FacebookTwitterLinkedIn

Cu ocazia centenarului, la Amsterdam au fost lansate volumul Welcome Aboard – 100 years of KLM Royal Dutch Airlines și tradiționala casă în miniatură Delftware. Din 1950, în fiecare an, la începutul lunii octombrie, KLM oferă clienților fideli reproduceri miniaturale ale unor clădiri istorice din Olanda, aceste obiecte trezind, de-a lungul timpului, interesul colecționarilor.

Căsuța aniversară este o replică a reședinței regale din Haga, Huis ten Bosche Palace, domiciliul regelui Willem-Alexander, al reginei Maxima și al celor trei fiice ale lor. Clădirea a fost ridicată la începutul secolului al XVII-lea, la solicitarea prințului Frederik Hendrik de Orania și a soției sale, Amalia van Solms.

Înființată în 1919, KLM are 33.000 de angajați și operează o flotă de 214 aeronave către 92 de destinații din Europa și 70 transcontinentale. Cifra de afaceri a companiei a fost de 10 miliarde de euro în 2017.