșit pe plus, comparativ cu anul precedent. Medeea Haruki susține că pandemia a fost “o încercare pentru noi toți, însă și o lecție despre cum să ne îmbunătățim”. Astfel, au lucrat de două ori mai mult de la izbucnirea coronavirusului, au găsit soluții și și-au majorat cifra de afaceri cu 25%, comparativ cu 2019, când compania a înregistrat vânzări de 300.000 de lei.
“Recent am pornit o campanie de awareness denumită “Iehana Zâmbete sub Mască”, menită să ne aducă mai aproape ca și comunitate în aceste momente dificile. Nimeni nu ne poate răpi zâmbetul și este important să ne păstram pozitivitatea pe cât posibil”, mărturisește femeia de afaceri. Totodată au lansat și un produs nou, o cremă hidratantă atât pentru mâini, cât și pentru față, ca urmare a efectelor purtării măștii de protecție și a utilizării dezinfectantului.
Activitatea profesională și antreprenorială a celor două trece dincolo de “granițele” Iehana Cosmetics. Iulia Ianculucrează în paralel la dezvoltarea de tratamente și produse bazate pe plante, iar în momentul actual colaborează cu diverse companii pentru formularea de rețete inovative și eficiente. În ceea ce o privește pe Medeea Haruki, aceasta este cofondatoare în alte două businessuri: Mahko Experiences și Brain Pasta. Mahko Experiences este un concept de evenimente bazat pe dezvoltare personală și experiențe imersive, ce adună persoane din diverse domenii (antreprenori, artiști etc) în locații inedite de pe întreg globul. Până în prezent a organizat aceste evenimente în România, Franța, Chile și Argentina. Cel de-al doilea business, Brain Pasta, oferă consultanță marilor companii bazată pe experiențe imersive.
Performanțele de care se bucură astăzi, atât Iulia, cât și Medeea vin și ca urmare a valorilor pe care le urmează în antreprenoriat. “Consider că în momentul actual, un produs, chiar și eficient nu mai este suficient pentru a duce un brand mai departe. De asemenea, cred că focusul ar trebui îndreptat și spre acțiunile și valorile din spate. Spre sustenabilitate”, spune Medeea Haruki, care a fost nominalizată în 2018 în cadrul “Forbes 30 under 30”.
De asemenea, aprecierea și protejarea naturii fac parte din filozofia businessului Iehana Cosmetics. “Să fim sustenabili. Să reciclăm. Să nu testăm pe animale. Să alegem ingrediente locale”, a conchis ea.