Irina Pana Archives - Forbes.ro

Contributor

Irina Pana

Experimente pe bandă

Spune că îi place să se înconjoare de oameni frumoși, de valoare, de la care poate învăța și care-i pot fi inspirație  în schimbarea pe care aceasta vrea să o aducă educației.Citește

Irina Pana, | acum 4 zile
Între artă și programare IT

Și-a propus să-i ajute pe cei ca el, dezvoltând idei inovatoare și ajutând la dezvoltarea educației din România, prin tehnologie.Citește

Irina Pana, | acum 4 zile
Greu de oprit

Ambiție, perseverență și determinare, amestecate cu foarte mult talent și competență, au rezultat într-o carieră de succes.Citește

Irina Pana, | acum 4 zile
Bro’ din România

A absolvit o facultate și un master în Statele Unite, dar de mai bine de trei ani a creat în România un segment pe care, până atunci, nimeni nu reușise să se impună.Citește

Irina Pana, | acum 4 zile
ALD Automotive lansează primul produs de leasing operațional pentru autovehicule electrice și hibride plug-in în România

ALD Automotive lansează ALD Electric, primul produs de leasing operațional cu servicii incluse pentru autovehicule electrice și hibride plug-in disponibile în România.Citește

Irina Pana, | acum 3 săptămâni
Tenismenul Horia Tecău este noul Ambasador Național pentru UNICEF în România

De mai mulți ani Horia Tecău sprijină copiii din România, dar începând de astăzi, 11 aprilie, Horia s-a alăturat inițiativelor UNICEF.Citește

Irina Pana, | acum 3 săptămâni
Vola.ro lansează o platformă de rezervare de pachete turistice dedicate exclusiv vacanțelor în România

Vacanțele Local Escapes promit turiștilor experiențe de neuitat în cele mai frumoase zone din țară.Citește

Irina Pana, | acum 3 săptămâni
Sunt companiile pregătite pentru Transformarea Digitală?

Cel mai mare pericol al erei digitale îl reprezintă scăderea interacţiunii directe dintre oameni, consideră directorii IT din România, potrivit unui sondaj realizat în timpul conferinţei CIO Council National Conference, ediţia a V-a, organizată pe 30 martie 2017 de CIO Council România şi Revista CARIERE.  Citește

Irina Pana, | acum 1 lună
CIO: Noua eră digitală

CIO Council National Conference 2017 s-a desfasurat  joi, 30 martie 2017, la hotelul Radisson Blu din Bucuresti.Citește

Irina Pana, | acum 1 lună
Norwegian Cruise Line lansează pachetul All Inclusive în România

Urmând modelul resorturilor de pe uscat atât de apreciate de turiștii români, compania de croaziere Norwegian Cruise Line lansează, din 3 Aprilie, pachete Premium All Inclusive pentru turistii români.Citește

Irina Pana, | acum 2 luni
Paravion, afaceri totale de aproximativ 78 milioane de euro în 2017

Operațiunile din România au crescut cu 20% faţă de anul precedent, ajungând la circa 55 milioane de euro, iar cele din Turcia s-au ridicat la 23 milioane de euro.Citește

Irina Pana, | acum 2 luni
Viziune pozitivă cu privire la evoluția numărului de turiști care vor alege ca destinație România, în 2017

Principalele servicii pe care cei mai mulți dintre deținătorii de hoteluri le-ar îmbunătăți în anul 2017 sunt confortul camerelor (78,9%) și dezvoltarea zonei SPA din cadrul unităților de cazare.Citește

Irina Pana, | acum 2 luni
Nordic Petfood Production a înregistrat 60 milioane lei în 2016

Compania a înregistrat o creștere de peste 50%, în cifra de afaceri, în 2016.Citește

Irina Pana, | acum 2 luni
ArgoGo sprijină fermierii români

Compania oferă o alternativă simplificată a burselor de mărfuri și sprijină astfel fermierii români, prin încurajarea concurenței cumpărătorilor în piață.Citește

Irina Pana, | acum 2 luni
Deloitte România și-a unit echipa de consultanță în fuziuni și achiziții cu Filipescu Vișa

Compania de consultanță financiară, Deloitte România, și-a unit echipa de consultanță în fuziune și achiziții cu firma independentă de consultanță, Filipescu Vișa.Citește

Irina Pana, | pe 30/08/2016
Voluntarul anului în domeniul sănătății ajunge pe acoperișul Europei

Pe 6 august 2016 a luat startul o expediție românească ce și-a propus ca obiectiv escaladarea celui mai înalt vârf al Europei, Elbrus (5.642 m). Aceste eveniment a generat din partea unuia din membrii echipajului de ascensiune și o campanie de colectare de fonduri pentru susținerea copiilor bolnavi de cancer.Citește

Irina Pana, | pe 25/08/2016
Antreprenorii încă mai resimt efectele crizei financiare din 2008

„98% dintre antreprenorii români se bazează pe fondurile proprii pentru a demara o afacere”, conform unui raport GEM.Citește

Irina Pana, | pe 25/08/2016
Septimiu Postelnicu este noul şef al Diviziei de Retail din cadrul UniCredit Bank

Începând cu luna august 2016, Septimiu Postelnicu a preluat poziţia de Head of Retail Division în cadrul UniCredit Bank, mandatul său fiind autorizat de către Banca Naţională a României.Citește

Irina Pana, | pe 23/08/2016
BCR oprește temporar sistemul informatic

BCR recomandă clienților să-și programeze din timp toate operațiunile bancare pe care trebuie să le facă în această perioadă.Citește

Irina Pana, | pe 19/08/2016
Inundațiile au fost principala cauză a daunelor înregistrate la nivel național în luna iulie

Pool-ul de Asigurare Împotriva Dezastrelor Naturale (PAID) a înregistrat în luna iulie un total de 301 dosare de daună avizate, dintre care 271 au fost deschise pe fondul inundațiilor ce au avut loc pe înteg teritoriul țăriiCitește

Irina Pana, | pe 18/08/2016
Adina Ștețcu va participa la workshopurile din cadrul Festivalului de Film de la Sarajevo

Actrița Adina Ștețcu a fost selectată să participe la workshopurile Sarajevo Talent Campus din cadrul Festivalului de Film de la Sarajevo care are loc în perioada 12-20 august.Citește

Irina Pana, | pe 12/08/2016
Depanero lansează aplicațiile pentru iOS și Android

Depanero, o firmă de service electro-IT din România, lansează aplicațiile pentru dispozitive mobile dedicate utilizatorilor de iOS și Android și simplifică interacțiunea client – service. În primul an de la lansare, aplicația Depanero va avea aproximativ 50.000 de utilizatori activi.Citește

Irina Pana, | pe 11/08/2016
Lidl România se alătură misiunii Leului Curajos printr-o donație de 100.000 de euro către Little People

Programul „Nu mi-e frică”, prin care Asociația Little People oferă intervenții specializate de suport psihosocial pentru 2.000 de copii cu afecțiuni oncologice, beneficiază, de la începutul acestui an, de susținerea Lidl România.Citește

Irina Pana, | pe 11/08/2016
Brandul românesc de sucuri naturale Profructta şi-a dublat veniturile în prima jumătate a anului 2016

Brandul românesc de sucuri 100% naturale, Profructta, şi-a dublat cifra de afaceri în primul semestru din 2016, ajungând la 44.000 EUR, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului 2015.Citește

Irina Pana, | pe 11/08/2016
Carrefour susține ambiția de a deveni un adevărat Master Chef

În perioada 11 august - 19 octombrie, în hipermarketurile şi supermarketurile grupului Carrefour şi în BILLA, recent preluată, clienții pot cumpăra gama de produse MasterChef, recomandate de Petru Buiuca, primul câștigător MasterChef România.Citește

Irina Pana, | pe 11/08/2016
Una din trei companii folosește dispozitive mobile pentru tranzacții financiare

Conform unui studiu desfășurat de Kaspersky Lab în colaborare cu B2B International, peste 30% din companii folosesc dispozitive mobile pentru a accesa conturile bancare ale organizației și pentru a realiza tranzacții financiare.Citește

Irina Pana, | pe 11/08/2016
Cine este noul Duce de Westminster? Hugh Grosvenor, în vârstă de 25 de ani, nașul Prințului George

Hugh Grosvenor este nașul Prințului George, iar acum este unul dintre cei mai bogați oameni din lume.  Citește

Irina Pana, | pe 10/08/2016
ALTEX a reamenajat magazinul din Satu Mare şi îşi aşteaptă clienţii într-un spaţiu modernizat

Altex România a reamenajat magazinul din Satul Mare, iar din 11 august, pe lângă aspectul modern, cumpărătorii vor descoperi în magazin şi o gamă extinsă de produse, din categoriile IT, comunicaţii, electrocasnice mari şi mici, auto şi multimedia, toate prezentate pe o suprafaţă de 1.000 metri pătraţi.Citește

Irina Pana, | pe 09/08/2016
Retailerii din Europa răspund cu întârziere clienților online

Un nou studiu UPS evidențiază provocările retailerilor din Europa în procesul de adaptare a operațiunilor la consumatorii digitali. Studiul UPS Pulse of the Omni-channel Retailer subliniază importanța inovației atât în menținerea unei cote de piață stabile, cât și în favorizarea creșterii acesteia, într-o piață retail în plină dezvoltare la nivel mondial și dominată de jucători cu afaceri transfrontaliere.Citește

Irina Pana, | pe 08/08/2016
Kaspersky Lab și HackerOne lansează un program de bug bounty

Kaspersky Lab a anunțat în cadrul conferinței Black Hat USA lansarea programului Kaspersky Lab Bug Bounty, în colaborare cu HackerOne, unul din cei mai importanți furnizori de platforme pentru bug bounty (programe care îi recompensează pe cei ce găsesc vulnerabilități de software).Citește

Irina Pana, | pe 05/08/2016
„TONI ERDMANN” rulează în avanpremieră la ANONIMUL IFF

Pelicula regizată de Maren Ade și coprodusă de Ada Solomon, va rula în avanpremieră națională la Festivalul Internațional de Film Anonimul de la Sfântul Gheorghe, Delta Dunării. Proiecția va avea loc pe 10 august, la ora 23:00.  Citește

Irina Pana, | pe 05/08/2016
Blue Point deschide primul său call center în provincie

Blue Point, o companie de servicii call center, deschide la Slobozia primul său centru operativ din provincie. Extinderea în afara capitalei face parte din strategia de dezvoltare teritorială a companiei şi vine pe fondul diversificării serviciilor oferite, a creşterii numărului de clienţi şi a solicitărilor acestora.Citește

Irina Pana, | pe 04/08/2016
Enel a investit 1,85 milioane de lei în modernizarea rețelelor de medie și joasă tensiune din județul Constanta

Enel Distribuţie Dobrogea a încheiat o serie de lucrări de modernizare a rețelelor și instalațiilor de medie și joasă tensiune din județul Constanța care vor întări siguranța în alimentarea cu energie electrică a unor importanți consumatori strategici. Valoarea investițiilor se ridică la 1,85 milioane lei.Citește

Irina Pana, | pe 03/08/2016
7 lucruri pe care nu le știi despre Rio de Janeiro

Rio de Janeiro este gazda Jocurilor Olimpice din vara aceasta, orașul sambei și carnavalului, regatul oamenilor frumoși și plajelor superbe.  Specialiștii motorului independent de căutare a ofertelor de călătorie momondo.ro îți propun să descoperi șapte lucruri despre Rio de Janeiro.Citește

Irina Pana, | pe 03/08/2016
Nokian Tyres începe colaborarea cu McCann PR România

Nokian Tyres, cel mai nordic producător de anvelope din lume, a început colaborarea la nivel global cu agențiile McCann Worldgroup. De la începutul lunii august, echipa McCann PR România va fi responsabilă pentru comunicarea și activitățile de PR ale brandului Nokian Tyres în România.Citește

Irina Pana, | pe 03/08/2016
Cosmetic Plant începe livrările către hipermarketurile Carrefour

Cosmetic Plant  îşi extinde prezenţa pe rafturile marilor lanţuri de retail de bunuri de larg consum şi anunţă startul livrărilor către hipermarketurile Carrefour din întreaga ţară.Citește

Irina Pana, | pe 03/08/2016
Veranda se alătură Fundației United Way România în susținerea persoanelor defavorizate

Centrul comercial Veranda va demara un parteneriat cu Fundația United Way România, prin care vor dezvolta proiecte pentru comunitate. Fodurile vor fi direcționate către programele de educație, integrare socio-economică și sănătate pentru copii, tineri și vârstinici provenind din familii defavorizate.Citește

Irina Pana, | pe 02/08/2016
Kaspersky Lab descoperă peste 100 de campanii malware care vizează organizații din toată lumea

Kaspersky Lab urmărește în prezent activitatea a peste o sută de atacatori și operațiuni malware sofisticate care vizează organizații comerciale și guvernamentale din 85 de țări. Numărul în creștere arată că atacatorii complecși își îmbunătățesc și își extind arsenalul, iar alții noi apar în scenă.Citește

Irina Pana, | pe 02/08/2016
Un start-up al unor elevi din România a câștigat premiul de excelență în IT la Lucerna

Un grup de elevi români au câștigat premiul de excelență în IT, sponsorizat de AT&T, la cea de-a 27-a competiție JA Europe Company of the Year.Citește

Irina Pana, | pe 29/07/2016
Scurtmetrajul „Prima noapte” intră în competiția Festivalului de la Veneția

Filmul „Prima noapte”/„ First night”, scris și regizat de Andrei Tănase, va intra în competiția Festivalului de la Veneția (31 august - 10 septembrie)  pentru trofeul acordat celui mai bun scurtmetraj în secțiunea Orizzonti.Citește

Irina Pana, | pe 28/07/2016
Reynaers România preconizează o creștere a afacerilor până la 8 milioane de euro în 2016

Reynaers Aluminium România, parte a liderului european pe segmentul soluţiilor de aluminiu pentru sectorul de construcţii, a raportat în prima jumătate a acestui an un avans cu cca. 7% a cifrei de afaceri, comparativ cu perioada similară a anului trecut, evoluând astfel în linie cu piaţa de profil.  Citește

Irina Pana, | pe 28/07/2016
Telefonia mobilă, cel mai reclamat serviciu la ANCOM

Cele mai numeroase plângeri se referă la serviciile de telefonie mobilă (45% din totalul problemelor semnalate), urmate de serviciile poștale (14%), serviciile de acces la internet fix (12%), portarea numerelor de telefon (8%) și  serviciile de retransmisie a programelor audiovizuale (7%).Citește

Irina Pana, | pe 27/07/2016
O nouă lege privind infrastructura de telecomunicații este în vigoare

Legea nr. 159/2016 privind regimul infrastructurii fizice a rețelelor de comunicații electronice, care a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 559/25.07.2016 și intră în vigoare la data de 28 iulie 2016, clarifică și stabilește noi reguli pe baza cărora furnizorii de rețele de comunicații electronice vor avea acces pe proprietatea publică sau privată pentru a construi sau întreține rețelele de comunicații electronice și elementele de infrastructură fizică asociate acestora, precum și condițiile în care se face accesul la infrastructura fizică a altor operatori.Citește

Irina Pana, | pe 26/07/2016
NVIDIA redefinește experiența de gaming printr-o nouă generație de soluții grafice

NVIDIA aduce în România noua generație de plăci grafice construite pe performanta arhitectură Pascal, care oferă experiențe captivante în gaming și în realitatea virtuală. GeForce® GTX 1080, GTX 1070 și GTX 1060 au fost concepute pentru viteză și reprezintă o revoluție tehnologică, oferindu-le gamerilor o experiență vizuală fără precedent.Citește

Irina Pana, | pe 26/07/2016
Nopțile de „Lună Plină” se întorc în Transilvania

Festivalul de Film Horror & Fantastic „Lună Plină”, primul de acest gen din România, revine între 25 și 28 august la Biertan, pentru o a cincea ediție.Citește

Irina Pana, | pe 26/07/2016
Brandathlon 2016: Competiția celor mai promițătoare branduri românești

Triatlonul brandurilor cool înglobează trei probe: înscriere, jurizare și decernarea premiului. Miza reprezintă proiectul de branding în valoare de 10.000 de euro, acordat celui mai atractiv și promițător proiect înscris.Citește

Irina Pana, | pe 25/07/2016
Android Marshmallow 6.0, disponibil pe smartphone-urile Huawei

Ultima versiune de update este disponibilă pentru majoritatea modelelor din gama Huawei, dar și cele din gama Honor.Citește

Irina Pana, | pe 25/07/2016
Energia eoliană, soluția inteligentă folosită de țările din Vest

Germania, Portugalia, Marea Britanie, Danemarca și Spania se bazează din ce în ce mai mult pe energia din surse regenerabile, iar România vrea să urmeze și ea această tendință internațională.Citește

Irina Pana, | pe 20/07/2016
Starbucks deschide o cafenea în centrul comercial Veranda

Veranda, centrul comercial dezvoltat în zona Obor de compania Prodplast Imobiliare, a semnat un contract de închiriere cu lanțul de cafenele Starbucks, ajungând astfel la un grad de ocupare de aproape 85%.Citește

Irina Pana, | pe 19/07/2016
Forbes Heroes 2016: Cum se vede lumea prin obiectivul lui Vlad Eftenie

A trăit printre cărțile de arhitectură, cu libertatea de a-și realiza „arta“ pe toți pereții casei, atunci când era copil.Citește

Irina Pana, | pe 18/07/2016