Cautare



Marian Hanganu

, Contributor

Partner @ Consult Blue & Trainer @ Salesman Pride. Mai multe informații despre autor pe LinkedIn

|
|

Bătălia pentru telefonul tău

Dependența de smartphone e o maladie modernă, de dată recentă. Un studiu al  Google, comentat săptămâna trecută în media românească arată că 60% dintre utilizatorii de Internet Mobil din România își consultă aplicațiile preferate în fiecare dimineață. 6 din 10 români își consultă telefonul în timp ce se uită la televizor.

Companiile de retail, de comerț electronic, companiile din mass media, sălile de fitness, clinicile medicale, saloanele de înfrumusețare, companiile din tot spectrul B2C, uneori și din B2B se luptă pentru atenția utilizatorului de smartphone.

Se dă o bătălie crâncenă pentru un loc în memoria telefonului tău și, mai ales, un loc în memoria rezidentă a telefonului tău. Să ai o aplicație instalată în telefoanele a milioane de oameni e bine. Să ai o aplicație care rulează continuu în telefon și trimite notificări posesorului e încă și mai bine. Conform aceluiași studiu, 47% dintre românii utilizatori de smartphone declară că își verifică telefonul de câteva ori pe zi, numai 5% declarând că verifică notificările numai în timpul liber.

Odată instalată aplicația ta în telefonul clientului, ai șansa unei comunicări permanente, directe, bidirecționale, cu clienții tăi, o situație de vis pentru orice marketer.

Evident, memoria telefonului tău nu este nelimitată, așa încât nu poți spera ca utilizatorii să instaleze un număr mare de aplicații, să accepte notificări din partea lor și să le și citească.  Sunt peste 1,6 milioane de aplicații în magazinul online Google Play folosit de utilizatorii sistemului Android și 1,5 milioane de aplicații în magazinul virtual Apple. În aceste condiții, simpla prezență în magazin nu înseamnă nimic.

Smartphoneurile românilor sunt dominate de Facebook (64%) și aplicații de comunicare ca Skype și WhatsApp (52%). Este interesant de remarcat că nicio aplicație autohtonă nu se ridică în top cât să fie menționată de autorii studiului.

Statista, un portal de statistică, publică o prognoză care apreciază că veniturile din aplicațiile mobile ar putea ajunge la 76,52 miliarde de dolari în 2017.

O nouă economie s-a născut și crește cu ritmuri amețitoare în baza internetului mobil. Orice companie condusă cât de cât competent trebuie să aibă o strategie în ce privește internetul mobil. Orice companie trebuie să aibă o strategie care să îi confere o poziție relativ la telefoanele clientelei sale. Lupta e dură și o strategie bună ar putea fi să te aliezi cu unul dintre învingători, să te alături Facebook, sau Amazon, sau eMag, sau oricărui alt jucător care a câștigat deja o poziție în telefoanele mobile ale clienților tăi, în loc să încerci să devii una dintre aplicațiile instalate pe telefonul clientului, de preferință allways on sau cu notificările activate.

Trăim într-o lume în care o aplicație instalată în telefoanele a milioane de oameni este un activ mai valoros decât fabrici sau conturi doldora de cash, căci multe companii vor investi sume impresionante în încercarea de a-și asigura un loc în telefonul tău, fără succes. Asistăm la achiziții de companii care nu au alt activ decât o aplicație mobilă de succes, cu sume impresionante. Acestea vor păli însă în fața tranzacțiilor viitorului, care vor consemna achiziții multimiliardare ale unor companii fără alt activ decât o aplicație populară.


Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii