Cautare




, Contributor

Travel |
|

12 destinații pe care trebuie să le încerci în 2013

Penguins.jpg
Vacanţele memorabile nu sunt simple concedii, ci aventuri care îţi schimbă viaţa pentru totdeauna. Pentru ca 2013 să fie anul marilor tale descoperiri, îţi oferim de pe-acum câte o destinaţie potrivită pentru fiecare lună şi anotimp. Le-am şi testat înainte, ca să-ţi putem dezvălui micile secrete rezervate doar cunoscătorilor, dar şi amănuntele savuroase pe care nu le vei găsi în niciun ghid turistic.

Ianuarie

Batu Caves, Malaezia

În inima unui deal, la doar 13 kilometri de strălucitoarea capitală Kuala Lumpur, Batu Caves sunt, după cum le spune şi numele, o serie de peşteri săpate adânc într-un calcar vechi de 400 de milioane de ani. Lungi de 400 de metri şi înalte de 100 de metri, cele trei peşteri formează cel mai cunoscut templu hindus din afara Indiei şi o experienţă spirituală tulburătoare indiferent de confesiune.

Pentru a ajunge la prima peşteră – „Catedrala” – trebuie să urci 272 de trepte, printre femei purtând bidoane cu lapte (ofrandă pentru zeul Murugan) şi maimuţe macac. Interiorul merită, însă, efortul: peste tot sunt altare cu flori, iar în capătul cel mai îndepărtat al peşterii tavanul se deschide ca o scoică prin care pătrunde soarele şi se văd coroanele copacilor de pe vârful dealului.

Februarie

Pearl Harbor, Hawaii

Un tur complet al Pearl Harbor costă circa 40 de dolari şi nu este decât prima oprire într-un traseu caracterizat printr-un singur cuvânt: „aventură”. Pornind de la celebra bază militară americană de-a lungul coastei sudice a insulei Hawaiene O’ahu vei găsi, până să ajungi la faimoasa plajă Waikiki, craterul vulcanului Diamond Head (Capul de Diamant).

Dacă te trezeşti dis-de-dimineaţă poţi să şi urci până în vârf, preţ de doi kilometri şi jumătate (dus-întors), după care să vizitezi una dintre cele mai frumoase plantaţii de ananas din lume. Pentru românii care au prins „Epoca de Aur”, numele acesteia are o rezonanţă deosebită. Este acelaşi pe care-l citeau cu poftă, în urmă cu douăzeci de ani, pe bananele primite în „pachet” de la rudele din străinătate: Dole.

Martie

Volendam, Olanda

La prima vedere, Volendam nu este altceva decât un orăşel pescăresc cu căsuţe colorate, înşiruite de-a lungul lacului IJssel (numit şi „Marea IJssel” pentru că a fost furat prin îndiguire din Marea Nordului). Surprinzător pentru un fost sat de pescari de ţipar, popularitatea lui la nivel mondial a ajuns să-l plaseze imediat după Amsterdam în topul simbolurilor turistice olandeze.

Cele două milioane de turişti străini care păşesc anual pe urmele unor vedete precum Walt Disney, Renoir, Clark Gable sau Elizabeth Taylor vin în Volendam pentru a se fotografia în costume tradiţional olandeze la unul din cele câteva zeci de ateliere foto. Cel mai cunoscut: Foto de Boer, cu 10.000 de clienţi  pe an. Proprietarul, Cornelis de Boer, evocă pentru Forbes România şi cea mai inedită vizită pe care a primit-o: un trib de canibali din Papua Noua Guinee.

Aprilie

Belfast, Irlanda de Nord

Cum ar fi dacă, la urcarea într-un autobuz plin-ochi cu turişti, nu te-ar întâmpina un ghid tinerel şi sprinţar, cu zâmbetul până la urechi, ci un bărbat între două vârste, nebărbierit şi care pare teribil de stânjenit de prezenţa ta? „Bine-aţi venit în Belfast, doamnelor şi domnilor. Sunt un fost membru IRA şi astăzi voi fi ghidul dumneavoastră”.

Oraşul pe care ţi-l va arăta noua generaţie de ghizi reprofilaţi este marcat de trecutul sângeros al războiul dintre protestanţi şi catolici. Belfast nu s-a împăcat pe deplin cu soarta şi poartă încă urme adânci. Pe cele mai multe le vei vedea cu ochiul liber, sub forma sutelor de ziduri acoperite cu desene cu tentă politică şi socială.

Mai

Reykjavík, Islanda

Pe o hartă pe jumătate cât cea a României, într-un perimetru puţin mai mare decât al Bucureştiului, cinci puncte descriu un cerc imaginar care cuprinde câteva dintre cele mai spectaculoase locuri din lume. Botezat „Cercul de Aur”, cel mai popular circuit turistic din Islanda cuprinde: cea mai mare cascadă din Europa, cel mai vechi gheizer din lume, valea formată din mişcarea plăcii tectonice eurasiatice şi a celei nord-americane, un gheţar şi un lac acvamarin din inima unui crater vulcanic. Toate pot fi admirate în doar jumătate de zi.

Iunie

Sentosa, Singapore

Zece miliarde de dolari au fost investiţi din 2002 încoace în insuliţa singaporeză, pentru a crea o staţiune turistică „high-tech”. Printre atracţii: cinematograful 4D Magix (unde a patra dimensiune o reprezintă fotoliile care se mişcă, vibrează, stropesc sau… gâdilă în funcţie de ceea ce se petrece pe ecran), Underwater World, cel mai mare complex acvatic din lume şi mai ales spectacolele de holograme şi pirotehnie Magical Sentosa şi Songs of the Sea. Acestea din urmă adună 2.000 de spectatori pe plajă, în fiecare seară, pentru show-uri cu efecte pirotehnice, lasere şi ecrane de apă de 40 de metri.

Iulie

Helsinki, Finlanda

Eşti gata să plăteşti 420 de euro pe noapte ca să te simţi ca un… infractor de lux? Atunci pledează „vinovat” şi petrece un weekend în fosta închisoare finlandeză Katajanokka. „Celulele” sunt prevăzute cu mobilier din lemn scump şi plasme, restaurantul de la subsol (botezat, tematic „Puşcăriaşul”) serveşte mâncarea în farfurii şi căni de tinichea iar din meniu îţi poţi alege specialităţile casei: un „Proces Penal”, o „Sentinţă de patru, opt sau 12 persoane” sau un „Verdict: nevinovat”. Dacă vrei doar o gustare, încearcă un aperitiv „Pâine cu apă” şi desertul casei: „Cătuşe de ciocolată”.

August

Helsingor, Danemarca

Anual, 20.000 de turişti bat străduţele pietruite ale oraşului danez HelsingØr – în engleză „Elsinor” – sursa de inspiraţie a lui Shakespeare pentru „Hamlet, prinţul Danemarcei”. În fiecare august, festivalul de teatru stradal adună trupe care pun în scenă piesa „Marelui Will” chiar în interiorul castelului lui Hamlet: Kronborg. Printre actorii care au jucat în castel de-a lungul timpului se numără şi celebrul Jude Law, ceea ce explică exodul locuitorilor din Copenhaga către HelsingØr, în fiecare vară (distanţa dintre cele două oraşe fiind de doar 50 de kilometri).

Septembrie

Kamakura, Japonia

Înconjurată la nord, est şi vest de munţi înalţi, iar la sud de apele adânci ale Golfului Sagami, singurele căi de acces în Kamakura au fost, timp de zece secole, şase poteci înguste (cât să încapă un cal şi un călăreţ) săpate adânc în inima muntelui.

Potecile duc către cele cinci temple budiste Zen din regiune, însă capitala primului shogunat din istoria Japoniei este mult mai faimoasă pentru altceva: pe 16 septembrie urmaşii samurailor îşi demonstrează măestria în mânuirea arcului şi a săgeţilor, întrecându-se în exerciţii de cavalerie din 1187. Totul sub ochii miilor de turişti veniţi special în fiecare an.

Octombrie

Loch Ness, Scoţia

În august 2009, Jason Cooke, un englez de 25 de ani, a oferit lumii întregi prima dovadă că monstrul din Loch Ness există: o imagine captată pe Google Earth a unui „animal marin uriaş” exact în lacul din zona Highlands. Pentru a se înfrupta din gloria monstruleţului poreclit, cu afecţiune, „Nessie”, scoţienii au creat „Festivalul Berii din Loch Ness”, care include degustări de bere şi cidru, mâncare tradiţională scoţiană, turnee de poker şi biliard dar şi concursuri de cimpoi pentru amatori. Cât despre Nessie… poţi să te înscrii la unul dintre tururile personalizate, create special pentru fanii lui.

Noiembrie

Bangkok, Thailanda

În timpul Festivalului Luminilor – Loy Krathong – se eliberează de-a lungul râului Chao Phraya din Bangkok vase confecţionate din frunze de bananier (aşa-numite krathonguri). Pe acestea trebuie să „aşezi” toate sentimentele pe care nu le mai doreşti în viaţa ta: tristeţe, suferinţă, regrete sau greşeli. Toate se vor duce cu apa, cred cu tărie thailandezii, iar în locul lor va veni o seninătate de neclintit. Festivalul adună, anual, mii de turişti dornici să vadă laolaltă bogăţia şi sărăcia din capitala Thailandei, sub lumina lunii pline de noiembrie.

Decembrie

Cortina d’Ampezzo

La 50 de kilometri de graniţa dintre Italia şi Austria, în Alpii Dolomiţi, Cortina d’Ampezzo este cea mai exclusivistă staţiune montană italiană, iar „perla coroanei” o reprezintă cel mai vechi „albergo” din zonă – „Ancora” – clasat ani la rând printre primele 11 hoteluri din Italia. În perioada Crăciunului, o cameră costă 1.290 de euro pe noapte şi nicio şedere nu poate fi sub şapte nopţi, ceea ce duce preţul unui sejur de sărbători la cel puţin 10.000 de euro. Proprietara, Flavia Sartor, i-a avut în postura de clienţi pe preşedintele Nixon, pe Regina Belgiei, Principesa Maria de Savoia dar şi „câteva familii de miniştri din România”, care vin de obicei de sărbători. „Din luna aprilie am avut câteva rezervări din România pentru Crăciun”, povesteşte ea pentru Forbes România.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii