Cautare




, Editor Coordonator

Explorator. De vocație, om. De profesie, povestitor. www.georgianaciofoaia.ro

ForbesLife |
|

Portretul unei iubitoare de câini de rasă

Un om cald, onest și cu o cantitate enormă de iubire pentru patrupede, Dana Niculescu se impune cu discreție, reclamând un gest de ascultare, de empatie. Așa că, timp de un interviu, mi-am lăsat fricile „canine“ deoparte și-am savurat o poveste frumoasă despre dăruire și mulțumiri prin „necuvinte“.
IMG_8403

Dana a ajuns la întâlnirea noastră în vreme ce tocmai era anunțată că zborul în care un pui trebuia să plece la Riga a fost anulat. O agitație interioară pe care nu reușea să o ascundă îmi traducea clar: câinii Danei sunt copiii ei. Și-a cerut scuze, a dat câteva telefoane, apoi s-a întors spre mine: „Nu e deloc simplu sau, mai bine spus, dacă o faci cum trebuie, nu e deloc ușor“.

Spre deosebire de mine, care am o frică cvasipatologică de câini, Dana e exact invers. S-a născut la Pitești, la șase ani s-a mutat cu părinții la Ploiești și ține minte că a iubit dintotdeauna animalele. Nu mai știe cum, atunci când avea opt ani a ajuns la un concurs de frumusețe organizat în Ploiești – se întâmpla înainte de ’89, când o manifestație chinologică presupunea adevărate defilări pe stadion, iar stăpânii câinilor de rasă românească erau îmbrăcați în costume populare. Tot atunci, mama i-a cumpărat volumul „330 rase de câini“, care i-a devenit carte de căpătâi. „Era groasă, pătrățoasă, o înșiruire a raselor și a caracteristicilor. Am citit cartea din scoarță-n scoarță, iar pozele alb-negru le coloram cu carioci cum puteam eu mai bine. Apoi, când am crescut, mă duceam singură la concursuri. Nu aveam câine, voiam să mă înconjor de câini, însă mă duceam cu caietul și-mi notam ce rase am văzut, ce culori aveau etc. Acesta era jocul copilăriei mele.“ A venit în București la facultate, s-a angajat în publicitate la începutul lui 2000, unde ziua muncea și noaptea filma reclame – astăzi recunoaște că n-ar mai putea face toate astea. „Lucram în Client Service pe vremea când existau Connex și Dialog și competiția era acerbă între ei. Erau cu totul alte vremuri, vremurile de început ale publicității, o perioadă de heirup. Prin 2006 am plecat cu o prietenă din departamentul de producție: își deschidea o companie mică de producție și mi-a propus să vin cu ea.“

S-a specializat „la locul de muncă“ în soluții de producție, tipar și hârtie. Pasiunea pentru câini a rămas însă, promițându-și că își va asuma creșterea unuia doar atunci când îi va putea oferi totul. După cum mărturisește Dana, ziua hotărârii a venit după ce și-a trăit din plin tinerețea, de la petreceri „glamour“ în zona advertisingului la călătorii pe Amazon, în Ecuador, Cuba sau Malaysia. În 2006, plecând din agenția de publicitate, își permitea să aibă un program mai flexibil: „Am început să-mi conturez câinele perfect pentru mine: nu vreau mic, ăla nu e câine, dar nu vreau să fie nici foarte mare. Să nu fie nici foarte caricaturizat. Nici cu păr foarte lung, nici cu păr foarte scurt. Voiam un câine care să fie vesel, loial și alături de care să pot face lucruri, să fim o echipă. Și l-am găsit într-un final, în rasa ciobănesc australian!

Cea mai mare greșeală a omului care își cumpără câine astăzi este că ia decizia uitându-se la o poză. Or, nu-l iei după poză, îl alegi după temperament și doar după ce citești pentru ce a fost creată rasa, ce știe să facă, ce gen de personalitate are, ce înclinații. Dacă nu vă potriviți la caracter, semnați pentru ani de frustrare continuă.

De exemplu, foarte populară e rasa Beagle, care e un câine dificil pentru un simplu proprietar care își doreste un câine de familie, de companie. Beagle-ul la origine este câine de vânătoare, de urmă. Rolul lui e simplu: îi dai drumul în pădure și se duce după urmă, nu stă să te asculte pe tine, el se lasă ghidat de instinct și tu ai face bine să te ții după el dacă vrei să prinzi mistrețul pe care îl găsește. E încăpățânat, căpos, independent. Dar ca să ai pretenția să te duci cu el în parc și să te asculte când i-ai dat drumul din lesă… asta e aproape imposibil. Și e hilar pentru mine când văd frustrarea «părinților» de Beagle. Nu e vina câinelui niciodată“.

După multe încercări, a reușit să aducă în țară câteva exemplare de ciobănesc australian, iar în 10.10.2010 s-a născut prima serie de pui sub numele canisei ei, Aussie Pride. Primele cuiburi i-au adus provocări Danei, însă nimic nu i-a putut sta în cale și este în continuare singura crescătoare a acestei rase de la noi din țară. De atunci, totul se învârte în jurul câinilor.

A început să facă importuri chinologice de valoare din SUA, să-și facă un nume, să trimită câini în toată lumea, în țări precum Italia, Gemania, Franța, Austria, Polonia, Norvegia, Ucraina, dar și Costa Rica sau SUA. „Cultura chinologică în România nu este una foarte bogată, rasa mea nu e populară aici, de aceea mai mult de 80% din puii născuți la mine pleacă în străinătate. Am câini de calitate, știu ce să import și știu ce să vând, iar în afară sunt mult mai apreciați, oamenii se înscriu pe lista de așteptare pentru un pui de la mine“, îmi spune Dana cu o umbră de tristețe.

Citește și Puterea în picturile lui Igor Bogojevic

Canisa Danei nu respectă sensul adevărat al spațiului, căci toate patrupedele fac parte din familie, cresc în casă, dorm în pat, puii se nasc în dormitor. Pentru Dana, crescutul câinilor nu e business care să se autofinanțeze și este conștientă de acest aspect, păstrând în continuare legătura cu domeniul în care a lucrat și muncind pe diverse proiecte. Acasă, în acest moment, îmi spune că pot găsi vreo 10 câini, însă are mult mai mulți, în sistem de coproprietate, care trăiesc în alte familii. Cât despre concursuri, aici discuțiile se amplifică. „În fiecare an se organizează campionate europene și mondiale, organizate într-o altă țară. Anul acesta sunt la Kiev, respectiv la Leipzig. În ultimii opt ani, îmi fac vacanțele în funcție de locul în care se desfășoară concursurile. Adevărata măsură a câinilor mei o văd doar mergând la aceste concursuri și concurând direct cu câini din toată lumea. Și da, sunt mândră, în 2012, campionul european de juniori a fost un câine născut la mine în canisă.“

Sacrifică totul pentru visul ei: a zburat de curând la Seattle să aducă un câine, în primăvară s-a dus la Paris pentru o montă, însă toate eforturile sunt justificate: „Pentru mine nu contează cât e de departe, dacă mie îmi place câinele, eu mă duc. Întotdeauna mă uit la calitate, nu renunț în favoarea comodității“.

Am rugat-o pe Dana să-mi explice ce înseamnă o canisă, și așa am aflat că este echivalent cu faptul că ești înregistrat oficial într-o asociație chinologică afiliată Federației Chinologice Internaționale (FCI) și, sub respectivul nume, ai dreptul de a scoate pedigri și acte câinilor. Teoretic, este o garanție a faptului că puii născuți la tine sunt de rasă pură și se nasc îndeplinind un minimum de reguli de creștere și selecție. Canisa nu este un SRL și nu garantează profitul. Din păcate, la noi în țară există destule firme care au în denumire cuvântul „canisă“, dar care, de fapt, sunt doar samsari ce fac comerț cu pui proveniți din locuri îndoielnice și crescuți în condiții îngrozitoare, pui ce se nasc pe bandă rulantă doar pentru a face profit, de cele mai multe ori bolnavi și care nu supraviețuiesc odată ajunși în noul cămin.

Dana se ferește în a face recomandări de genul „rasei ideale“, pentru că, insistă ea, trebuie să studiezi, să te informezi, să cercetezi înainte de a-ți lua un câine, astfel încât să fie o potrivire perfectă între nivelurile de energie stăpân – câine. Să nu uităm, un câine va fi membru al familiei timp de minimum 10 ani, nu trebuie să fie o „achiziție“ sub impulsul momentului.

Citește și Eticheta, limbaj universal

Nu am niciun dubiu că Dana iubește câinii mai presus de orice. E mândră de toți puii ei, pe care îi veghează chiar și după ce îi vinde mai departe, noilor stăpâni. Iar acum a început un nou proiect cu importuri de valoare, o nouă rasă pe care vrea să o popularizeze în România: Corgi, cunoscută mai mult ca „rasa reginei Angliei“, un cățel mic și inimos, care se acomodează mai ușor în spațiul urban datorită taliei mici.

Scriitoarea americană Barbara Kingsolver spunea: „Un câine nu se gândeşte prea mult la ceea ce trebuie făcut. El întotdeauna face ce simte“. Cu Dana, un lucru e limpede: ea va face întotdeauna ce simte, pentru că lucrul cu câinii e energie pură, dragoste care circulă nestingherită între suflete cu dimensiuni asemănătoare. Iar drept încheiere, vă las cu citatul favorit al Danei: „A dog is the only thing on earth that loves you more than he loves himself“ – Josh Billings.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii