Cautare




, Contributor

Cariere |
|

30 sub 30 UPDATE: Rǎzvan Pascu, vicepreşedinte al Patronatului Tinerilor Întreprinzători din România

Are 30 de ani, dar este antreprenor din 2012 atunci când a decis să fondeze compania de PR şi evenimente Travel Communication Romania.
razvan_pascu_IMG_9200.jpg

Răzvan Pascu, unul dintre exponenţii generaţiei 30 sub 30, a fost ales vicepreşedinte al Patronatului Tinerilor Întreprinzători din România (PTIR), unde va avea atribuţii în sfera dialogului social.

„Sunt bucuros că m-am alăturat Patronatului Tinerilor Întreprinzători din România şi că voi avea şansa, ca vicepreşedinte, să vin cu idei de dezvoltare a dialogului social şi a structurilor de economie socială, dar şi să lucrez pentru implementarea acestora. Voi munci cu multă ambiţie pentru dezvoltarea dialogului între societatea civilă şi instituţiile statului, dar şi pentru dezvoltarea parteneriatelor de tip public-privat în care cred foarte mult şi pe care îmi doresc să le promovez şi să le dezvolt cu succes, pe modelul celor din Austria sau Germania”, a declarat Rǎzvan Pascu.

La rândul său, preşedintele Patronatului Tinerilor Întreprinzători din România, Florin Jianu, a spus că „Ne bucurăm că Rǎzvan Pascu a decis să vină şi să lucreze alături de noi ca vicepreşedinte al PTIR, ştim că un om entuziast, energic, creativ şi muncitor este un plus pentru organizaţia noastră. Avem multe proiecte şi planuri pentru perioada următoare si ne bucurăm că Rǎzvan va fi parte din ele”.

Patronatul Tinerilor Întreprinzători din România este singura organizaţie patronală care reprezintă la nivel naţional şi european interesele tinerilor întreprinzători cu vârste cuprinse între 18 şi 40 de ani. Compusă din nouă structuri teritoriale, PTIR are ca membri peste 1.000 de firme conduse de tineri întreprinzători, cu un număr de peste 10.000 de angajaţi. Scopul organizaţiei este de a susţine, promova şi reprezenta interesele profesionale, economice şi sociale ale tinerilor întreprinzători din România, inclusiv prin susţinerea, apărarea şi promovarea investiţiilor lor sau a entităţii constituite de aceştia (societate comercială, asociaţie familială). Unul din principalele obiective ale PTIR este acela de a stimula şi promova spiritul antreprenorial în rândul tinerilor, oferindu-le acestora, pe de o parte, accesul la cunoştinţele legate de funcţionarea socio-economică a întreprinderilor şi elaborând, ulterior, politici destinate în special tinerilor antreprenori.

 

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii