Amalia Sterescu

, Contributor

Sr. Business Consultant @ Outsourcing Advisors &  Personal Branding Strategist @ Public Speaking School. Mai multe informații despre autor pe amaliasterescu.ro

|
|

Lider sau mercenar? Ce alegi?

Se vorbește prea puțin de mercenariatul în leadership, de acei lideri pentru care bonusul anual, interesul personal – primează uneori intereselor de business sau ale echipei. Povești cu ”heirupisme”, cu eficientizări în timp record, cu lideri ce-și conduc echipele cu sloganul ”nimeni nu e de neînlocuit” auzim pe la colțuri – întrucât metodele practicate de acest tip de lideri au uneori efectele scontate însă așa cum e de așteptat – numai pe termen scurt. Să nu uităm că și  lăcomia unor astfel de lideri mercenari a dus la celebrele falimente ce au accelerat criza economică, în 2008.

De altfel mercenariatul în leadership își are probabil rădăcinile in Evul Mediu când în Italia erau contractați de către Papalitate sau orașele italiene –  lideri militari plătiți cu scopul de a conduce diversele misiuni de cucerire sau apărare. Din rândul acestor mercenari s-au remarcat in istorie nume însemnate ca Cesare Borgia, Sigismundo Malatesta ori Bartolomeo d’Aviano – ca să menționez câțiva. În timp însă, liderii mercenari au arătat și o altă față nedorită a mercenariatului: interesele personale financiare ale liderilor mercenari provocau serioase probleme în bătălii importante, uneori preferau să nu se bată și să mituiască partea adversă fie în favoarea lor fie în favoarea adversarului. Acești capitani di ventura erau tot timpul pregătiți să lupte pentru cine oferea mai mult inclusiv pentru partea adversă. Ironic, lucrurile nu s-au schimbat prea mult sub acest aspect nici în zilele noastre. I-am întâlnit pe liderii mercenari în acțiune – din păcate.

Iată câteva aspecte ce fac diferența dintre un lider mercenar și un lider autentic:

  • Mercenarii sunt oportuniști în timp ce liderii autentici gândesc strategic;
  • Mercenarii iubesc sprintul pe distanțe scurte în timp ce liderii autentici preferă maratonul;
  • Mercenarii sunt preocupați de veniturile personale și de competitorii direcți la job-ul lor în timp ce liderii autentici se concentrează pe clienți și valoarea pe care o pot crea;
  • Mercenarii sunt motivați de plăcerea de a face bani pe când, pentru liderii autentici, contează și banii dar mai mult decât atât contează dorința de a crea ceva care să  facă diferența!
  • Un mercenar nu are niciun atașament pentru acționarii cărora și-a vândut serviciile și competența în timp ce leaderul autentic este legat de misiunea companiei pe care o reprezintă  și mai ales de oamenii acesteia.
  • Când apar probleme sau pericole pentru business, mercenarul are niște limitări întrucât bunăstarea lui personală și confortul său sunt mult mai importante decât restul.
  • Mercenarii se lasă conduși de paranoia în timp ce liderii autentici se lasă conduși de … pasiune!

”Leaderii autentici conduc și cu inima, au uneori atitudinea vechilor misionari ce-și îngrijeau, dezvoltau și își împuterniceau turma” spunea John Doerr. Ei conduc din dorința de a face diferența în viața oamenilor și de a adăuga valoare în viața celor pe care îi servesc. Dacă ești un astfel de leader atunci faci parte din grupul leaderilor transformaționali ce au capacitatea să influențeze schimbarea în organizație și în societate. De nu ești încă acolo, atunci alege-ți un mentor ce te va ajuta să devii leaderul ce aspiri să devii. Fă ca oamenii să conteze în organizația ta și nu fi leaderul mercenar căruia nu-i pasă de dezvoltarea și loializarea angajaților săi! Nu gândi pe termen scurt, clădește prin munca ta ceva ce va rezista testului timpului.

Societatea noastră are nevoie de leaderi și nu de mercenari, are nevoie de femei și bărbați ce trăiesc după principii în care etica și integritatea stau la loc de cinste, unde ce e drept și corect trebuie să fie mai presus decât ceea ce este popular, ceea ce implică sacrificiu de sine să fie mai presus de ceea ce-ți servește intereselor personale.

Cred cu tărie că România “lucrului bine făcut” la care aspirăm cu toții nu se poate clădi cu mercenari, traseiști politici și oportuniști ci cu lideri autentici, cu profesioniști făra apetență prea mare pentru compromis, cu profesioniști cu dragoste de țară și pasiune pentru construcții durabile! Așadar lider sau mercenar – ce alegi?

 


Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.
*

Comentarii

Nu există comentarii