Cautare

, Contributor

Forbes.com

EVENIMENTE |
|

Forbes Heroes 2017 – ediția a patra –

Are loc la Apollo 111 pe 27/05/2017
Web_Heroes_parteneri_7

The Unsung Heroes Hall of Fame

Din dorința de a-i pune în valoare pe oamenii care schimbă vieți și care dau mai degrabă ceva înapoi societății decât să se gândească mai întâi la bunăstarea lor materială, Forbes România organizează cea de-a patra ediție a conferinței Forbes Heroes,  un eveniment despre inovaţie, performanţă şi modele adevărate.

Pornind de la principiul că adevăratele modele se descoperă şi se chestionează, Forbes va aduce pe 27 mai, la APOLLO 111, oameni de excepţie care şi-au lăsat amprenta în mai multe domenii. Brandul Forbes promovează persoane care contribuie la progresul societăţii şi a căror voce contează, personalităţi ale vieţii publice româneşti vor fi prezente în faţa tinerilor dornici de a afla cât mai multe de la ei.

SPEAKERI 

Ana Maria Branza

Ana Maria Brânză (Popescu)

Sportivă, campioană olimpică la spadă

Declarată cea mai bună spadasină din lume vreme de trei sezoane consecutive, Ana-Maria Brânză și-a câștigat un loc valoros în sportul românesc de performanță și în inimile românilor, prin talent și determinare, prin munca extraordinară recunoscută prin zeci de medalii la multiple competiții mondiale, dar mai ales prin atitudinea de învingător pe care o împărtășește tuturor celor din jurul ei.

Dincolo de performanțe sportive și medaliile obținute, se implică activ în campanii menite să încurajeze sportul în rândul tinerilor și nu numai, crezând cu tărie că “sportul creează oameni, iar zâmbetul e inclus”. Susține și AITA, un centru pentru copii autiști în București. În noiembrie 2013 a lansat campania Aleargă de ziua ta, care încurajează oamenii să-și sărbătorească ziua lor de naștere prin mișcare și colectarea de fonduri pentru o cauză caritabilă.

 

 

Andreea Badala2

Andreea Bădală

Owner și designer, Murmur

Andreea Bădală, designer și fondator al brand-ului Murmur, a fost mereu captivată de diversitatea frumuseții corpului feminin, astfel că, după ce a studiat Fashion Design la Universitatea Națională de Arte din București și Pattern Technology la London College of Fashion și a lucrat cu designeri precum Richard Nicoll, Alexander McQueen și Emilio de la Morena, a decis să își exprime pasiunea, creând Murmur. A gândit un brand de lux pentru femei, care îmbină cele două pasiuni ale ei: lenjeria și siluetele inspirate de anii ’40 și ’50. 

Murmur a fost lansat ca un concept unic de prêt-à-porter cu influențe retro, care integrează elemente surprinzătoare de lenjerie, adaptate într-un mod inovativ și feminin în piese purtabile, de zi sau seară.

 

 

 

 

Catalina Ponor 

Cătălina Ponor 

Sportivă, campioană olimpică la bârnă

Plasată în topul celor mai medaliate 25 de gimnaste din istoria Jocurilor Olimpice, Cătălina Ponor ocupă un loc important atât în trecutul sportului românesc, cât şi în inimile oamenilor. Prin exercițiile sale, Cătălina reușește să transmită spectatorilor emoţia din timpul concursurilor, dar şi mândria şi plăcerea resimţită la finalul fiecărei victorii. Pasiunea și ambiția care o motivează să nu renunțe niciodată sunt totodată și motivul succeselor sale consecutive la remarcabila vârstă de 29 de ani. 

 

 

Ciprian Ladunca SKY_4272-1_OK

Ciprian Lăduncă

CFO, Metropolitan Life România

Cu o experiență de peste 20 de ani în domeniul financiar și cunoștințe solide în guvernanța corporativă, Ciprian Lăduncă este în prezent CFO și CSR Executive în cadrul Metropolitan Life. Membru activ al Consiliului de Administrație United Way România, Ciprian Lăduncă se remarcă în mod constant prin investițiile majore pentru care militează (peste 1 milion de dolari, în 2015 și 2016), în programe de CSR, cu rezultate în implementarea și facilitarea acestora. Împreună cu echipa sa, a realizat peste 15 proiecte de responsabilitate socială corporativă, cu 5 ONG-uri diferite. Peste 200 de voluntari, mii de ore dedicate activităților, peste 5.000 de beneficiari – acestea sunt doar câteva dintre rezultatele efortului depus, rezultate ce au fost recunoscute de către actori importanți precum The Association for Community Relations, Forbes, AmCham, ASF, United Way, Xprimm Media și CSR Media. La baza acestor rezultate se află competențele sale cheie precum nivelul înalt de profesionalism, etică, guvernanță, capacitate de control și gestionare a riscurilor, raportare corporativă, abilități de management, strategie și inovare, leadership, audit, menținerea unei legături active și stabile cu stakeholderii.

 

 

Claudiu Jojatu

Claudiu Jojatu

Digital Director, Agenția Friends\TBWA

Înalt. Bărbos. Anxios. Pentru o descriere demnă de Tinder, e îndrăgostit de inovație, strategie, publicitate, cafea și somn – cu care e cam certat de ceva vreme. Are peste 10 ani de experiență în Organisational Development, Strategie și Digital, lucrând ca Sales Manager @AvocatNet.ro și Gazeta Sporturilor, Chief Innovation Officer la Grapefruit, a co-fondat Rat Labs Accelerator, RageApp.io și The Beards Studio. În prezent urăște pisicile, ciocolata neagră, apa plată și proiectele făcute doar de dragul de a fi făcute, din poziția de Digital Director @Friends\TBWA.

 

 

Codruta Vulcu1

Codruța Vulcu

Organizator și director Festival ARTmania

Codruța Vulcu este inițiatoarea unuia dintre cele mai importante proiecte pentru industria internațională de spectacol, East European Music Conference – o premieră absolută în România, eveniment care va reuni la Sibiu, în perioada 27-29 iulie, cei mai importanți reprezentanți ai industriei europene de spectacol, de la oameni de afaceri, directorii celor mai mari festivaluri, organizatori de spectacole cu mari trupe, de la Rolling Stones la Robbie Williams, până la specialiști internaționali în securitate, avocați și experți în complicatul sistem internațional de taxe. Cu o experiență de 15 ani în zona operatorilor europeni de spectacol, Codruța Vulcu este fondatorul și directorul a două dintre cele mai importante festivaluri cu tradiție în România: Festivalul ARTmania, unul dintre cele mai prestigioase evenimente locale, promotor consacrat al muzicii rock și a altor tipuri de expresie artistic derivată din cultura rock, și BlajaLive Festival – dedicate muzicii alternative și electro.

 

 

Concert Damian & Brothers la Sala Palatului pe 31 martie 2017

Damian Drăghici

Artist, Damian & Brothers

Damian Drăghici este un artist internațional, deținător al unui premiu Grammy (artist pe albumul „Winter Solstice” – 2006) si inventator brevetat al “naiului electroacustic DAMIAN”. 

Deține mai multe diplome în artă și muzică (jazz și compoziție de muzică de film), psihologie și dezvoltare personală. Acesta este celebru în Statele Unite ale Americii pentru calitățile sale muzicale, câștigând o bursă integrală la Berklee College of Music din Boston, fiind primul român care a absolvit aceasta instituție de prestigiu. 

Damian Drăghici mai este cunoscut ca unul dintre principalii ambasadori ai drepturilor romilor și un militant activ pentru incluziunea socială a acestora, fiind primul membru român de etnie Romă din Parlamentul European.

 

 

Dan-Vodnar-edddde4de4

prof. Dan – Cristian Vodnar

Prorector cercetare, Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicinã Veterinarã, Cluj Napoca

Specializat în biotehnologii alimentare şi gastronomie moleculară, Dan Cristian Vodnar se bucură de o activitate de cercetare ştiinţifică şi de inventică, recunoscute la nivel naţional şi internaţional. Vizibilitatea şi prestigiul internaţional dobândite, i-­au adus în anul 2014 premiul “Danubius Young Scientist Award” Viena. A coordonat 8 proiecte de cercetare naţională, 2 granturi academice şi 3 granturi europene. Este autorul a 5 brevete de invenţie premiate la saloanele internaţionale de inventică (10 medalii, dintre care Medalia de Aur la Salonul Internațional de Inventică Geneva 2017). În total deţine 42 premii naţionale şi internaţionale.

 

 

Edmond-Niculusca

Edmond Niculușcă

Președinte A.R.C.E.N.

Edmond Niculușcă s-a născut la București și este cunoscut pentru proiectele dedicate salvării și conservării patrimoniului și memoriei Bucureștilor, dar și pentru programele culturale desfășurate sub sigla ARCEN pe care le inițiază.

Este absolvent de teologie și științe politice, iar în prezent urmează cursurile Centrului de Excelență în Studiul Imaginii. În anul 2008 a inițiat programul „Trecutul care obligă” prin care a deblocat fonduri pentru consolidarea și restaurarea monumentului istoric de valoare națională – Școala Centrală pe care a inclus-o în Circuitul Nopții Europene a Muzeelor, un eveniment care atrage anual aproximativ 10.000 de participanți. Din 2010 este președinte ARCEN (www.arcen.info). În același an a inițiat „Cu bastonul prin București”, un proiect de trasee cultural-pietonale ale capitalei care îmbină arhitectura, istoria și poveștile orașului, iar din anul 2013 proiectul „Prin Bucureștii ce se duc”.

Din 2015 până în 2017 a fost colaborator al postului de radio Tanănana, are o rubrică săptămânală la Radio Guerrilla și este co-manager al proiectului „21 de Nocturne”, dedicat poeziei contemporane. A fost consilier pentru comunicare și spațiu public în cabinetul Miniștrilor Culturii Vlad Alexandrescu și Corina Șuteu, în perioada cabinetului tehnocrat Dacian Cioloș.

 

 

ionut-nitoi-carrefour

Ionuț Nițoi

Director,  Carrefour Colentina

Ionuț Nițoi este în prezent Directorul hipermarketului Carrefour Colentina, ocupând această funcție de 2 ani de zile. După o experiență de peste 14 ani în retail, în cadrul Carrefour România, Ionuț Nițoi a evoluat în cadrul companiei, ocupând în 2006 funcția de Manager de Departament al magazinului Carrefour Băneasa, iar în 2011 ocupând funcția de Director de magazin al hipermarketului Carrefour Brăila. Experiența acumulată în gestionarea activității acestor magazine, i-a prilejuit ca în 2015, să fie avansat în funcția actuală, cea de Director de Magazin la Carrefour Colentina, hipermarket care a devenit, sub managementul sau, unul dintre cele mai inovative magazine din portofoliul Carrefour România. 
„Totul începe și se termină cu familia”, spune Ionuț Nițoi.

 

 

Iosif Kiraly_portret_1

Iosif Király

Arhitect, artist vizual, fotograf, profesor, Fotografie și imagine dinamică, UNARTE

Artist, arhitect și educator, ce trăiește în București. De la începutul anilor 1980 a participat la numeroase expoziții și evenimente artistice naționale și internaționale, atât individual, cât și în diverse formule colaborative, precum grupul subREAL. 

A obținut burse, premii și rezidențe artistice, a coordonat programe culturale și documentare, iar lucrările sale se află în colecţii publice şi private din lumea întreagă. 

Este unul dintre membrii fondatori ai departamentului de Fotografie și imagine dinamică din cadrul Universității Naționale de Arte București, unde predă şi în prezent. 

 

 

Laura Calin-IMG_8682

Laura Călin

Owner, V for Vintage

Laura Calin, fondator V for Vintage, târg de design contemporan și cultură vintage, cofondator Yoga City și digital influencer la LauraCalin.ro

V for Vintage promovează de peste 9 ani designul contemporan și cultura vintage. În cele 18 ediții organizate până în prezent, V for Vintage s-a poziționat ca cel mai important târg de profil de pe piața din România care a lansat și promovat zeci de designeri români. 

V for Vintage este un proiect antreprenorial, o planșă colaborativă, un loc de experimentare, o pauză de la fast fashion, o conectare la contemporan, un playground al designerilor, un loc în care se face schimb de know how, un social event care îi încurajează pe participanți să ia pulsul cu industria și un sharing hub de trenduri și tendințe. 

Laura crede în sănătatea lucrurilor din jurul ei, în bucuria de a trăi conștient și responabil. Încurajează alegerile sănătoase fie că este vorba de un stil de viață, de alimentație sau de design. Și crede cu tărie că doar promovând repere locale și internaționale care respectă un anumit standard putem construi împreună un oraș frumos. Arta, experimentul, simțul estetic provoacă realitatea, iar asta este ce doresc să facă cu proiectu V for Vintage, să arate oamenilor că există potențial și că putem să ne autodepășim.

 

 

Mircea Muresan 20160627_131549-8

Mircea Mureșan

Organizator și director executiv East European Comic Con

 

 

narcisa Lecusanu

Narcisa Lecușanu

Sportivă, fostă jucătoare de handbal

Narcisa Lecuşanu a câștigat numeroase trofee cu ajutorul talentului înnăscut şi al pasiunii insuflate de antrenori.

În ultimii ani, a ocupat poziții importante în foruri de conducere ale unor importante organizații din România și Europa: poziția de Secretar de Stat Sport în Ministerul Tineretului și Sportului (2016-2017), Vicepreședinte al Federației Române de Handbal (2014-2016), Director Tehnic, Antrenor Federal al echipelor naționale feminine (2010-2016), Chairwoman Women’s Handball Board (European Handball Federation din 2016) și Chairwoman of Women’s Handball Working Group (International Handball Fderation din 2016).

 

 

https://www.facebook.com/MihneaRattePhotography

Roxana Șunică 

Marketing Manager, Asociaţia Recolamp

Roxana Șunică este director de marketing al Asociației Recolamp, din noiembrie 2007. Din această poziție inițiază și coordonează activitățile de comunicare, marketing și public affairs ale organizației non-profit fondată de: General Electric, Philips Lighting România și Osram România. 

Obiectivul Recolamp este acela de a îndeplini în fiecare an ținta europeană privind colectarea și reciclarea deșeurilor de echipamente de iluminat. În acest sens, în cei aproape 10 ani de activitate, a fost dezvoltată o infrastructură națională care asigură preluarea becurilor, neoanelor, becurilor LED sau corpurilor de iluminat arse de la peste 10.000 de instituții private și publice din România, precum și de la publicul larg, prin rețeaua de containere specializate Colt Verde®.

Roxana a mai lucrat pentru: BRD Sogelease, Ursus Breweries, JW Marriott și Forumul Donatorilor Români.

 

 

virgil stanescu BOB_0032

Virgil Stănescu

Sportiv, fondator Sports Hub

Virgil Stănescu a absolvit Universitatea din Alabama de Sud cu specializare în managementul general. Are, de asemenea, un Master în Integrare Economică Europeană (Universitatea Română de Știinte și Arte “Gheorghe Cristea”). Preocupat de ambele aspecte ale sportului a absolvit Școala Națională de Antrenori – ANS – disciplina Baschet.

Virgil a fost căpitan al echipei naționale de baschet și de cinci ori desemnat cel mai bun jucător al României, cu o impresionantă carieră internațională. 

În 2017, pune bazele Sports Hub, un concept unic în România, care agregă sportivi cu performanțe deosebite din sportul românesc și pune la dispoziția acestora o platformă de dezvoltare personală complexă și completă.

 

 

Parteneri strategici

Logo-bmw

sigla-logo-carrefour

Partener Gold

metlife_rou_logo_rgb

Parteneri Silver

Logo-istyle-300x119

RECOLAMP logo-300x106

STELLA_ARTOIS_WORDMARK_CMYK

McD Logo_fundal rosu

Partener logistic 

 

apa-nova-bucuresti-logo-300x106

Partener

Praktiker

praktiker_logo.svg

Oportunități de parteneriere la sales@forbes.ro.

 

Galeria foto de la Forbes Heroes 2016 poate fi accesată aici

Vreau să fiu Partener

Numele (obligatoriu)

Adresa de email (obligatoriu)

Telefon (obligatoriu)

Companie (obligatoriu)

Mesaj

captcha

Vreau să fiu Speaker

Numele (obligatoriu)

Adresa de email (obligatoriu)

Telefon (obligatoriu)

Companie (obligatoriu)

Mesaj

captcha

Comentariile nu sunt permise pentru acest articol

Comentarii

Nu există comentarii