Cautare




, Staff

Servicii financiare |
|

Compania de outsourcing Optima a avut afaceri mai mari cu 25% la nouă luni, până la 11 mil. lei și deschide un nou sediu la Brașov

Compania de outsourcing cu capital majoritar românesc, Optima, a înregistrat, la nouă luni, o cifră de afaceri de 11 milioane lei , cu 25% mai mult față de aceeași perioadă a anului trecut, pe fondul diversificării portofoliului de clienți și servicii.
Daniel Mereuta Optima

Optima va deschide luna viitoare un nou birou regional la Brașov cu o investiție totală inițală de peste 500.000 de lei. Biroul, situat în Brasov Business Park va avea, inițial, 500 de mp și va acomoda, într-o primă fază, 50-60 de angajați.

“Brașovul este un oraș mare, cu tradiție și un adevărat pol de dezvoltare economică în zonă. Am văzut mult potențial în acest oraș chiar dacă nu au fost puține voci care ne-au spus că este deja un oraș aglomerat în zona de outsourcing. Noi suntem o companie românească, construim pe termen lung, iar Brașovul nu este doar o destinație de vacanță importantă, ci și un hub de business în continuă dezvoltare”, a declarat Daniel Mereuță.

Biroul de la Brașov este al doilea birou regional deschis de Optima, după cel de la Iași, inaugurat la începutul anului 2016 și în care lucrează, în prezent, peste 130 de angajați.

“Am aplicat și anul acesta și am fost deja admiși în prima etapă, pentru obținerea unui ajutor de stat pentru crearea a 60 de locuri de muncă la Brașov, anul viitor. Pentru biroul din Iași avem deja în desfășurare două acorduri de finanțare  și suntem în grafic cu crearea celor 100 de noi locuri de muncă pe care ni le-am propus: 60 anul acesta și alte 40 anul viitor. La Iași ne-am extins foarte mult capacitatea, am crescut organic. De la un birou de 300 mp, am ajuns până la 1000 mp în prezent. Tot pe acest model, progresiv, vom dezvolta și biroul din Brașov”, a precizat Daniel Mereuță.

Compania Optima a fost înfiinţată în 2010 şi are sediul în Bucureşti, fiind membră în Association of Business Service Leaders (ABSL). Optima face parte din Grupul Next Capital cu afaceri în factoring, cumpărare și recuperare de creanţe, cu o valoare anuală a finanţărilor de peste 50 de milioane de euro. Grupul Next Capital are acţionariat majoritar românesc, iar minoritar fondul de investiţii britanic North Bridge Capital Partners.

 

 

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii