Cautare




, Staff

https://www.facebook.com/forbesromania https://twitter.com/ForbesRo

Media şi entertainment |
|

Radu Florescu (CEO SEE, Centrade | Cheil): „Donald Trump va trebui să demonstreze că nu este atât de imprevizibil precum îl percepe lumea”

Le-am solicitat oamenilor de afaceri să privească spre viitor, prin prisma lecțiilor pe care le-au învățat în 2016.
Radu-1

Forbes: Cum apreciați într-un singur cuvânt evoluția companiei/grupului pe care o/îl conduceți în anul 2016? Acum, la final de an, cum arată realizările în raport cu obiectivele de la începutul anului? Detaliați!

Radu Florescu: Neașteptată.

Într-un an în care am avut atât de multe surprize în ciuda tuturor dificultăților și contrat previziunilor lansate de experți, 2016 s-a dovedit a fi o surpriză plăcută pentru Centrade Cheil. Ne-am relansat sau am lansat noi operațiuni în patru piețe din regiune – Serbia, Croația, Ungaria și România. Am valorificat tradiția îndelungată pe care o avem în România și am completat punctele noastre forte cu cele ale rețelei Cheil.

După un început de an mai lent, investițiile și oamenii pe care i-am recrutat în aceste piețe au făcut diferența și am reușit să încheiem anul peste așteptările noastre. Ne bucurăm acum de o prezență puternică în toate aceste piețe, am reușit să câștigăm clienți noi și să consolidăm colaborarea cu cei deja existenți prin dezvoltarea de noi proiecte împreună.

Un an cu o creștere de 25% a cifrei de afaceri reprezintă, după părerea mea, o surpriză plăcută. Uitându-ne către 2017, cu o creștere a PIB-ului estimată la 3,5%, mă aștept să începem în forță chiar din primul trimestru, care este, de obicei, o perioadă liniștită pentru majoritatea companiilor de marketing.

Sunt încrezător că prestația echipei și forța grupului vor face astfel încât Centrade Cheil să fructifice la maxim în noul an câștigurile din anii anteriori.

 

Forbes: Care a fost evenimentul care v-a impresionat neplăcut în domeniul în care activați și care a fost evenimentul care v-a impresionat plăcut?

Radu Florescu: Disputa cu Consiliul Concurenței rămâne o problemă iritantă. În ciuda dovezilor zdrobitoare care demonstrau că acuzațiile potrivit cărora mai multe agenții de media conspiraseră împotriva uneia singure au fost nefondate și că amenda primită de acestea a fost complet disproporționată, acțiunile legale de recurs continuă să fie întârziate și îngreunate de atenția acordată formei în defavoarea fondului. Pe scurt, ancheta și măsurile luate au fost abuzive și subminează credibilitatea agențiilor guvernamentale.

Pe un alt front legislativ, m-am bucurat să văd că Parlamentul României a înțeles să ia din nou în discuție Ordonanța de Urgență 25 (așa-numita lege Voiculescu) în vederea anulării acestei legi care nu ar fi trebuit aprobată de la bun început. Recunoașterea greșelilor reprezintă un pas uriaș în direcția corectă. Nu pot decât să aplaud această inițiativă.

 

Forbes: Care sunt cele mai bune trei lucruri care s-au întâmplat în 2016 în România? (din punct de vedere business, social, politic, etc.)

Radu Forescu: Business – creșterea PIB-ului cu aproape 5% în 2016. Cine ar fi crezut că România va fi considerată „tigrul” Europei. De data aceasta, România se află în fruntea unui clasament pozitiv în Europa.

Social: Interzicerea fumatului în spații publice. În sfârșit, România a intrat în rândul țărilor civilizate și nu s-a lăsat convinsă de argumente ridicole potrivit cărora cluburile și restaurantele ar intra în faliment dacă se interzice fumatul. În sfârșit, pot să-mi port hainele mai bune când ies seara, în oraș…

Politic: Existența guvernului tehnocrat a deschis calea unui mod de guvernare mai puțin politizat. Am avut o surpriză plăcută să văd că deciziile guvernului nu au o componentă electorală atât de pronunțată, ci urmăresc mai degrabă să facă România să funcționeze mai bine. De data aceasta, oamenii din guvern au luptat pentru un obiectiv clar, nu pentru a fi realeși.

 

Forbes: Menționați trei măsuri luate de guvernul Dacian Cioloș care v-au influențat în bine activitatea și trei aspecte care ar putea fi îmbunătățite pe viitor de viitorul guvern.

Radu Florescu: Am avut ocazia să colaborez cu guvernul Cioloș în calitate de vicepreședinte al Camerei Americane de Comerț și de coordonator al Coaliției pentru Dezvoltarea României și această colaborare mi-a oferit o imagine specifică a modului de lucru al guvernului.

Guvernul Cioloș a avut o abordare pragmatică a problemelor cu care s-a confruntat. Au înțeles complexitatea provocărilor și, în ciuda legislației care pare a fi un teren minat, în ciuda regulamentelor și a politicii, au fost capabili să ia măsurile necesare pentru a rezolva o serie de probleme ce vizau Codul fiscal, sistemele de irigații și infrastructura.

Deși multe aspecte au rămas nerezolvate, am fost încurajat de atitudinea lor directă și de dorința lor de a-și sufleca mânecile și de a se apuca de treabă. Este revigorant să ți se explice de ce Roma nu poate fi construită într-o zi, în loc să-i asculți pe alții promițând că vor rezolva problema traficului în șase luni, că vor reduce prețul la medicamente cu x% și că vor crește salariile cu „nu-știu-cât”.

Sunt un susținător al ideii potrivit căreia colaborarea cu echipa guvernamentală nu este o pierdere de timp chiar dacă noi (comunitatea de business) nu suntem de acord cu Guvernul, câtă vreme ni se explică – cu argumente logice – de ce există acest dezacord. Aceasta este o dovadă de respect ce demonstrează comunității de business că sunt considerați parteneri egali în discuție.

 

Forbes: Care sunt cele trei așteptări concrete pe care le aveți de la noul guvern, ce va rezulta în urma alegerilor din decembrie, în perspectiva anului 2017?

Radu Florescu: Mă aștept și sper ca nou guvern să aibă aceeași abordare: pragmatică, directă, să nu pună atât de mult accent pe protocol și să răspundă problemelor reale cu soluții concrete. Toate semnalele mă fac să cred că așa se va întâmpla.

 

Forbes: Care sunt principalele trei puncte ale strategiei dumneavoastră pentru anul viitor?

Radu Florescu: Ne vom axa mai ales pe ceea ce numim „cross – feritilization” – valorificarea resurselor existente și a punctelor forte în întreaga regiune prin intermediul birourilor noastre din fiecare țară.

Vom acorda în continuare o atenție deosebită capabilităților noastre digitale și ne vom dezvolta resursele pentru activități in-store. Această combinație ne va ajuta să dezvoltăm un conținut mai bun, care ajunge direct la consumator, fără „bruiaje”.

Înțelegem că există mult prea multă informație pentru consumatorul obișnuit și că trebuie să-i lăsăm timp de gândire, fără a fi în permanență conectat la ecrane, telefoane, TV. Aceasta este o adevărată provocare.

 

Forbes: Cum va schimba alegerea omului de afaceri Donald Trump economia/societatea americană și mondială și care sunt principalele provocări pe care le vedeți la nivel mondial în 2017?

Radu Florescu: Mulți par să intre în panică în urma alegerii lui Trump. A fost, într-adevăr, o surpriză însă discursul candidatului s-a schimbat între timp. Acum ne aflăm într-o perioadă de trecere de la retorica de campanie la discursul politic.

România este îngrijorată mai ales cu privire la NATO și la poziția lui Trump față de NATO și aliații Americii. Trump trebuie să iasă public și să își declare sprijinul (sau lipsa acestuia) față de alianța care a influențat politica externă a SUA în ultimii aproape 60 de ani. După ce Trump își afirmă public sprijinul pentru NATO, Europa (și România) nu va mai fi la fel de îngrijorată de o eventuală întâlnire între Trump și Putin – ba chiar s-ar putea să o salute.

Din punct de vedere economic, bursele cresc, în ciuda previziunilor potrivit cărora președenția lui Trump va duce la prăbușirea piețelor. Cursul de schimb va crește iar dolarul aproape că a ajuns la o maximă istorică. Trump va trebui să demonstreze că nu este atât de imprevizibil precum îl percepe lumea. Va trebui să abordeze un ton mai cumpătat, dat fiind că investitorilor nu le place instabilitatea. Nu va putea să creeze joburi acolo unde acestea nu sunt sustenabile – reușita sa recentă de a împiedica transferarea unor locuri de muncă din Indiana în Mexic este o victorie insignifiantă.

Va trebui să gestioneze problema schimbărilor climatice. China, deja, a avut o reacție în acest sens, revenind la creșterea producției de cărbune. În aceeași notă, Israel a anunțat noi planuri de construcții, considerând că Trump va fi mai puțin critic. Decizia celor 14 ţări producătoare de petrol (OPEC) de a reduce producția a dus la o creștere explozivă a prețului combustibililor cu 7% într-o zi.

Dată fiind retorica lui Trump despre musulmani, acesta va trebui să își revizuiască modul de abordare a relațiilor cu aliații Americii din Golf. Dacă America va fi măreață din nou, Trump trebuie să înțeleagă că nu își poate insulta aliații fără consecințe și că nu va găsi nicăieri în lume aliați mai buni decât în Europa.

Europa încă răspunde la semnalele venite din SUA. O economie americană puternică (și avem semne bune în acest sens) cu un număr tot mai mare de locuri de muncă generează premisele unei Europe mai puternice. Creșterea economică din Europa ar trebui să se facă simțită pe fondul unei monede euro care va rămâne slabă și care ar trebui să stimuleze exporturile, făcând astfel Uniunea Europeană mai competitivă. Cele mai recente semnale și statisitici par să ușureze deja povara de pe umerii Băncii Centrale Europene.

În sfârșit, afacerile deținute de Trump peste tot în lume vor reprezenta o provocare pentru politica americană. Vor avea afacerile sale vreun impact asupra relațiilor de stat cu guvernele altor țări? Doar timpul ne poate spune.

(7 decembrie 2016)

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii