, Forbes staff

Sunt redactor Forbes Romania încă de la primul număr, redactor-șef al suplimentului lunar ,,ForbesLife" şi redactor-şef al revistei trimestriale ,,UP by Forbes".

Lifestyle |
|

Experiment ForbesLife: Cum ar arăta un palat al amintirilor tale?

2013GK4822.jpg
Dacă memoria întregii lumi s-ar șterge într-o singură zi și tu ai avea dreptul să salvezi o singură amintire, ce ai alege? Expoziția „Memory Palace“, de la muzeul Victoria&Albert din Londra, a transformat o carte a scriitorului britanic Hari Kunzru în 20 de instalații artistice originale, totul pornind de la întrebarea de mai sus. Inspirați de această introspecție, am ales din caleidoscopul personajelor ForbesLife 20 de creatori români de lucruri frumoase care să ne dezvăluie, sincer și fără menajamente, cum ar arăta... palatul amintirilor lor.

Conceptul de la care a pornit„Memory Palace“ îi intrigă în primul rând pe cei deja-inițiați într-ale uitării. Prin prisma meseriei, mă confrunt zilnic cu acest mecanism inevitabil și ireversibil: oamenii uită ceea ce ai scris luna trecută, uită colecțiile de acum două sezoane, uită melodia anului, uită filmul care era în vogă Crăciunul trecut, uită breaking-news-ul de acum un weekend, uneori uită, fără să-și dea seama, chiar și ceea ce iubeau cândva mai mult pe lume. Fac loc altor și altor amintiri, toate cu termen strict de garanție: până la următoarea știre, până la noul trend, până la o altă pasiune sau preferință.

Tocmai de aceea, ideea lui Hari Kunzru mi s-a părut, dincolo de prilejul artistic de a explora în mod inedit o temă pe care filmele blockbuster o bătătoresc deja de câteva decenii (sfârșitul lumii și sfârșitul civilizației așa cum o știm), un exercițiu profund al conștiințelor noastre.

„Memory Palace“ a fost gândită ca o carte în care poți să și pășești. Nu se poate dezbate ce a fost mai întâi, cartea sau instalațiile 3D, pentru că amândouă au crescut în paralel. James Hunt de la Sky Arts Ignition Center, o organizație de artă care cooptează tineri artiști în proiecte culturale inedite, a adus împreună un scriitor cunoscut și 20 de designeri, ilustratori și specialiști în tipografie pentru a compune, cot la cot, „Memory Palace“. Fiecare artist a primit câte un pasaj din cartea imaginată de Hari Kunzru, având libertatea totală de a interpreta, nuanța și transpune în variantă tridimensională cuvintele scriitorului britanic de origine indiană.

„Am preferat să-i dăm lui Hari provocarea de a crea o poveste nouă, în loc să alegem pur și simplu un text deja-existent“, explică Hunt. „În acest fel, nu pot exista așteptări înșelate ale publicului sau dezamăgiri, fiind vorba de o lume imaginară încă neatinsă, gata să fie populată cu imagini și cuvinte“.

Povestea lui Hari Kunzru începe la câteva sute de ani după ce toată infrastructura informatică a lumii a fost ștearsă de o imensă furtună magnetică. Totul s-a pierdut, iar omenirea a alunecat într-o nouă formă de „Ev Mediu“, pe care Kunzru o denumește, în cartea sa, „The Wilding“: Sălbăticirea. Puterea supremă a fost preluată de un grup – cunoscut drept „The Thing“, Lucrul – care obligă omenirea la o viață lipsită de amintiri, gânduri și orice bun de natură spirituală.

Scrisul, arta și poveștile sunt interzise („Lumea nu e făcută din vorbe, din liste de nimicuri de rezolvat, este făcută din piatră, lemn și apă, din lucruri palpabile“), iar în epoca de după Sălbăticire cei care-și amintesc sunt considerați o sectă.

Chiar dacă Lucrul are tot felul de termeni de insultă pentru noi și ne numește Cultul Internetului, noi ne considerăm memorialiști“, notează personajul principal din „Memory Palace“ un membru al rezistenței. Pentru că nu știu ce urmează să li se întâmple, cei care cad prizonieri la „The Thing“ obișnuiesc să-și lase unul celuilalt amintirile, pentru a le ști salvate: bucăți de memorie, de la crâmpeie din tabelul lui Mendeleev până la imagini din copilărie și definiții pe jumătate uitate ale unor cuvinte a căror semnificație nu și-o mai amintește nimeni. Cum ar fi cea de „Mesaj vocal“: „o armură făcută din cuvinte, pe care oamenii o foloseau drept protecție împotriva asaltului celor din jur“.

 

„M-am tot gândit de ce se tem atât de mult de amintiri“, se întreabă personajul imaginat de Hari Kunzru. „Și mi-am dat seama că amintirea este opusul sălbăticirii: cu cât există mai mulți oameni care să-și amintească lumea și s-o povestească, cu atât mai puțin sălbatică va fi ea“.

Dintre toate personajele care au trecut de-a lungul timpului prin paginile ForbesLife, mi-a fost greu să aleg doar câteva pentru ștafeta începută de Hari Kunzru. I-am ales, în cele din urmă, pe cei care știam că iubesc cel mai mult poveștile și cărora le-ar fi fost cel mai greu să se despartă vreodată de ele.

Și le-am adresat cea mai grea întrebare: dacă ai putea să reduci întreaga ta existență la o singură amintire, ce ai alege?

CLIC AICI PENTRU A CITI RĂSPUNSURILE LOR

—-

Definiții din „Palatul Memoriei“de Hari Kunzru

- „Perioada de dinainte de Sălbăticire este cunoscută drept perioada de Boom. În Boom, oamenii nu erau interesați decât să țină numărătoarea și să contabilizeze, de la nisipul de pe malul râului până la gurile de aer pe care le inspirau în fiecare minut din călătoriile lor prin mașini și avioane, prin școli, spitale și orașe. Cel mai mult își doreau să evolueze de la clasa <economic> la <business> sau <first class>, până la <masterat> sau <doctorat>. Însemnele, hârtia, conținutul, totul se regăsea din plin în perioada de Boom. Uneori cădea din cer, precum ploaia, apoi fâșâia sub picioarele oamenilor toamna și se ridica în aer în zilele de primăvară. Acestea se numeau pe atunci <broșuri publicitare>“.

- „În perioada de dinainte de Sălbătăcire, exista o practică aproape religioasă, numită reciclare. Erau inclusiv ceremonii care sărbătoreau ciclul vieții și schimbarea anotimpurilor, iar oamenii și femeile declamau cu mândrie <Nu folosesc pungi de plastic!>. Își modificau corpurile ținând post sau folosind Photoshop. Se urcau pe stepper (un fel de dans ritualic) și obișnuiau să venereze vechiturile rămase din anii trecuți, pe care le adăugau apoi în trezoreriile numite gropi de gunoi, pline cu toate lucrurile bune și cândva dorite ale lumii“.

- ,,Semințele depozitate în uriașe silozuri, de teama înfometării, se numeau feedback și email. Erau atât de prețioase, încât paznicii lor le verificau fără încetare. Acești oameni se numeau manageri“.


EXITCARD

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.
*

Comentarii

Nu există comentarii