Cautare




, Staff

Servicii financiare |
|

Johan Meyer va deveni Manager de Portofoliu Principal al Fondului Proprietatea, începând cu 1 aprilie 2018, funcție în care îl va înlocui pe Greg Konieczny, primul manager

Franklin Templeton Investment Management Ltd. Marea Britanie Sucursala București (FTIML), în calitate de administrator de investiții al Fondului Proprietatea SA a anunțat că, începând cu 1 aprilie 2018, Johan Meyer va deveni singurul Manager de Portofoliu Principal al Fondului.
Johan Meyer_pic1

Reprezentanții Fondului susțin că aceasta este o recunoaștere a valoroaselor calități de conducere ale lui Meyer și a contribuției la Fond, de la relocarea sa în România, în urmă cu peste un an.

De asemenea, el va deveni singurul CEO al FTIML și va continua să-și îndeplinească rolul de reprezentant legal al Fondului. Din 1 noiembrie 2016, Meyer a împărțit responsabilitățile manageriale cu Greg Konieczny (foto text), în calitate de Co-Manager de Portofoliu. Începând cu 1 aprilie 2018, Konieczny, care este și director al departamentului Speciality Strategies din cadrul Templeton Emerging Markets Group (TEMG), va renunța la responsabilitățile legate de managementul Fondului, acestea fiind transferate către Meyer.

Astfel, începând cu 1 aprilie 2018, managementul Fondului va avea următoarea structură, potrivit unui anunț al FP de pe Bursa de Valori București, unde este listată din ianuarie 2011: Administratorul de Fond de Investiţii Alternative rămâne Franklin Templeton International Services S.À R.L., având următorii reprezentanți permanenți: Craig Blair, Denise Voss, Mike Sommer, Johan Meyer, și Oana Truţa; Administratorul de Investiţii al Fondului rămâne Franklin Templeton Investment Management Ltd. United Kingdom, sucursala Bucureşti unde Johan Meyer activează drept Director Executiv și reprezentant legal, iar Oana Truța drept reprezentant legal.

Suntem foarte încrezători că Fondul se va afla în continuare pe mâini foarte bune, ținând cont de angajamentul puternic și dedicarea demonstrate de Johan în ultimul an pentru a genera valoare la Fond. Dorim, de asemenea, să ii transmitem aprecierea şi mulțumirile noastre lui Greg Konieczny, ale cărui eforturi remarcabile au contribuit în mare măsură la succesul actual al Fondului.”, a declarat Sorin Mîndruțescu, președintele Comitetului Reprezentanților Fondului Proprietatea.

La momentul anunțului, FP are o capitalizare de 8,3 miliarde de lei, la un preț mediu de 0,8860 de lei pe acțiune, iar PER-ul (raportul dintre capitalizare și profitul net) este de 26,37.

Johan Meyer și-a început activitatea în cadrul Franklin Templeton Investments în 2004. Anterior rolului său în România, acesta a ocupat poziția de director executiv Africa de Sud, respectiv de director al departamentului Africa Strategy din cadrul TEMG, fiind responsabil pentru setarea liniilor de strategie ale departamentului. Absolvent al Universității din Pretoria, el este licențiat în comerț și deține un master în economie. Acesta vorbește limbile engleza, afrikaans și învață în prezent limba română.

Polonezul Greg Konieczny a devenit manager al FP în 2011, fiind primul manager al acestuia, dar face parte din echipa Franklin Templeton începând cu 1995.

Echipa Franklin Templeton București este alcătuită din cinci analişti de investiţii locali. Platforma globală a Franklin Templeton include peste 50 de profesioniști în investiții în piețe emergente, în 20 de birouri la nivel global, cu peste 28 de miliarde de dolari active administrate.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii