FacebookTwitterLinkedIn

Evenimentul a debutat cu discursul reprezentantului Unicef în România, Sandie Blanchet, Gala Forbes fiind organizată într-un parteneriat special cu Unicef.

În cadrul Galei Forbes Woman au fost premiate performanțele deosebite ale doamnelor din toate domeniile, de la business și politică la educație, sport sau acte de caritate.

Primul premiu al serii i-a fost destinat unei personalități care a devenit unul dintre puținele repere tot mai sigure ale României în vremurile de disoluție pe care le trăim. Pentru implicarea în societatea românească şi permanenta preocupare pentru cei care au cea mai mare nevoie de repere şi sprijin: copiii, tinerii şi bătrânii, pe locul întâi în topul Forbes 50 cele mai influente se află Alteţa Sa Regală Principesa Margareta a României. Premiul a fost ridicat  de doamna Monica Minoiu, membru în consiliul director al Fundaţiei Principesa Margareta a României.

Următorul premiu i-a fost destinat Violetei Ciurel, una dintre cele mai influente 50 de femei din România.

Următoarea premiantă a fost prima femeie CEO din istoria comerţului modern local şi, în continuare, este singura care ocupă o astfel de funcţie. Sorana Georgia, aflată de aproape tre ani la conducerea BILLA România, a primit o diplomă de excelență din partea Forbes România.

Următorul premiu i-a fost destinat celei mai tinere doamne din topul Forbes 50 cele mai influente, cel mai tânăr CEO, Kinga Agnes Daradics.

Următoarea premiantă fonda în urmă cu 21 de ani firma Plus Advertising, una dintre primele agenții de publicitate din România.

În prezent, pe locul acelei firme functioneaza un grup de comunicare format din șapte agenții cu peste 200 de angajați. Cele doua entități  de business sunt legate de același nume, care străbate istoria publicității românești în ultimele doua decenii din Romania: Veronica Savanciuc.

Lucrează de peste 18 ani în domeniul ONG, timp în care s-a implicat în sute de proiecte. Astăzi conduce Confederația Caritas România despre care spune că este „o poveste inspirată din realitate, din viața oamenilor aflați în nevoie”. Doinei Crângașu i-a fost acordată o diplomă de excelență din partea Forbes România.

Următorul premiu i-a fost destinat Danielei Lulache. După 20 de ani petrecuţi în domeniul financiar-bancar, a fost numită, anului trecut, în funcţia de director general al unuia dintre cei mai mari furnizori de energie din România, având ca obiectiv transformarea companiei de stat într-un important jucător al industriei energetice.

Următoarea premiantă a fost prima româncă manager al unui hotel de cinci stele şi are o experienţă de 15 ani în industria ospitalităţii, Sonia Năstase.

Următoarea diplomă de excelență i-a fost destinată Ancăi Harasim, se distinge prin perseverenţa cu care contribuie de 13 ani la un dialog nu întotdeauna uşor, cel dintre autorităţi şi comunitatea de afaceri din România.

Premiul următor a fost acordat Manuelei Nestor, o doamnă care afirmă că “influența vine din forța caracterului și din determinare” și al cărui nume este unul dintre cele mai respectate din domeniul avocaturii.

Următorul premiu i-a fost destinat unei doamne al cărei cabinet medical a ajuns în 18 ani cel mai mare operator de servicii medicale, Mihaela Marcu Cristescu.

Activitatea următoarei premiante nu cuprinde doar consultanţă în tranzacţii, vânzări sau fuziuni de importanță majoră, ci şi o preocupare pentru proiecte din sfera educaţiei ca membru în board-ul organizaţiei Romanian Business Leaders. Ioana Filipescu a primit o diplomă de excelență din partea Forbes România.

Irina Anghel Enescu, următoarea doamnă premiată în cadrul GaleiForbes Woman, este debutantă în topul celor mai influente 50 de femei din România, dar este de multă vreme o susținătoare a inovației și a mediului antreprenorial din România. Reușește cu succes să facă acest lucru printr-o gamă variată de proiecte.

Pentru dedicația cu care o doamnă, deși nu este româncă, a dezvoltat proiecte de ajutorare a copiiilor defavorizați din ţara noastră, următorul premiu i-a fost acordat lui Leslie Hawke.

Partenerii evenimentului au fost La Prairie, Porsche Romania și Nokia. Gala Forbes Woman a fost susținută și de Maison Dadoo, Lancel, Nkam, Coty Romania și Valvis Holding.