FacebookTwitterLinkedIn

Cum îți poți da seama dacă ești sau nu workaholic? Iată cinci indicii:

  1. Muncești mai mult decât colegii tăi

Workaholicii sunt, de regulă, cei care vin primii la birou și ultimii care pleacă de acolo sau se încep să lucreze după orele de program și lucrează până târziu în noapte. Orele suplimentare înseamnă și ore productive? Răspunsul studiilor este negativ pentru majoritatea cazurilor. În schimb, experții spun că pauzele, timpul liber și grija pentru tine aduc mai multă productivitate în mai puține ore.

  1. Nu te poți opri.

A fi workaholic nu însemană numai să lucrezi după orele de program. Adevărata problemă, spune psihoterapeutul Brian Robinson, este incapacitatea de a te gândi la altceva decât la job. „Un workaholic este acea persoană care se află pe pârtia de schi visând să ajungă înapoi la birou”, explică Robinson. „Un angajat sănătos este cel care se află la birou și visează să fie pe pârtia de schi”, mai spune psihoterapeutul argumentând că astfel, oamenii sunt mai relaxați și mai kotivați să își termine treaba. Din contra, grijile legate de job – chiar și pe pârtiile de schi – activează stressul chiar și în afara orelor de birou, de aceea este foarte important să te deconectezi și să stai liniștit în timpul orelor de program.

  1. Corpul tău nu se simte bine

Workaholcii au o mulțime de obiceiuri proaste care le pot dăuna sănătății. Din cauza lipsei de timp, unii încep să mănânce junk food, unii mănâncă chiar la birou iar alții sar pur și simplu peste mese. Activitățile sportive sunt ignorate, iar orele de somn nu mai sunt respectate. Potrivit experților, workaholicii se confruntă cu același tip de probleme de sănătate: probleme gastro-intestinale, dureri de cap sau migrene, se îngrașă sau pierd din greutate din cauza alimentației precare, sunt mai irascibili și mai obosiți.

  1. Relațiile cu ceilalți sunt încordate

Dacă vor să caute semne că sunt dependenți de muncă, cel mai bun barometru pentru workaholici sunt chiar persoanele din jurul lor. Familia și prietenii apropiați  sunt, de regulă, primii care le simt absența. „Atunci când persoane apropiate ne spun «Nu te mai văd» sau «Nu mai ești niciodată prin preajmă», atunci este timpul să își evaluezi echilibrul dintre muncă și viața persoanlă”, spune Robinson. Workaholicii riscă să piardp evenimente importante precum aniversările din cauza muncii. Le este greu să le spună „nu” șefilor și le este și mai greu să spună „da” familiei.

  1. Te evaluezi în funcție de succesul la job

„Workaholicii se definesc numai în funcție de reușitele pe care le au”, spune Marilyn Puder-York, executive coach și autoare a cărții „The Office Survival Guide”. Principala vină, spune ea, o poartă perfecționismul. Dacă are așteptări nerealiste, un angajat se va simți rareori mulțumit de el însuși. De aceea, ea recomandă să nu mai fie atât de perfecționiști și să nu se mai evalueze în funcție de performanțe.