Cautare




, Staff

ForbesLife |
|

Seria „Sapiens” continuă în 2018

Yuval Noah Harari, autorul volumelor „Sapiens. Scurta istorie a omenirii” și „Homo Deus. A Brief History of Tomorrow” continuă firul cercetării, anunțând pentru anul 2018 o nouă carte.
yuval

Lector la Departamentul de Istorie, al Universității din Ierusalim, profesorul Yuval Noah Harari s-a specializat în istoria lumii, istoria medievală și cea militară, fiind premiat pentru munca sa cu „Polonsky Prize for Creativity and Originality”, în 2009 și 2012.

Prima sa carte, Sapiens, a fost tradusă în 40 de limbi, devenind un bestseller internațional. Cea de-a doua carte, Homo Deus, publicată în 2016, se concentrează pe secolul 21 și pe cum vor reacționa oamenii în fața viitorului, câștigând în 2017 premiul „Handelsblatt’s German Economic Book”, pentru cea mai influentă carte a anului.

Pentru 2018 pregătește cel de-al treilea volum, „21 Lessons for the 21st Century”, lansarea fiind programată pentru luna august a acestui an.

„Dacă în Sapiens am scris despre trecut, în Homo Deus despre viitor, noua carte se concentrează pe prezent și pe ce trebuie să facem pentru a ne pregăti în fața viitoarei revoluții. Sau altfel spus, ce trebuie să îi învățăm pe copiii noștri pentru a-i pregăti pentru viitor? Nu putem ști în ce fel de lume vor trăi când vor avea 30 sau 60 de ani, dar este ceva la care ar trebui să ne gândim”, declară autorul, adăugând o parte dintre direcțiile pe care le va aborda: problema Trump, naționalismul, încălzirea globală, credința, terorismul, fake news.

Citește și Noutăți literare în 2018 – editura Litera

sursa: theguardian.com

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii