Cautare




, Contributor

Orologerie de lux |
|

Aaron Becsei – Tradiţie, inovaţie, recorduri

A stabilit un record mondial încă de la prima creaţie pe care şi-a pus semnătura, realizând cel mai mic ceas cu pendulă din lume. În familia lui, orologeria este tradiție ajunsă deja la a treia generaţie, aşa că performanţa este... în ordinea firescului. Şi totuşi, talentatul nostru invitat nu este nici elveţian, nici german, nici englez. Dar asta n-a fost niciodată un dezavantaj: Ungaria, ţara sa natală, are o frumoasă istorie orologieră. Iar azi, Aaron Becsei este cel mai important nume al acestei şcoli.
Aaron Becsei_Bexei Watches

Orologeria este un meşteşug cu mare tradiţie în familia ta. Spune-mi, te rog, mai multe despre această pasiune transmisă din generaţie în generaţie şi despre școala maghiară în domeniu.

Bunicul meu a plecat din Voievodina pe când era tânăr pentru a începe o nouă viaţă la Budapesta. A învăţat ceasornicăria pe cont propriu, iar acest domeniu l-a captivat. Era atât de talentat, încât ceilalţi colegi de breaslă îi aduceau piesele pe care le considerau imposibil de reparat ca să găsească o soluţie pentru ele. A devenit, aşadar, un orologier foarte respectat.

Dar să ştii că între 1900 şi 1920 erau sute, poate chiar mii de astfel de specialişti în Ungaria (de fapt, în Imperiul Austro-Ungar). Până în 1925 a existat o fabrică de ceasuri în Szentgotthárd, dar după război ea a fost închisă. Apoi numărul meşteşugarilor din acest domeniu a scăzut continuu, iar tradiţia a început să dispară.

Cu toate astea, tatăl şi unchiul meu au devenit ceasornicari (se ocupau de reparaţii), iar după liceu mi-am încercat şi eu talentul în atelierul tatălui meu şi aşa am devenit dependent de aceste mecanisme. Am deprins chestiunile de bază la şcoala de reparaţii de ceasuri din Budapesta, iar după asta m-a şcolit tata şi am învăţat să repar cu mână sigură ceasuri cu repetiţie la minut şi alte mecanisme cu complicaţii.

După mai multe restaurări speciale, am realizat, pur şi simplu din pasiune, primul meu ceas de masă: Miniature Zappler. După aceea am început să lucrez la ceasurile de masă cu tourbillon şi atunci când preşedintele de la acea vreme al Académie Horlogère des Créateurs Indépendants mi-a spus că am un viitor în acest domeniu, am înfiinţat o companie împreună cu soţia mea pentru a construi propriile mele mecanisme şi modele orologiere.

Ştiu că restaurarea de ceasuri nu a fost doar o etapă de început în cariera ta. Ea îţi place foarte mult şi, ca atare, te-ai ocupat de piese foarte valoroase. Care a fost ceasul cel mai dificil de restaurat?

Din câte îmi amintesc, unele dintre creaţiile care mi-au pus cele mai mari probleme au fost un Cartier şi un Patek Philippe de mână, al cărui mecanism era îndoit. Am reuşit să îndrept mecanismul şi să-l fac din nou funcţional.

Acum, că ai propria ta colecţie de ceasuri, mai ai timp pentru restaurare ca înainte? Lucrezi pentru colecţionarii maghiari sau şi pentru clientela internaţională?

Mă concentrez mai degrabă pe noile mele modele Bexei, aşa că am mai puţin timp pentru restaurări şi reparaţii. Dar cum chiar este unul dintre lucrurile care îmi fac o foarte mare plăcere, uneori, pur şi simplu, nu pot să refuz o piesă interesantă.

Pentru restaurare de ceasuri, la mine vin atât conaţionali, cât şi clienţi din alte ţări. Dacă nu am timp pentru o reparaţie, recomand un alt ceasornicar de încredere.

Mi-ai vorbit despre istoria orologeriei maghiare şi aş vrea să ştiu care sunt maeştrii acestui domeniu pe care îi admiri cel mai mult, cei la care te gândeşti cel mai adesea?

Bineînţeles, primul e tatăl meu, care m-a învăţat lucrurile fundamentale şi a sădit în sufletul meu dragostea şi pasiunea pentru ceasuri. Când am început să mă ocup de orologerie, am găsit cartea lui George Daniels („Watchmaking“ – n.a.) şi am rămas nedezlipit de ea chiar şi în somn.

L-am şi întâlnit la un moment dat pe Daniels. A fost un dar al Destinului. Dintre maeştrii din trecutul îndepărtat îl admir pe Breguet. Dar cred că printre orologierii de azi există minţi cu adevărat strălucite şi mâini extrem de dibace.

CITEȘTE ȘI Gilbert O. Gudjonsson – Ceasuri pentru Garda de Coastă Islandeză

Eşti în egală măsură pasionat de construirea de ceasuri de masă şi de mână. Spune-mi, te rog, mai multe despre primul tău model, inegalabilul Miniature, şi despre felul cum a fost primit.

Miniature Zappler este un ceas de masă de numai 20 de milimetri înălţime. Este rodul pasiunii mele – mai bine zis, am vrut să văd dacă sunt în stare să-l construiesc. Pe când eram foarte tânăr, am vizitat cu tata mai multe muzee europene de ceasuri.

În Viena, mi-a spus el, fusese un soi de întrecere între orologieri pentru realizarea celui mai mic ceas cu pendulă, numit Zappler. Aşa că, la un veac distanţă, am decis să intru şi eu în competiţie; am făcut schiţa şi am manufacturat modelul Miniature.

Din câte ştiu, e cel mai mic din întreaga lume. Când îl aduc la expoziţii, cutia de prezentare din cristal se umple de urmele nasurilor care au atins-o.

 

Cât de diferită este munca pentru un ceas de masă în comparaţie cu manufacturarea unuia de mână?

În privinţa părţii de design, nu prea sunt diferenţe. Dar când se pune problema construirii efective a ceasului, diferenţa dintre complicaţiile de doar câţiva milimetri în diametru și cele pentru un ceasornic mare îşi spune cuvântul.

Şi realizarea finisajelor este mult mai dificilă în cazul ceasurilor de mână deoarece trebuie să lucrezi cu suprafeţe care chiar sunt microscopice.

Şi pentru că tot ai menţionat complicaţiile, care este preferata ta?

Tourbillonul, pentru că reprezintă o provocare atât din punctul de vedere al conceptului, cât şi ca realizare practică. Iar vizual el este de-a dreptul spectaculos.

Să zicem că vine la tine un client care ştie suficient de multă orologerie ca să cocheteze cu ideea de a-şi face o colecţie. Ce îl sfătuieşti?

Depinde de preţul pe care îl poate plăti. L-aş sfătui să citească articole bine scrise despre ceasuri şi orologerie, nu materialele de marketing, ci articolele şi blogurile colecţionarilor şi oamenilor pasionaţi şi experimentaţi.

Apoi să vadă ce i se pare și potrivit, şi accesibil. După care să caute tot mai multe informaţii despre acele modele. În cele din urmă, să cerceteze respectivele ceasuri cu o lupă bună, să nu se bazeze pe pozele de la departamentul de marketing.

Care sunt avantajele de care beneficiază orologierii independenţi şi ce înseamnă pentru tine că faci parte din acest grup de creatori?

Ei reprezintă o parte foarte specială a domeniului orologeriei. Sunt mai aproape de artă, o artă a mecanicii, decât de realizarea de produs. Mie chiar îmi place mottoul pe care îl are Académie Horlogère des Créateurs Indépendants, care spune că, în cazul nostru, al independenţilor, orologierul care ţi-a făcut ceasul este un om pe care îl poţi cunoaşte. Desigur, există diferenţe între noi. În cazul meu, oamenii nu au cum să intre într-un butic şi să aleagă un ceas deja făcut pe care să-l plătească şi să plece cu el.

Pentru client, eu voi realiza o piesă personalizată. Vorbesc despre un drum pe care noi, ceasornicar şi client, îl parcurgem împreună până la apariţia acestei piese de artă. Această relaţie are mai multe în comun cu prietenia decât cu achiziţionarea unui produs. Şi cum această relaţie este mereu altfel, şi realizarea designului, şi execuţia diferă de producţia de masă.

Eu pot spune da cam tuturor cererilor de vreme ce manufacturez toate componentele unui ceas în cadrul companiei mele. Şi pot să investesc tot timpul necesar în finisaje. Pentru că, după ce mecanismul funcţionează precis, este momentul travaliului estetic, de asemenea important şi tocmai de aceea mare consumator de timp.

Şi totuşi, bănuiesc că trebuie să fii atent şi la ce fac marile branduri, la ce modele propun şi la ce tendinţe aduc pe piaţă…

Da, dar nu foarte mult. Am propriile mele idei (de exemplu, acum mă gândesc la trei noi modele) şi, de asemenea, propriile standarde estetice şi de calitate. Aşa că mă raportez la tendinţe doar pentru a mă asigura că piesele mele sunt inventive din punct de vedere tehnic şi echilibrate estetic, cum se face în orice domeniu.

Bănuiesc că te gândeşti adesea la viitorul orologeriei independente. Cum va fi acesta?

Eu cred în ceea ce fac. Calitatea, unicitatea, flexibilitatea, onestitatea şi respectul pentru clienţi vor da roade mereu.

Ce faci când te ridici de la bancul ceasornicarului? Cum te relaxezi, ce hobby-uri ai?

Bună întrebare… Înainte de a deveni tată, jucam polo pe apă, dar acum nu mai am timp de asta. Aşa că hobby-ul meu este să mă joc cu copiii mei. Şi să merg cu soţia la concertele lui Lajkó Félix. Muzica este cea mai bună prietenă a mea.

Totuşi, bănuiesc că voiajezi mult, chiar dacă în scop de business. Care sunt destinaţiile tale?

Da, călătoresc mult, pentru că eu nu cheltuiesc pe marketing. Merg la târgurile din toată lumea. De asemenea, le livrez personal clienţilor mei ceasurile, iar asta înseamnă multe drumuri. În ultima vreme am voiajat prin Europa şi Asia.

CITEȘTE ȘI Bestiarul lui Máximo Riera

Mi-ai tot povestit despre rolul pe care estetica îl are în ceea ce faci. Când orologierul Aaron Becsei spune frumuseţe, se gândeşte la…?

Armonie. Soluţiile tehnice trebuie puse în practică vizând, totodată, un rezultat estetic care să te mulţumească şi să asigure o experienţă vizuală agreabilă. Când oamenii află câtă muncă a fost depusă pentru un anume model de ceas sau de cât efort este nevoie pentru a realiza doar o mică piesă din el, ei bine, atunci încep să-l respecte şi să-l aprecieze şi mai mult pe creator.

Ştii ce-ţi va aduce 2018?

Aş vrea să-mi dezvolt atelierul pentru a scurta timpul de aşteptare al clienţilor. De asemenea, mi-ar plăcea să ajung să pun în practică măcar una dintre ideile de modele noi. Şi să prezint acest lucru, de vreme ce voi expune din nou la Baselworld.

 

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii