Cautare




, Contributor

IT |
|

ABC Data, cel mai mare distribuitor IT din Europa Centrală și de Est intră pe piaţa din România şi vrea să ajungă în top 5

sergiu_lujanschi_ABC_Data.jpg
ABC Data, cel mai mare distribuitor IT din Europa Centrală și de Est, cu operațiuni în opt țări din regiune, a intrat pe piața din România şi ţinteşte un loc între primii cinci jucători din piața de profil în primii trei ani de activitate.

Compania poloneză are, în medie, o cotă de 30% pe piețele pe care activează de mai mulți ani, respectiv Polonia, Republica Cehă, Slovacia, Lituania, Letonia, Estonia, Ungaria. Potrivit estimărilor reprezentanţilor ABC Data, valoarea pieţei distribuitorilor IT din România se va ridica în acest an la circa 800 de milioane de euro.

Compania vizează pentru primul an de activitate pe plan local, poziționarea între primii 15 jucători din piața de profil şi o cotă de piaţă între 2% şi 5%, iar în următorii trei ani, un loc în top cinci. În prezent, principalii jucători din domeniu, în funcţie de cifra de afaceri raportată pentru anul 2012, sunt: Network One Distribution, Gersim Impex, Mobile Distribution, Skin Media şi Omnilogic.

,,Este foarte posibil ca la începutul businessului de aici partea de componente PC să fie cea mai importantă, urmată de partea de mobilitate (…). Ne aşteptăm să câştigăm o cotă mai mare în piaţă din ceea ce oferim, în primul rând, capabilităţile de stoc, echipa locală. Automat când vom câştiga business se va pierde din altă parte. Business-ul câştigat de noi nu va însemna că piaţa va creşte foarte mult. Cred că prioritatea noastră numărul unu este să oferim partenerilor ceea ce au nevoie”, a declarat Sergiu Lujanschi, director general ABC Data România.

Pe zona de mobile compania mizează pe lansarea în România a unui brand propriu de tablete, Colorovo, un brand pe care îl deţine încă din 2010. Pe lângă tablete şi accesorii pentru dispozitivele mobile, brandul mai include şi consumabile, echipamente de birou şi accesorii pentru calculatoare.

Tot din 2010, ABC Data este o companie publică, listată la Bursa de Valori din Varșovia, iar pentru anul trecut grupul estimează o cifră de afaceri de aproximativ 1,2 miliarde de euro.

ABC Data Capital Group este un distribuitor IT din Europa Centrală și de Est cu peste 20 de ani de experienţă în piaţă în distribuţia de hardware, software, electronice și electrocasnice şi aduce pe piaţa locală un portofoliu de peste 36.000 de produse, de la peste 200 de producători internaționali.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii