Cautare




, Contributor

Vibe Collector, www.byvlad.com

ForbesLife |
|

De ce fotografiem compulsiv?!

Nu pot să nu mă întreb „de ce?”. De ce facem atâtea fotografii, care e rolul lor și unde vor ajunge peste 5-10 ani? Ne mai uităm vreodată la pozele de vacanță de pe telefon? Cât mai trăiește o imagine? Devine ea parte din experiența noastră de viață, în același fel în care singura fotografie pe care o avem cu bunicii este importantă, sau este dată uitării la câteva ore după ce am postat-o pe rețelele de socializare și am smuls toate like-urile posibile de pe urma ei?
afsd

Inflație de fotografii

În anul 2000, fotografia de film era încă pe val. Kodak a anunțat atunci că fotografi din întreaga lume capturaseră în acel an 80 de miliarde de imagini[1]. Un număr greu de imaginat și care, odată cu revoluția digitală, a devenit aproape amuzant de mic. În 2013, Facebook publica noi cifre: 250 de miliarde de imagini încărcate până atunci și aproximativ 350 de milioane de imagini noi în fiecare zi. În 2015, numărul crescuse la 2 miliarde de imagini pe zi[2] și se estima atunci că, în 2016, numărul total de fotografii făcute în întreaga lume va trece de 2.5 – 3 trilioane. În ultimii 20 de ani, numărul de imagini produse a crescut de 20-30 de ori. Începând din 2015, în fiecare an se produc mai multe imagini decât s-au produs în toată istoria fotografiei pe film.

 

Efectele fotografiei excesive

Nu pot să nu mă întreb „de ce?”. De ce facem atâtea fotografii, care e rolul lor și unde vor ajunge peste 5-10 ani? Ne mai uităm vreodată la pozele de vacanță de pe telefon? Cât mai trăiește o imagine? Devine ea parte din experiența noastră de viață, în același fel în care singura fotografie pe care o avem cu bunicii este importantă, sau este dată uitării la câteva ore după ce am postat-o pe rețelele de socializare și am smuls toate like-urile posibile de pe urma ei?

Fotografia se supune acelorași legi de creștere exponențială care par să dicteze evoluția noastră culturală în ultimele decenii și, ca în multe alte domenii, nu este nicidecum clar care sunt efectele acestei creșteri. Unii cercetători atrag atenția asupra efectelor negative ale producerii/consumului excesiv de fotografie: prea multe fotografii făcute copiilor pot duce la egoism exacerbat, prea multe imagini postate online pot afecta negativ relațiile din viața reală, iar documentarea excesivă a anumitor momente are ca rezultat, în mod paradoxal, o scădere a abilității de a ne aminti acele momente[3]. Alte studii sugerează că, dimpotrivă, fotografiatul are efect benefic asupra felului de care ne bucurăm de experiențele noastre[4].

fgsf

Pentru ce și pentru cine fotografiem?

Simplific, atunci, întrebarea și încerc să-i pătrund esența: „de ce fotografiem, de fapt?” Pentru fotografii profesioniști, răspunsul este poate cel mai simplu – fotografiem pentru că din asta trăim. Fie că suntem fotografi de artă sau natură și încercăm să redăm frumuseți văzute (sau imaginate) într-o imagine, fie că suntem fotografi comerciali și obiectivul este să traducem viziunea clientului în imagini folosibile, fotografie = salariu = mâncare pe masă. Pentru majoritatea oamenilor totuși, fotografia nu are o miză în același fel.

dgdg

Pentru mult timp, fotografia era folosită pentru a documenta momente importante, de exemplu fotografiile Dorotheei Lange din perioada interbelică din Statele Unite sau pacea de Versailles la sfârșitul primului război mondial. Persoanele obișnuite ajungeau rar în studioul unui fotograf, iar aceasta era o ocazie specială. În timp, fotografia a devenit mai accesibilă și mulți oameni au început să fotografieze ocaziile speciale din viața lor. Dacă nu aveau acces la un aparat foto, se găsea cu siguranță un fotograf care să ofere acest serviciu (mai țineți minte „colorata”?). Fotografiam ca să ne amintim. Ca să putem retrăi peste un timp emoțiile din acele momente importante din viața noastră.

saf

Pentru mine, rolul fotografiei de memorie prostetică, de hard extern pe care stocăm povestea vieții noastre, sau cel puțin frânturi din ea, pentru noi sau pentru urmașii noștri, este unul din cele mai importante. Doar că, în era digitală avem o infinitate de opțiuni, putem fotografia orice, oricând, non-stop – și de multe ori o și facem. Și atunci, vine întrebarea: ”Ne mai bucurăm cu adevărat de momente, astfel?”

 Citește și Adevăr sau provocare: să vezi și să (nu) crezi? Relația capricioasă dintre fotografie și realitate

bfghfgh

Un nou rol al fotografiei?

La orice concert văd o mare de smartphone-uri care înregistrează. La orice nuntă, invariabil, fețele invitaților sau ale familiei sunt ascunse în spatele telefonului în timpul momentelor importante. Turiști cu tablete imense filmează sau fotografiază fiecare centimetru pătrat dintr-o piață, biserică sau clădire istorică. De multe ori, pot vizualiza și rezultatele: filmarea de la concert e mișcată și sunetul lasă de dorit. Mirii sunt cu spatele și nu se prea înțelege nimic. Cadrele din Piața San Marco (sau orice alt punct turistic) nu arată ca vederile pe care le știm și se vede doar o masă amorfă de alți turiști cu alte aparate.

Odată cu internetul și rețelele de socializare pare să se prefigureze un rol nou al fotografiei. Majoritatea cadrelor pe care le vedem sunt, de fapt, momentele cele mai bune ale vieții celui care postează. Locații exotice, mâncare cu plating excelent, mici realizări personale (selfie-uri la sală) pentru care căutăm validare prin like-uri. De multe ori, ni se pare că ceilalți au o viață mai interesantă decât a noastră și, fără să ne dăm seama, ajungem să ne comparăm cotidianul nostru cu cele mai bune momente ale altora. Fiecare experiență, banală sau ieșită din comun, trebuie să fie instagrammable.

dfdgf

Less is more

Ajungem să experimentăm orice moment prin filtrul ecranului de telefon sau tabletă, cu care filmăm sau fotografiem. În loc să fim prezenți în moment, ne gândim la cât de populară va fi imaginea, la setări și filtre. Fotografia își pierde rolul de memorie pentru că, practic, noi nu am fost prezenți în momentul pe care l-am fotografiat. În afară de ce ne spune aparatul că s-a întâmplat, nu mai știm nimic. Ne folosim doar de vizual (și acela filtrat printr-un ecran) și uităm toate celelalte simțuri.

Odată cu social media, nu mai fotografiem pentru noi, ci pentru follow-eri. Începe să conteze mai puțin experiența și mai mult instant sharingul. Fotografiem foarte mult și revenim acasă cu sute și mii de cadre, prin care nu vom trece niciodată și care rămân pe hard drive până când moare și ne dăm seama că nu avem backup. Dacă oricum nu se întâmplă nimic cu cadrele respective, e nevoie să fie atât de multe?

Eu cred că fotografia ajută la păstrarea unei amintiri, dar că amintirile se formează prin prezența noastră, în totalitate, în prezent (mindfulness, dacă vreți). Mi-ar plăcea să văd că fotografiem mai mult pentru noi și mai puțin pentru altcineva. Că ducem aparatul la ochi doar atunci când contează. Că, din când în când, transpunem imaginile pe hârtie.

Poate ar fi bine, din când în când, să lăsăm deoparte aparatul sau telefonul?

fgfdg

Surse:

www2.deloitte.comwww.nytimes.comhttp://journals.sagepub.comhttp://ben-evans.comwww.telegraph.co.uk,

https://learning.blogs.nytimes.comhttps://petapixel.comwww.telegraph.co.ukwww.psychologicalscience.org

 

Referințe:

[1] http://ben-evans.com/benedictevans/2015/8/19/how-many-pictures

[2]https://code.facebook.com/posts/1433093613662262/-under-the-hood-facebook-s-cold-storage-system-/

[3]https://www.nytimes.com/2015/07/23/arts/international/photos-photos-everywhere.html?_r=2

[4]http://insights.som.yale.edu/insights/does-taking-photos-make-experiences-more-enjoyable

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii