Cautare




, Staff

Servicii financiare |
|

Profitul net al BCR s-a înjumătățit în primul semestru, la 305 milioane de lei

Banca Comercială Română a încheiat primul semestru al acestui an cu un profit net de 305 milioane lei (67,4 milioane de euro), cu 52% sub nivelul din aceași perioadă a anului trecut, de 636 milioane de lei, arată datele ne-auditate şi consolidate ale Grupului Banca Comercială Română.
BCR_Manea

Ieșirea din post-criză

Rezultatul net obținut s-a datorat performanţei operaţionale şi îmbunătăţirii continue a calităţii portofoliului, iar scăderea a fost cauzată de efectul de bază rezultat din înregistrarea, în bilanțul din primul semestru al anului trecut, a unor venituri consistente din vânzarea unor participații, precum și a unor reluări de provizioane de risc generate de recuperări din credite neperformante, susțin reprezentanții băncii.

Rezultatul operaţional a fost de 729,8 milioane de lei (160,9 milioane de euro), cu 3,6% mai mare decât în aceeași perioadă a anului precedent, 704,7 milioane de lei (156,8 milioane de euro), ca urmare a cheltuielilor operaționale mai mici.

BCR intră în programul Start-Up Nation cu un credit punte

Astăzi, BCR se bucură de capitalizare substanţială, de lichiditate excelentă și, mai ales, de o expertiză unică pentru a sprijini cele mai relevante proiecte de dezvoltare a infrastructurii, de susținere financiară a companiilor, de creștere a calității vieții oamenilor din România și, în general, de creare a capitalului de încredere în economie. Privind din aceasta perspectivă, în mod particular, sunt încântat că BCR a reușit să propună cea mai buna ofertă financiară pentru programul de sprijin al ecosistemului antreprenorial, Start-up Nation, și privesc cu încredere către rezultatele programului”, a declarat Sergiu Manea, CEO al BCR.

Creditele pentru persoanele fizice au avut o valoare de 2,6 miliarde de lei

În activitatea bancară dedicată persoanelor fizice, BCR a acordat volume noi de credite în valoare totală de 2,6 miliarde de lei, ca urmare a vânzarilor de credite negarantate şi garantate. Creditele garantate au fost susținute în mod consistent de programul Prima Casă, în baza noilor alocări de plafoane de garantare, potrivit reprezentanților băncii.

Pe segmentul de finanţări acordate companiilor, BCR a acordat 1,5 miliarde de lei noi volume de credite. Iar la co-finanţarea proiectelor care beneficiază de fonduri europene BCR deţine o cota de piaţă de peste 30% şi un portofoliu de peste 7,74 miliarde de lei co-finanţări acordate.

Creşterea portofoliului de finanţări corporate este susţinută, în continuare, de un flux solid de afaceri de o calitate mai ridicată, în special pe categoriile de produse precum descoperit de cont, capital de lucru şi finanţarea producției și a lanţurilor de furnizori”, au mai spus reprezentanții BCR.

Veniturile din dobânzi și comisioane s-au redus, dar a crescut cel din tranzacționare

Veniturile nete din dobânzi au scăzut cu 6%, la 878,73 milioane de lei (193,71 milioane de euro) de la 934,7 milioane lei (208 milioane de euro), în semestrul întâi al anului trecut, din cauza portofoliului de credite problematice şi a unui mediu dominat de o rată mai mică a dobânzii.

Veniturile nete din comisioane au scăzut cu 4,3%, la 338,88 milioane lei (74,7 milioane de euro), de la 354,1 milioane de lei (78,8 milioane de euro), în primele șase luni ale anului trecut, pe seama veniturilor mai scăzute din operațiuni bancare.

Cinci bănci din Top 10 pregătesc un Cod de Bune Practici Bancare. Consultarea publică se încheie în ianuarie 2018

Rezultatul net din tranzacţionare a crescut cu 21,3%, la 189,6 milioane lei (41,8 milioane de euro) de la 156,3 milioane lei (34,8 milioane de euro), în semestrul întâi al anului trecut, ca urmare a unui efect pozitiv rezultat din reevaluarea participațiilor valutare.

Venitul operaţional a scăzut cu 2,3%, la 1,439 miliarde de lei (317,33 milioane de euro), de la 1,473 miliarde de lei (327,7milioane de euro), în primele șase luni ale anului trecut, în special din cauza veniturilor nete din dobânzi și din comisioane mai reduse, parţial compensat de un rezultat din tranzacţionare mai ridicat.

Cheltuielile administrative s-au redus până la peste 709 milioane de lei

Cheltuielile administrative generale în primul semestru al acestui an au scăzut cu 7,6%, la 709,65 milioane lei (156,43 milioane de euro) de la 768,4 milioane lei (170,9 milioane de euro), în semestrul întâi al anului trecut, ca urmare a ajustării metodologice privind contribuția la Fondul de Garantare a Depozitelor.

Referitor la deprecierea activelor financiare care nu sunt măsurate la valoarea justă prin profit şi pierdere, în semestrul 1 2017 s-a înregistrat o valoare de 61,6 milioane lei (13,6 milioane de euro), față de o reluare netă de provizioane de risc de 69,3 milioane lei (15,4 milioane de euro) în semestrul I 2016, fiind în același timp continuate eforturile de a îmbunătăţi calitatea portofoliului”, au punctat reprezentanții BCR.

Rata NPL-urilor este cu 2 puncte peste cea a pieței

Rata creditelor neperformante (non-performing loans, NPL) a ajuns la 11%, la 30 iunie 2017, în scădere de la 14%, la 30 iunie 2016, și 23,1% la 30 iunie 2015, grație reducerii portofoliului de credite neperformante determinată de recuperări, vânzări de portofolii NPL şi scoateri în afara bilanţului. Cu toate acestea, această rată este peste media pieței, care era de 9,04%, la 31 mai.

Rata creditelor neperformante a scăzut la 9,04%, în mai

Rata de acoperire cu provizioane a NPL s-a îmbunătăţit până la nivelul de 92,1%, aceasta situându-se la un nivel foarte bun de 125,3%, incluzând valoarea garanțiilor. Rata de adecvare a capitalului conform standardelor locale (doar banca) în mai 2017 se afla la nivelul de 23,2%, semnificativ peste cerinţele obligatorii ale Băncii Naţionale a României. De asemenea, rata de adecvare a capitalului calculată în conformitate cu standardele de raportare IFRS de 22,1% (Grup BCR), în martie 2017, arată clar puternica adecvare a capitalului BCR şi susţinerea sa continuă de către Erste Group”, au mai precizat reprezentanții BCR.

Creditele si avansurile acordate clienților au crescut cu 0,5%, la 32,437 miliarde de lei, la 30 iunie 2017, de la 32,29 milioane lei, la 31 decembrie 2016, ca urmare a unor volume de creditare crescute pe segmentul retail.

Depozitele de la clienţi  au scăzut cu 2,1%, la 47,2 miliarde de lei

Depozitele de la clienţi  au scăzut cu 2,1%, la 47,2 miliarde de lei (10,37 miliarde de euro), la 30 iunie 2017, faţă de 48,23 milioane lei (10,626 miliarde de euro) la 31 decembrie 2016, ca urmare a unei reduceri a depozitelor corporate. Depozitele clienţilor rămân principala sursă de finanţare a BCR, în timp ce banca beneficiază de surse de finanţare diversificate, incluzând compania mamă.

BCR se concentrează pe creditarea în lei, cu scopul de inversa pe termen mediu şi lung mixul de valute din portofoliul de credite în favoarea monedei locale şi pentru a utiliza la maximum capacitatea puternică de auto-finanţare în lei”, susțin reprezentanții BCR.

Topul băncilor din România în 2016, în funcție de active

BCR se află de ani buni pe primul loc între băncile din țara noastră, în funție de active, poziția fiind menținută și la finele anului trecut. BCR a raportat la BNR active în valoare de 64,068 miliarde de lei, reprezentând o cotă de piață de 16,28%, în urcare de la 15,8%.

Aceasta a fost urmată de Banca Transilvania, care, cu active în valoare de 51,776 miliarde de lei, avea o cotă de piață de 13,15%, în creștere de la 12,6%. Pe locul al treilea a coborât, după ce ani buni a fost tradițional locul al doilea, BRD – Groupe Société Générale, cu o cotă de piață de 12,87%, la active de 50,657 miliarde de lei. De asemenea, cota de piață a acesteia s-a redus ușor față de 2015, când a fost de 13%.

Schimbare importantă în sistemul bancar. S-a confirmat: OTP Bank România cumpără Banca Românească. OTP Bank ajunge pe locul 8, un salt de trei poziții

Membră a grupului austriac Erste Group, BCR are o reţea de 22 de centre de afaceri si 18 birouri mobile dedicate companiilor şi 514 unităţi retail localizate în majoritatea oraşelor din întreaga ţară cu peste 10.000 de locuitori. BCR are o reţea naţională de ATM de peste 2.000 de bancomate şi 15.200 de terminale POS pentru plată cu cardul la comercianţi.

Profitul net al Grupului BRD din primul semestru la 750 milioane de lei, aproape dublu față de aceeași perioadă a anului trecut

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii