Cautare




, Contributor

Bunuri de consum |
|

15 despre 2015: 15 evenimente de pe piața bunurilor alimentare în 2015

În 2015, consumul alimentelor a crescut în România, odată cu reducerea TVA la 9%. Companii mari au încheiat tranzacții importante, în timp ce altele au trecut prin procese de reorganizare.
Retail

Caroli Foods Group produce energie verde în fabrica de mezeluri 

Producătorul de mezeluri deținut de familia libaneză El Solh și concernul Campofrio au început, în luna ianuarie, să își producă singuri o parte din energia electrică în fabrica de mezeluri din Pitești. Acțiunea a putut fi realizată în urma achiziționării de către companie a unei stații de cogenerare din deșeurile unității de producție.

Caroli Foods Group are în portofoliu branduri ca Sissi, Caroli sau Campofrio.

Kraft Foods și Heinz au fuzionat

În luna martie a anului 2015, Kraft Foods Group și H. J. Heinz au ajuns la un acord pentru a fuziona. În urma tranzacției, a apărut The Kraft Heinz Company, a cincea mare companie de alimente și bături la nivel mondial și a treia din America de Nord. Tranzacția, finalizată la începutul lunii iulie, a fost estimată la 40 de miliarde de dolari.

Din noua conducere face parte și miliardarul Warren Buffett, deținătorul Berkshire Hathaway, companie care, alături de firma braziliană de investiții 3G Capital, a cumpărat compania Heinz în 2013. 

La momentul finalizării tranzacției, în presă vehiculau informații potrivit cărora noua companie, Kraft Heinz, urmează să aibă venituri anuale de circa 28 de miliarde de dolari, generate de branduri precum Philadelphia, Jell-O, brânza Kraft și ketchup-ul Heinz.

 VEZI CE EVENIMENTE S-AU DESFĂȘURAT ȘI ÎN ALTE DOMENII, ÎN 2015

Albalact a surclasat Danone în clasamentul celor mai mari producători de lactate

Pe o piață a lactatelor dominată de companii controlate de străini, Albalact este singurul producător de lactate cu acționari români, fiind deținută de Petru și Raul Ciurtin. În anul fiscal 2014, compania a raportat o creștere față de anul precedent de 12% a cifrei de afaceri, până la aproximativ 475 milioane de lei. În schimb, Danone a înregistrat o scădere a cifrei de afaceri de 5%, ajungând astfel, de la 482 milioane de lei în 2013 la 456 milioane de lei în 2014. Totodată, în 2014 compania a avut pierderi de 16 milioane de lei. Prin urmare, a fost surclasată de Albalact, producătorul brandurilor precum Zuzu sau Fulga, care ocupă în prezent primul loc în topul celor mai mari producători de lactate de pe piața locală. Cu toate acestea, Danone România își menține cota de piață de 50% pe segmentul iaurturi.

 

Dr. Oetker a cumpărat un brand local de conservanți, vopsele de ouă și ingrediente pentru patiserie și deserturi

Producătorul de aditivi alimentari Dr. Oetker a achiziționat brandul în luna aprilie, de la firma Alex&Comp, deținută de doi oameni de afaceri români (Dan și Cătălin Alexandrescu) și specializată în fabricarea ingredientelor pentru patiserie și deserturi, vopselurilor de ouă și conservanților, comercializate ulterior sub brandul Alex. Conform informațiilor oferite de presă în acea perioadă, reprezentanții companiei germane Dr. Oetker au anunțat că intenționează să consolideze gama de produse sub marca Alex.

 

Scăderea TVA la alimente de la 24% la 9%  

În urma scăderii TVA care a avut loc de la 1 iunie, datele companiei de cercetare Nielsen arătau că în primele două săptămâni din iunie consumul de alimente a avansat cu 17% în comerţul modern faţă de perioada similară a anului anterior, în timp ce preţurile au scăzut în medie cu 11%. Cele mai mari reduceri s-au obsevat la cafea, carne, brânză, băuturi nonalcoolice şi snackuri.

VEZI CUM S-A RESIMȚIT ÎN PIAȚA REDUCEREA TVA LA PRODUSE ALIMENTARE ȘI BĂUTURILE NON-ALCOOLICE

Hochland a preluat distribuția produselor proprii de la Whiteland

În luna iulie, Hochland România, lider pe piața brânzeturilor, a anunțat că începând cu 1 ianuarie 2016 va prelua distribuția produselor sale de la Whiteland, partener cu care a colaborat timp de 20 de ani. Prin urmare, Hochland își va dezvolta propria forță de vânzări și va colabora în mod direct cu retailerii din întreaga țară. Compania menține colaborarea cu Whiteland Important Export SRL pe componente de servicii.

 

Argus a semnat un contract cu Comcereal Tulcea

La mijlocul lunii august, producătorul de ulei Argus Constanța, controlat de SIF Oltenia, a anunțat că va cumpăra semințe oleaginoase în valoare de aproximativ 42 milioane de lei de la Comcereal Tulcea. În acea perioadă, Argus a mai semnat cu aceeași companie un contract cadru de prestăriservicii, în valoare de circa 1,84 milioane de lei.

 

Heidi Chocolat a investit 7 milioane de lei într-o nouă secție de producție

Inaugurată la sfârșitul lunii septembrie, noua secție de producție este parte a fabricii Heidi Chocolat din Pantelimon și se întinde pe o suprafață de aproximativ 1.000 de metri pătrați. Inaugurarea acesteia a făcut parte dintr-o investițiede 15 milioane de lei, care vizează creșterea capacității de producți și înnoirea utilajelor, în linie cu cele mai noi tehnologii din domeniul ciocolatei.

 

Cris Tim a inaugurat o nouă secție la fabrica de lactate de la Filipeștii de Pădure

În luna octombrie, Cris Tim, unul dintre cei mai mari producători de alimente din România a inaugurat, în urma unei investiții de aproximativ un milion de euro, o nouă secție la fabrica sa de lactate, prin intermediul căreia compania va dubla capacitatea de procesare. În acea perioadă, Radu Timiș. Proprietarul Cris Tim, a anunțat că, până la sfârșitul lui 2015  urmează să mai investească alte 1,5 milioane de euro într-un grajd complet automatizat și pentru cumpărarea a 200 de vaci.

În ediția din 2015 a clasamentului Forbes 500, compania Cris Tim 2 Prodcom, deținutp de Radu și Cristina Timiș se situează pe locul 353, cu o cifră de afaceri de aproximativ 347 de lei și o pierdere de un milion de lei în 2014.

 

FrieslandCampina România a trecut printr-un proces de reorganizare

Grupul olandez FrieslandCampina România, care are în portofoliu brandurile Napolact, Mili, Campina și Oke a anunțat, la finalul lunii octombrie, că va reuni operațiunile pe care le desfășoară pe piața lactatelor din România. Prezent pe piața locală cu trei entități fiscale (FrieslandCampina România, Napolact și Industrializarea Laptelui Mureș), grupul a anunțat că vor fuziona, iar compania nou formată se va numi FrieslandCampina România. Grupul se află pe locul trei în topul celor mai mari jucători de pe piața lactatelor, după Albalact și Danone.

 

Orkla Foods și-a preluat principalul competitor

Grupul Orkla Foods, care deține în România mărci precum Ardealul, Tomi sau Linco, a anunțat, la începutul lunii decembrie, că  va prelua principalul său competitor, Hamé, într-o tranzacție estimată la 175 milioane de euro, care implică operațiunile Hame din Europa Centrală.

Prin urmare, în urma acestei acțiuni, Orkla Foods își va consolida poziția de lider din Europa Centrală pe piața bunurilor de consum pe segmentul alimentar, iar cifra de afaceri a grupului norvegian se va dubla.

Hamé este lider de piață în Cehia și Slovacia, unde ocupă prima poziție în categoriile pateu, ketchup, ready meal, legume la conserve, gemuri și mâncare pentru copii. În România, compania se află printre cei mai importanți jucători ai categoriei de pateu.

 

Agricola Bacău a închis jumătate din rețeaua de magazine

La începutul lunii decembrie, Grigore Horoi, președintele procesatorului de carne de pui Agricola a anunțat că în ultimul timp a renunțat la mai multe magazine Agricola Bacău, iar în prezent numărul acestora este cu aproximativ 50% mai mic decât în urma cu câțiva ani. Președintele Agricola a precizat că decizia a fost luată în urma acțiunilor marilor retaileri de a-și deschide unități de proximitate. În prezent, Agricola realizează aproximativ 50% din vânzări prin intermediul marilor rețele și 6% prin magazinele fizice ale companiei.

 

Nestlé a scos la vânzare mai multe depozite și un hectar de terenuri

La începutul lunii decembrie, compania elvețiană Nestlé a anunțat că intenționează să vândă terenuri din șapte județe ale țării cu o suprafață cumulată de aproximativ 10.000 de metri pătrați. Totodată, compania a mai scos la vânzare mai multe depozite și birouri deținute de aceasta în mai multe județe, printre care Cluj, Ilfov sau Timiș.

 

Supremia Grup și-a extins activitatea pe piața scandinavă

Levente Bara, proprietarul Supremia Grup, principalul jucător de ingrediente alimentare și condimente de pe piața locală, a anunțat, la sfârșitul lunii decembrie, achiziția firmelor daneze cu afaceri în condimente, ingrediente alimentare și ambalaje, Tamaco Trading și Tamaco Park, în urma sumei de

aproximativ 3 milioane de euro. Cele două firme aparțin grupului danez Tamaco, grup cu venituri anuale de 75 de milioane de euro. În urma tranzacției, Tamaco Trading și Tamaco Park vor fuziona, iar noua companie va continua afacerile în aceleași segmente.

Potrivit declarațiilor omuluide afaceri, achiziția va aduce, în următorii doi ani, o creștere cu 10 milioane de euro a companiei Supremia. Totodată, Levente Bara a precizat că vrea „cel puțin 20% din piața scandinavă de condimente”.

În ediția din 2015 clasamentului Forbes 500, compania se situează pe locul 318.

 

Agroalim Distribution a închis 14 depozite

Compania de distribuție a grupului Smithfield, unul dintre principalii jucători de pe piața locală a producătorilor și procesatorilor de carne, a anunțat, la sfârșitul lunii decembrie, că urmează să închidă 14 depozite,

situate în nouă județe din țară, inclusiv în București. În schimb, Agroalim Distribution intenționează să deschidă cinci noi astfel de unități pentru a se adaptate cerințelor operaționale ale companiei.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii