Cautare




, Staff

https://www.facebook.com/forbesromania https://twitter.com/ForbesRo

Tech |
|

5 lucruri care încap în rucsacul tău și te ajută să rămâi activ după job

Îți dorești să fii în formă, dar programul aglomerat te împiedică de multe ori să mergi la sala de sport? În același timp dorești să petreci timp de calitate, care să te deconecteze de la ziua lungă și obositoare? Rezolvarea este mai aproape decât crezi – în organizarea rucsacului de birou. Fii atent să ai aceste cinci lucruri mereu cu tine și vei jongla cu programul, după bunul plac.

1. Un accesoriu practic pentru sport

Un studiu publicat în Harvard Health Publishing informează că exercițiile cardio, cu precădere alergatul, scad riscul morții premature  cu 25%–40% și prelungesc viața cu trei ani.

Nu contează dacă deja practici sportul cu convingere sau de abia ți-ai făcut abonament la o sală, un suport de braț pentru telefon este un articol care îți ușurează activitatea sportivă și are suficient loc în rucsacul tău. Îți pui căștile, te conectezi la playlistul care îți dă energie și ești pregătit să începi.

În buzunar nu este tocmai confortabil, așa că această bandă-suport pentru telefonul tău îți dă  libertate de mișcare și este folositoare dacă mergi pe bicicletă și ai nevoie să preiei apeluri în același timp.

2. O umbrelă care să te protejeze

Vara  a luat sfârșit și vremea mohorâtă își face apariția. În plus, nimănui nu îi place să ajungă ud leoarcă  la o petrecere. O mică umbrelă, pe care să o lași mereu în rucsac nu deranjează pe nimeni, dimpotrivă, chiar este de mare ajutor.

Chiar dacă mulți bărbați consideră umbrelele lipsite de masculinitate, acestea te ajută să îți respecți planurile și să te bucuri de un program plăcut, în afara orelor de muncă.

3. O carte bună care să îți țină companie

Ai ajuns mai devreme la întâlnire și îți aștepți prietenul? O lectură interesantă (chiar și în format electronic) este cea mai bună companie. Dacă ești interesat de cărți din zona business, caută-le pe cele cu recenzii foarte bune, pentru a fii sigur că ceea ce ai ales este de calitate.

Cititul crește calitatea vieții și este cel mai bun exercițiu pentru un creier activ. Dacă îți place să te plimbi prin librării în căutarea de noi achiziții, aceasta este o activitate relaxantă, excelentă pentru deconectarea de la o zi aglomerată.

4. O gustare care îți dă energie

Este posibil să nu ai mereu timpul necesar pentru un prânz bogat și hrănitor. Asta nu trebuie să te împiedice să te bucuri de timpul liber.

Un baton cu proteine, nuci, un măr, o banană, fructe uscate sau orice tip de gustare îți poate ridica nivelul de energie după ce ți-ai terminat programul de lucru.

Ai grijă ca gustarea să fie împachetată separat (poate chiar pusă în alt compartiment din rucsac) pentru a-și păstra prospețimea.

5. Un kit pentru prospețime

Dropsuri pentru reîmprospătarea respirației, ață dentară și un deodorant își fac loc cu ușurință în rucsacul tău.

Oricine știe că un deodorant nu îți asigură protecție întreaga zi, iar acest kit te ajută să ajungi seara, la orice eveniment, emanând prospețime.

Dacă ai un stil de viață activ și mereu apar activități în programul tău cu care vrei să ții pasul, aceste articole îți vor salva timp.

Cel mai eficient și rapid mijloc de transport, mai ales la orele de vârf rămâne metroul iar un rucsac comod și încăpător este tot ce ai nevoie pentru a a-ți continua activitățile, după terminarea programului.

 

 

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii