
Conceptul de Coffee Studio by 5 To Go dispune de un decor urban, cu influențe scandinave, iar investiția se ridică la 35.000 de euro.
Pentru acest an, fondatorii 5 to go spun că au setat un target de 50 de noi locații în România, cea deschisă astăzi fiind cea de-a opta. Unitățile noi deschise vor fi plasate în orașe în care brandul pătrunde pentru prima dată precum: Bacău, Oradea, Târgu-Mureș, Sibiu. La nivel de extindere reprezentanții companiei spun că încă se află în discuții cu privire la eventuale deschideri de noi locații în afara granițelor țării.
“E un plan îndrăzneț, mai ales că dacă ar fi să luăm calendaristic ar fi cam una (cafenea) pe săptămână (…) Este un plan care se suprapune cu extinderea într-o țară străină. Noi am dori să fie Marea Britanie sau Polonia. Am descoperit și pe cineva interesat în Moldova, dar este doar o discuție incipientă”, afirmă Radu Savopol, cofondator 5 to go.
În 2018, cifra de afaceri a ajuns la 5.5 milioane de euro la nivelul întregului grup 5 to go, aproape dublă față de anul precedent, când a însumat 2.8 milioane de euro.Radu Savopol și Lucian Bădilă sunt deținătorii celei mai accesate francize din România, 5 to go numărând, până în prezent, peste 100 de locații deschise în toată țara. Cafenelele 5 to go au fost create de Radu Savopol și Lucian Bădilă în 2015, în unui studiu ce a indicat o lipsă acută de coffee shops <to go> în România și apetitul în creștere al românilor pentru consumul de cafea.
5 to go numără, până în prezent, peste 100 de locații deschise în toată țara.
Citește și: Lanțul de cafenele 5 to go lansează o nouă gamă de produse