Cautare



, Contributor

30 sub 30 |
|

Pentru nostalgici. Și nu numai

Undeva în centrul Capitalei, pe Bulevardul Aviatorilor, poți retrăi cu nostalgie vremurile perioadei interbelice. Sau, mai exact, le poți gusta.
ana consulea 3O5A0784

Dar nu zona, clădirea istorică sau spațiul larg de 170 de metri pătrați îți trezesc amintiri, ci „comorile” dulci ce le găsești dincolo de ușa de la intrare. Acolo te întâmpină Ana, o tânără de 27 de ani, mai mereu cu mâinile ocupate, mixând ingrediente ce recompun rețete de dulciuri ante și interbelice.

Top ,,30 sub 30″, ediția 2017

Cum arată generațiile „30 sub 30” din 2012 până în prezent

Ana Consulea este fiica lui Alexandru Consulea, omul care în urmă cu aproape 20 de ani a pus bazele restaurantului cu specific românesc „Zexe“, considerat un reper gastronomic al Bucureștiului. De un an de zile, Ana completează afacerea începută de părinții ei cu Zexe Braserie, un local în care a investit 70.000 de euro. Sursele de finanțare pentru deschiderea cofetăriei vin din economiile strânse din perioada în care Ana Consulea a lucrat în restaurantele părinților, din comenzile primite la laborator, dar și din ajutorul părinților. „Nu am vrut să fac un credit. Am lucrat o perioadă în restaurantele părinților, după care ne-am mutat. Am închiriat un spațiu și am început să lucrăm din laborator. Bineînțeles, și cu ajutorul părinților, pentru că ei au finanțat prima parte din laborator. Dar pentru tot ce a însemnat o dezvoltare ulterioară, am reușit să strâng bani singură din comenzile primite la laborator”, declara expertul cofetar într-un interviu recent pentru Forbes.

Ideea afacerii a venit în urmă cu șase ani, când tânăra își terminase studiile în turism și, în loc să urmeze un masterat, a decis să plece în Franța, unde a studiat patiseria la Școala de Cofetari din Montbeliard. Acolo, a avut șansa să învețe de la unul dintre cei mai buni cofetari-artizani ai lumii, Eric Vergne, precum și de la alte nume sonore ale cofetăriei franceze, ca Pierre Hermé sau Miackael Azouz.

După un an de cursuri intense, Ana Consulea s-a întors în România, hotărâtă să schimbe gusturi și mentalități. A făcut cercetări aprofundate la nivelul istoriei cofetăriei românești, și-a făcut cunoscută linia de deserturi prin restaurantele familiei, iar rezultatele muncii ei se vedeau în numărul tot mai mare de comenzi de prăjituri.

Tache Ionescu, Carmen Sylva, Regina Maria sau George Enescu sunt doar câteva dintre numele prăjiturilor românești care se găsesc în meniul Zexe Braserie. „Bucureștiul interbelic era capitala cu cele mai multe cofetării și cafenele din Europa. Termenul care descrie cel mai bine cofetăria românească este asimilarea, întrucât mai multe culturi și-au pus amprenta asupra ei. De la ruși, turci, greci până la francezi, cu toții au îmbogățit-o, creând astfel o cofetărie pur românească, plină de personalitate și robustă.”

Zexe Cofeturi, compania ce deține atât laboratorul, cât și Zexe Braserie, a avut anul trecut afaceri de aproximativ 510.000 de euro. Ana lucrează până la 18 ore de zi și are un obiectiv pe termen lung: „Sper ca în 4-5 ani, atunci când un turist vrea să mănânce o prăjitură românească, să vină la Zexe”.

 

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii