Cautare




, Staff

Lifestyle |
|

8 startup-uri intră în runda a doua a programului Techcelerator și vor primi finanțare de la GapMinder

Techcelerator, acceleratorul din România care sprijină financiar startup-urile de tehnologie prin intermediul partenerului său exclusiv GapMinder, a finalizat selecția celor mai bune aplicații pentru a doua rundă a programului.
Photo Batch2 Techcelerator

Acestea vor beneficia de mentorat intensiv pentru dezvoltarea businessului pentru o perioadă de 10 săptămâni, dar și de investiții de 25.000 euro, fiecare, din partea fondului de capital de risc GapMinder, cofinanțat prin Programul Operațional pentru Competitivitate. La sfârșitul programului, startup-urile care au făcut progrese vizibile au șansa de a beneficia de o a doua rundă de investiții de până la 75.000 de euro, convertibile în acțiuni.

Pentru cel de-al doilea lot al programului Techcelerator au aplicat 172 de startup-uri din România și din străinătate. În urma unei evaluări atente, după întâlnirea cu echipele Techcelerator și GapMinder în cadrul unei sesiuni de tip bootcamp, au fost selectate 8 startup-uri tech inovatoare care apoi au fost invitate să se alăture programului.

Techcelerator a vizat companiile cu proiecte aflate în faza minimă viabilă (MVP) din domenii precum IT și software, securitate cibernetică, inteligență artificială (AI) și machine learning (ML), transformare digitală, soluții informatice pentru sectorul sănătății, FinTech (inclusiv aplicații care includ tehnologia blockchain). Componența echipei și coeziunea acesteia au fost alți factori importanți în procesul de evaluare.

Startup-urile care vor face parte din al doilea lot al Techcelerator sunt:

  • BAAM, piață imobiliară online bazată pe AI și Blockchain, care îi ajută pe clienți să cumpere proprietăți în străinătate rapid, făcând alegeri avizate, în siguranță și fără obstacole.
  • DCDN, rețea de distribuire descentralizată a conținutului web care creează un ecosistem transparent și echitabil pentru partajarea conținutului și distribuirea veniturilor.
  • FormulaDB, baza de date și platforma care implică un nivel minimal de codare ce permite utilizatorilor să implementeze propriile aplicații cu o intensitate mare de date. Nu sunt necesare abilități prealabile de programare.
  • uVibe, ghid urban în timp real pentru alegerea celor mai bune locuri din oraș pe baza semnalizării sociale.
  • LiveCare, soluție hardware și software pentru monitorizarea, în timp real, a pacienților spitalizați. LiveCarePatch este wireless, rezistent la apă, ușor de purtat și destinat utilizării zilnice.
  • Beez, aplicație gratuită și distractivă care ajută utilizatorii să înceapă economisirea imediat și care le va permite să atingă stabilitatea financiară prin planificarea bugetului și prin atragerea investițiilor fără efort.
  • XVision, aplicație automată de analiză a radiațiilor X care poate genera și diagnostica o radiografie obișnuită prin furnizarea unei hărți termice a ariilor de interes din imagine.
  • Stockberry, aplicație care folosește inteligența artificială și instrumente statistice avansate pentru a reda un indicator de sentiment relevant și a evalua riscul portofoliului tău de acțiuni sau monede virtuale.

Noua ediție a Techcelerator a început în noiembrie, are o durată de 10 săptămâni, și are loc atât în ​​București, cât și în Cluj-Napoca, cu ajutorul a 50 de mentori români și străini.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii