Cautare




, Contributor

Topuri |
|

String art pentru ”Cumințenia Pământului”

Un grup de tineri timisoreni a demarat, la Târgu Jiu, un proiect alternativ prin care-și propune să strângă bani pentru ”Cumințenia Pământului”.
Ciocalteu Brancusi Radvan

Proiectul ”Ciocîlteul lui Brâncuși” este coordonat de Remus Rădvan, unul dintre membrii generației Forbes 30 sub 30 2016. “ Chiar dacă sunt născut și crescut în Târgu-Jiu sunt unele aspecte care mi-au scăpat despre viața lui Constantin Brâncuși. A fost dureros să aflu că străinii știau mult mai multe lucruri despre Brâncuși decât mine. Asta m-a motivat să mă apuc de studiu și să îl descopăr, văzând dincolo de operele sale, povestea extrem de motivaționala, românească pe care a dus-o în spate cu el peste hotare, unde într-un final a atins succesul”, explică Remus Rădvan. ”Suntem motivați de povestea marelui artist și vrem să transmitem mai departe această energie prin modul interactiv prin care am decis să îi aducem acest tribut. Sperăm ca românii să creadă în noi, iar visul nostru să devină și visul lor.”

Dedeman donează 127.000 de euro pentru ”Cumințenia Pământului”

La realizarea operei de mari dimensiuni, la Târgu-Jiu, la umbra Coloanei Infinitului, vor fi folosite 7.000 de cuie și 20 de kilometri de ață. Pentru a obține finanțarea necesară, membrii echipei vor scoate la licitație 1.876 de cuie, cifra simbolizând anul nașterii marelui artist și apelează la români să devină un cui metaforic, parte integrantă din lucrarea artistică. Astfel, persoanele care vor să se implice în campania tinerilor pot dona, începând de marți, 30 august, 10 lei pentru un cui.

Reprezentanții echipei spun că vor astfel să arate, într-un mod metaforic, prin tehnica artistică pe care o folosesc – cuiele bătute în lemn sunt ”legate” între ele prin ață – felul în care reacționează românii în perioada de desfășurare a campaniei de strângere de fonduri pentru ”Cumințenia Pământului”.

Donatiile se pot face pe platforma www.crestemidei.ro, iar la finalul lunii septembrie, opera va fi scoasă la licitație, întreaga sumă obținută urmând a fi donată pentru achiziția operei lui Constantin Brâncuși.

Impactul și vizibilitatea campaniei „Cumințenia pământului” pe televiziune

Tinerii se așteaptă să obțină câteva zeci de mii de euro din campania de crowdfunding și licitație, însă cel mai important obiectiv al lor este să-și demonstreze că pot să aducă un tribut maestrului. “Suntem tineri, energici și atinși de moștenirea lăsată de marele sculptor. Nu ținem cont de contextul actual al campaniei, de politică sau oricare alte păreri, ci doar de motivația și pasiunea noastră pentru Brâncuși, pentru România, pentru că Brâncuși e român, e România”, spune Gabriela, o tânără elevă de la un liceu de arte, implicată în proiect.

Care este impactul campaniei „Cumințenia pământului” în ONLINE și în SOCIAL MEDIA

“Noi sperăm ca prin campania aceasta să transmitem un mesaj de a fi împreună. Acest cuvânt – Ciocîlteu (cui – n.red) –  nu e doar despre noi, ci și despre lucrurile care ne leagă, iar Brâncuși și-a dorit ca arta să fie un mijloc prin care oamenii să se apropie, nu să se înstrăineze. Sperăm să nu înstrăinam și noi Cumințenia Pământului”, explică Rareș Mateescu, absolvent de arhitectură implicat în acest proiect.

 

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii