Cautare




, Staff

https://www.facebook.com/forbesromania https://twitter.com/ForbesRo

Energie |
|

14.000 de proiecte primesc finanțare prin Programul “Casa Verde Fotovoltaice”

Aproximativ 14.000 de proiecte au fost aprobate în cadrul Programului Naţional "Casa Verde Fotovoltaice", a anunțat Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM).  
Casa verde panouri fotovoltaice

De asemenea, AFM a mai anunțat că rezultatele pentru toate contestaţiile depuse în aplicaţia informatică vor fi publicate în cel mai scurt timp, transmite Agerpres.

Miercuri, 12 august, va avea loc prima consultare publică în cadrul Programului Naţional “Casa Verde Fotovoltaice”, în mediul online.

AFM invită cetăţenii ca până luni, 10 august 2020, să transmită sugestii cu privire la program la adresa de e-mail: propunerifotovoltaice@afm.ro. 

„Îmi doresc ca pe lângă constatările noastre cu privire la desfăşurarea programului, să primim şi punctele de vedere ale factorilor interesaţi, astfel încât în sesiunea din toamnă lucrurile să aibă un parcurs simplificat, atât în ceea ce priveşte procesul de înscriere, cât şi de evaluare a proiectelor. 

De asemenea, propunerile primite vor fi dezbătute în cadrul unui eveniment online pe platforma Webex organizat miercuri, 12 august 2020, ora 11:00″, a declarat preşedintele AFM, Andreea Kohalmi – Szabo.

Totodată, toţi cei 14.000 de beneficiari care au primit aprobare pentru finanţare în program trebui să depună avizele tehnice necesare la instalatorii validaţi în vederea generării contractelor de finanţare nerambursabilă.

Programul Naţional “Casa Verde Fotovoltaice” prevede instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică, în vederea acoperirii necesarului de consum şi livrării surplusului în reţeaua naţională şi asigură o finanţare de până la 90% din valoarea totală a cheltuielilor eligibile, în limita sumei de 20.000 lei.

Suma finanţată de către autoritate se scade de către instalatorul validat din valoarea totală a facturii, iar diferenţa se suportă de către beneficiarul final, din surse financiare proprii.

Bugetul alocat acestui program este de 656 de milioane de lei, din care 536 de milioane de lei prin Programul Operaţional Regional (POR) şi 120 de milioane de lei, de la AFM.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii