FacebookTwitterLinkedIn

Probabil cele mai reușite reinterpretări ale unor automobile sunt cele care păstrează cât mai mult din original. Interesant este că, dintre automobilele populare ale anilor 60 – Mini, VW Beetle și Fiat 500 -, fix cel mai „popular”, Beetle, a avut parte de cea mai nefericită reanimare. În schimb, Mini a evoluat și a „crescut” frumos, la fel și Fiatul 500, o mașină care rămâne într-o mare măsură fidelă designului original chiar și după ce a făcut pasul către electrificarea completă.

Disponibil în trei variante – Convertible, Sedan și 3+1 -, noul Fiat 500 este mai lat și mai lung decât generația precedentă; distanța dintre axe a crescut, deci pasagerii au mai mult spațiu în interior, dar proporțiile au rămas aceleași. Noul 3+1 completează gama Fiat 500, după ce la începutul acestui an au fost lansate versiunile Sedan și Convertible, și se adresează nevoilor de deplasare urbană ale unei familii. Pe partea pasagerului, mașina are o a treia mini-portieră, care se deschide „contra vântului”. Dacă adăugăm la aceasta și faptul că nu există un stâlp central, accesul devine cât se poate de facil, ba este chiar este posibilă încărcarea și transportul unor obiecte voluminoase. De notat că portiera spate nu poate fi deschisă decât după ce a fost deschisă portiera față – ceea ce anulează riscul deschiderii accidentale.

Lista sistemelor de asistență este foarte bogată pentru un automobil de clasă mică: frână de urgență cu recunoașterea pietonilor și a cicliștilor, recunoașterea semnelor de circulație, sistem de adaptare a vitezei și de menținere a benzii de circulație, senzori de parcare, detector de unghi mort. Sunt disponibile trei culori: Rose Gold, Glacier Blue și Onyx Black. Noul Fiat 500 3+1 este dotat cu un sistem de încărcare rapidă de 85 kW și cu un cablu de încărcare pentru priza de acasă sau pentru stațiile din oraș. Cât privește conectivitatea, are navigație cu touchscreen, Wireless CarPlay și Android Auto și încărcător wireless pentru smartphone.

O altă noutate importantă este faptul că noul Fiat 500 are trei moduri de conducere presetate, care pot fi selectate în funcție de preferințele șoferului: Normal (pentru conducere sportivă), Range (recomandat în oraș) și Sherpa (util când autonomia este la minimum și vrei să ajungi la destinație cu resursele existente). 

Noua gamă Fiat 500 este disponibilă în trei linii de dotare: Action, Passion și Icon. Action este versiunea de bază și este destinată celor care călătoresc până în 50 km pe zi. Motorul dezvoltă 70 kW și viteza maximă este limitată la 135 km/h. Cum bateria permite o autonomie de peste 240 km în ciclu urban, nu e nevoie ca ea să fie încărccată zilnic.
Nivelul Passion are o autonomie de 320 km WLTP și până la 460 km în regim exclusiv urban. Automobilul este dotat cu un sistem de încărcare rapidă a bateriei – pentru 50 km este nevoie de o încărcare de doar 5 minute, iar pentru atingerea a 80% din autonomia maximă sunt necesare 35 de minute.

Icon este nivelul de top și oferă aceeași autonomie cu Passion într-un ambalaj mai atrăgător, la realizarea căruia au contribuit specialiștii de la Fiat Centro Stile. La interior, 500 Icon se laudă cu un display tactil de 10.25 inci, sistem de recunoaștere vocală și controlul vocal al anumitor funcții (autonomie, aer condiționat, alegerea muzicii) prin comanda Hey Fiat. Planșa de bord are aceeași culoare în care este vopsită mașina cu exteriorul, iar jantele sunt de 16 inci.

La lansare, Fiat oferă pentru 500 3+1 o linie specială de dotare denumită La Prima, care face ca mașina să devină o minionă cu stil, pentru care tehnologia și conectivitatea nu sunt limbi străine. Fiat 500 3+1 La Prima este primul automobil din clasa mică dotat cu sistem de conducere autonomă de nivelul 2 și beneficiază de o serie de detalii exclusive: faruri LED cu design Infinity, jante de 17 inci în două nuanțe, piele ecologică la interior (scaune, planșă de bord, volan).

Prețurile pornesc de la 31.900 euro și ajung la 37.900 pentru ediția La Prima. În anumite țări din Uniunea Europeană, prețul de bază al noului Fiat 500 va coborî la 19.900 euro, datorită subvențiilor de stat acordate pentru achiziționarea de automobile electrice.