Cautare




, Contributor

Antreprenori |
|

44 de milioane de dolari pentru start-up-ul lui Euan Blair, fiul fostului prim-ministru al Marii Britanii

Euan Blair, fiul lui Tony Blair, fostul prim-ministru al Marii Britanii, a obținut o finanțare de 44 de milioane de dolari pentru compania sa, Multiverse, care își propune să ofere tinerilor alternative la învățământul universitar.
Tony Blair and family on steps of 10 Downing Street on Tony's final day as Prime Minister, London, Britain - 27 Jun 2007

Tony Blair are toate motivele să fie un tată mândru: fiul său cel mare, Euan, în vârstă de 37 de ani, co-fondatorul Multiverse, un start-up în domeniul educației, a reușit să atragă o finanțare de 44 de milioane de dolari pentru compania sa.
Denumită anterior White Hat, start-up-ul le oferă absolvenților de liceu stagii de apprenticeship (noviciat, ucenicie) la angajatori importanți, ca alternativă la studiile universitare. Multiverse este susținută financiar, printre alții, de Google Ventures, General Catalyst (un fond de investiții care finanțează Airbnb) și John W Thompson, președintele Microsoft.

Multiverse, a cărei valoare a ajuns acum la 200 de milioane de dolari, își propune să revoluționeze studiile universitare încurajându-i pe tineri să acceseze stagiile de noviciat în loc să urmeze o facultate și să obțină diplome care adesea nu le sunt utile, dar le aduc în schimb povara returnării unui credit bancar. Noviciatul, așa cum este el interpretat de Multiverse, oferă tinerilor poziții de instruire în zona de programare, digital marketing sau administrarea afacerilor la companii precum Google, Microsoft sau Net-A-Porter. Până acum peste 100.000 de persoane au apelat la acest serviciu. Noua infuzie de capital urmează să fie folosită pentru crearea a 200 de locuri de muncă la filialele Multiverse din Marea Britanie, SUA și Europa.

În vârstă de 37 de ani, Euan Blair este cofondatorul și CEO-ul Multiverse. Deține un master în relații internaționale obținut la Yale și a făcut un internship în Congresul SUA înainte de a se angaja la Morgan Stanley în 2008, cu puțin înainte de debutul crizei financiare. Într-un eseu publicat de Policy Exchange Think Tank, Blair Junior a criticat învățământul universitar britanic „care își evaluează cu aceeași unică măsură studenții, ceea ce ar putea duce la o criză a aptitudinilor. Universitățile britanice nu dezvoltă în absolvenții lor aptitudini elementare care să le asigure acestora reușita”, este de părere Blair Junior.

Antreprenorul, care moștenește de la tatăl său charisma și puterea de convingere, este căsătorit cu Suzanne Ashman, o tânără investitoare și fiica lui Jonathan Ashman, fostul președinte al diviziei de turisme a Federației Internaționale de Automobilism și fondatorul campionatului TCR (Touring Cars Racing) în Marea Britanie. Suzanne a studiat politică, filozofie și economie la Oxford și a fost inclusă de Forbes pe lista europeană a tinerilor antreprenori promițători, 30 under 30. Cei doi s-au căsătorit în 2013, după o relație de șapte ani, și locuiesc într-o vilă în stil georgian, cu patru etaje, din Marylebone.

27 iunie 2007: ultima zi a lui Tony Blair ca prim-ministru al Marii Britanii.

 

Tony Blair este fanul declarat al fiului său mai mare: „Universitățile au părut la un moment dat să fie cea mai bună șansă pentru accesul larg la oportunități, dar timpul a dovedit că nu e așa”, declara pentru Times fostul prim-ministru, în vârstă de 67 de ani.
Blair a condus Partidul Laburist din 1994 până în 2007 și este singura personalitate care a adus victoria formațiunii în trei runde consecutive de alegeri. Totodată, Tony Blair a avut cel mai îndelungat mandat ca prim-ministru din partea acestei organizații. După ce s-a retras, a fost trimisul special al Marii Britanii în Orientul Mijlociu până în 2015. Un an mai târziu a înființat Institutul Tony Blair pentru Schimbare Globală, pe care îl conduce din poziția de președinte executiv. Este căsătorit din 1980 cu Cherie Blair, avocată, scriitoare și profesor universitar, și au împreună patru copii.

Foto profimediaimages.ro

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii