Cautare




, Contributor

Scriu despre publicitate și media de 20 de ani. În 2013, am publicat cartea de interviuri „Primul an de publicitate”.

Opinii |
|

Topul vânzărilor mele

Este plăcut aici, la târg. Stau la umbra unei căsuțe de lemn, pe un scaun de plastic, cu picioarele întinse sub două măsuțe, una a organizatorilor, cealaltă adusă de Titi.
Petre_Barbu.jpg

Pe măsuțe sunt expuse ca la parada militară cărțile lui Titi. Printre acestea este și romanul meu. Dar tot al lui Titi este, pentru că el este editorul. Cărțile sunt ale editorului, pentru că editorul trebuie să le vândă. Autorul, dacă este în viață, scrie autografe și încasează comisionul din vânzări de la editor.

Este plăcut la târg. E ca la stațiune. Prezentări de cărți, discursuri, recenzii citite la microfon și mulți pensionari. Ei se mișcă agale, de la un stand la altul, se opresc, răsfoiesc și trec mai departe.

Parcă orașul ăsta de pe malul Dunării este locuit numai de bătrâni! Unde sunt elevii? Dar studenții? Sunt cu mințile îngropate în smartphoane, laptopuri și tablete. Și în online sunt cărți, dar acelea nu miros a carte! Aici miroase, pentru că e târg de carte.

Titi s-a dus să mânânce o înghețată la cornet. Așa mi-a zis. Înțepenise de atâta stat pe scaun, la măsuțe. Dar sunt sigur că s-a dus să spioneze concurența: cine a vândut, ce-a vândut, ce discounturi a băgat.

Ieri, am spionat și eu, și dimineața, și seara. Dar n-am văzut pe cineva cumpărând. Oamenii doar se uită, ca la teatru, ca la expoziție, ca la bâlci. Ăsta nu e bâlci, e târg de carte.

VEZI BILANȚURILE FINANCIARE ALE TELEVIZIUNILOR ÎN 2015 

De două zile, de când suntem la târgul ăsta, n-am vândut nicio carte. Dar nici vecinii noștri, o editură cu cărți religiose și o editură care expune cursuri universitare de organe de mașini, n-au vândut. Mă rog, dacă asta poate fi o consolare!

Eu am un roman, aș putea să-i dau un autograf cumpărătorului, dar pe o carte cu temă religioasă cine să dea autograf? Sfântul Duh? Mai bine aș fi un autor mort, nu m-ar mai interesa nici vânzările, nici tirajele, nici drepturile de autor! Le-aș lăsa pe toate în grija lui Titi. Ce concurență acerbă este între editori! Cine vinde mai mult, cine iese în față, cine găsește o nișă pe care s-o ocupe și să se laude că a vândut o mie de exemplare, record național!

E bine aici, la târg. Peste o oră strângem cărțile. Așa m-a anunțat Titi înainte să plece la înghețată. Vom pune cărțile în portbagajul mașinii. Apoi, ne vom duce să mâncăm. Niște parizer cu pâine. Pe o bancă, în spatele târgului. De două zile mâncăm acolo. Și apoi o să mergem pe faleză cu niște doze de Timișoreana. Tot pe o bancă, dar mai la fereală. Să facem bilanțul celor două zile de târg.

E un bilanț simplu: vânzări sub așteptări, adică n-am vândut nimic. La a doua bere vom trece la o analiză de „substanță”: cine este vinovatul? Editorul? Autorul? Sau publicul ăsta încărunțit, blazat și sărac, care se mișcă de colo-colo, fără să cumpere o carte? Cine sunt vinovații pentru că în orașul ăsta, în județul ăsta, în România noastră de azi, vânzările de carte sunt de… de… rahat? Asta vom analiza, la a treia bere, vânzările de rahat…

Uite un tânăr! Îmi strâng picioarele sub scaun. Are peste 30 de ani, mutră de intelectual, poate o fi profesor, după cămașa albastră, ponosită, și pantalonii de velură roasă, are degete albe, băi, Titi!, a pus mâna pe romanul meu, unde ești?, vino!, vino repede, Titi!, avem un pește în cârlig, a deschis cartea la prima pagină, scoate casa de marcat din portbagaj ca să-i dăm bon fiscal, avem bani mărunți ca să-i dăm restul?, schimbă niște bani la înghețată!…

Mă ridic și-i arăt cu degetul fotografia mea de pe clapeta a doua a cărții și-i spun: „Autorul din fața dumneavoastră poate să vă ofere și un autograf!

Nici nu apuc să-i zâmbesc, pentru că omul închide cartea de parcă propunerea mea l-a curentat, o lasă pe masă, se retrage un pas, doi și dispare ca o nălucă printre pensionari… Unde fugi, dom’le? Ce ți-am făcut, că doar nu te-am înjurat de mamă! Vino că ți-o dau cu zece lei! Băi, speriatule, ți-o dau gratis! Incultule! Analfabetule! Pune mâna și citește că ai să mori prost, fraiere!…

Îmi întind picioarele sub măsuțe. Peste o oră strângem cărțile și plecăm. Îmi pare rău. A fost plăcut aici, la târg. Ca la stațiune.

VEZI CÂȚI BANI AU FĂCUT CABLIȘTII ÎN ANUL 2015!

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii