Cautare




, Contributor

Imobiliare |
|

A fi sau a nu fi verde

green.jpg
Cât de important este rolul clădirilor cu un grad ridicat al eficienţei energetice pentru economie și societate.

Invitații la „Green Round Table”, eveniment organizat de „Forbes România” în parteneriat cu Portland Trust, dezvoltatorul clădirii de birouri Floreasca Park, au dezbătut timp de mai bine de două ore importanța clădirilor „verzi” atât pentru mediul înconjurător, cât și pentru business. Pe lista invitaților s-au aflat Robert Neale, CEO Portland Trust; Șerban Țigănaș, președintele Ordinului Arhitecților din România; Steven Borncamp, directorul Romanian Green Building Council (RoGBC); Luiza Manolea, director of policy RoGBC;  Jon Hale, director Chapman Taylor – Praga; Ana Dumitrache, head of department Real Estate din cadrul BCR; Ioana Șuteu, șef al Serviciului de Monitorizare a Calității Mediului din cadrul Primăriei Muncipiului București și Derek Sawle, director al departamentului Inginerie Structurală și Civilă al companiei WSP.

În timpul discuțiilor au fost abordate teme diverse, de la importanța pentru mediu a clădirilor „verzi” și până la impactul social și de business pe care acestea îl au. Potrivit Luizei Manolea, Uniunea Europeană încearcă de mult să tragă un semnal de alarmă în această privinţă şi a adoptat o directivă privind strategia pentru energie competitivă şi durabilă, impunând o reducere până în 2020 a consumului de energie cu 20%, o strategie pe care și România va fi nevoită să o adopte.

Cu toate acestea, există câțiva factori care împiedică o evoluție mai rapidă a dezvoltărilor de proiecte „green” la noi în țară. Este deja un lucru binecunoscut că o construcție realizată conform unor standarde ce pot îmbunătăți eficiența energetică reduce în timp cheltuielile.

Realizarea unei astfel de clădiri presupune investiții mai mari comparativ cu o clădire „gri” – așa cum sunt cunoscute construcțiile ineficiente energetic –  care pot fi recuperate ulterior, dar pe care dezvoltatorii nu sunt pregătiți să și le asume atâta vreme cât nivelul prețurilor din piața imobiliară stagnează, iar statul nu adoptă o legislație care să încurajeze aceste investiții.

Jon Hale, director al Chapman Taylor, Praga, consideră că reducerea  taxelor și impozitelor pentru proiecte gândite să economisească energie ar fi un prim pas în acest sens. Ideea este susținută și de Robert Neale, CEO Porland Trust, care atrage atenția că o astfel de soluție a fost aplicată cu succes la Cluj-Napoca, unde proprietarii de construcții „verzi” plătesc cota minimă posibilă pentru impozitul pe clădire. 

În același timp, Robert Neale crede că inițiativa schimbării stă în puterea dezvoltatorilor de proiecte imobiliare, care sunt factorii decisivi în declanșarea unei „revoluții” a clădirilor verzi. „Investițiile dezvoltatorilor în clădiri „verzi” vor atrage efecte benefice asupra societății și economiei. Se vor crea locuri de muncă, va crește nivelul tranzacțiilor de pe piața imobiliară, pentru că angajatorii ar putea fi dispuși să plătească mai mult pentru un spațiu în care angajații să lucreze cu plăcere.

Studiile arată că mediul de muncă este unul dintre principalii factori care influențează productivitatea angajaților. Și nu în ultimul rând creșterea valorii construcțiilor cu un consum redus de energie”, explică Robert Neale.

Cât despre finanțarea proiectelor, aceasta nu ar trebui să fie o problemă atâta vreme cât dezvoltatorul reușește să demonstreze că are în plan un proiect sustenabil și realizat după standarde înalte de calitate, este de părere Ana Dumitrache,  head of department Real Estate din cadrul BCR.

În acest sens, reglementarea sistemelor de certificare, importantă atât pentru investitori și clienți cât și pentru finanțatori, este binevenită.  În luna iulie a acestui an a intrat în vigoare noua lege privind performanța energetică a clădirilor, așadar proprietarii sau chiriașii vor avea la dispoziție un certificat de performanță energetică care îi va ajuta în evaluarea imobilului.

„Cei care vin cu proiecte de construcție cu un consum redus trebuie răsplătiți într-un fel. Cei care construiesc sau renovează fără a fi interesați de eficientizarea energetică a clădirii nu trebuie amendați imediat, însă li se dau câțiva ani la dispoziție să-și repare greșeala și, dacă nu o fac, trebuie să fie aspru sancționați”, spune Steven Borncamp.

Pe lângă o îmbunătățire a legislației prin care să se reducă taxele și impozitele proprietarilor de clădiri verzi, educția este un alt punct foarte important. „Avem o problemă ce ține în primul rând de cultura românilor. În lipsa unei culturi a spațiului construit este foarte greu să impui comunității să construiască sau să renoveze în conformitate cu anumite standarde de aspect sau eficiență ale clădirilor”, afirmă Şerban Ţigănaş.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii