, Forbes Staff

Scriu despre publicitate și media de 20 de ani. În 2013, am publicat cartea de interviuri „Primul an de publicitate”.

Media şi entertainment |
|

Radiourile care „s-au lipit” de bugetele de publicitate ale firmei Roşia Montana Gold Corporation

rosia_montana.jpg
Compania Roşia Montana Gold Corporation a comandat 1.338 de reclame pe posturile de radio, în ultimii trei ani și jumătate, conform monitorizării Afla Cont. Cel mai intens „bombardament” radio a fost în 2011, când au fost difuzate 739 de spoturi în valoare brută de 426.052 euro (rate card).

UPDATE: Dintr-o regretabilă eroare de monitorizare, în forma inițială a acestui articol a apărut pe lista radiourilor care au difuzat reclamă de la RMGC și stația Guerrilla. La revizuirea monitorizării, s-a constatat că Guerrilla a difuzat o campanie pentru aniversarea a 1882 de ani de existență a Roșiei Montane, cea mai veche localitate minieră din România. Această campanie nu are nicio legătură cu RMCG. Astfel, Guerrilla a fost scosă din lista de mai jos.

În primele șapte luni ale acestui an, Roşia Montana Gold Corporation (RMGC) a beneficiat de 139 de reclame radio, reprezentând 58.518 euro (rate card), potrivit monitorizărilor Alfa Cont.

Radiourile pe care s-au derulat campaniile de promovare au fost: Radio ZU (20.592 euro), Kiss FM (17.415 euro), Europa FM (13.559 euro) și Radio 21 (6.952 euro). Toate cifrele reprezintă bugete calculate pe baza tarifelor-listă de publicitate.

Cel mai bogat an în publicitate de la RMGC a fost 2011, când s-au difuzat 739 de reclame pentru un volum brut de publicitate radio de 426.052 euro (rate card). Acest buget brut a fost mai mare cu 106,5% decât cel din 2012 și cu 989% mai mare față de cel din 2010.

Anul trecut, RMGC a consumat publicitate radio în valoare de 206.276 euro (rate card). Au fost alese doar trei rețele: Radio ZU (76.640 euro), Kiss FM (75.635 euro) și Europa FM (54.000 euro).

Citește și câți bani a cheltuit RMGC în publicitatea pentru print.


EXITCARD

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

Comentarii

Nu există comentarii