Cautare




, Staff

Industrie |
|

O piață dominată de români

Pentru prima dată, în 2016, vânzările de vin din România au depășit valoarea de 3 miliarde de lei, mai mult cu aproape 7% față de anul precedent, arată datele Euromonitor.
060 lobby analiza 2

Ca volum, piața de vinuri din România, a atins 323,3 milioane de litri, în 2016.

Pentru 2017, estimările analiștilor arată că valoarea acestei piețe atinge 3,4 miliarde de lei. În 2019, aceasta va depăși 4 miliarde de lei, iar în 2021, se va dubla și va ajunge la 7,9 miliarde de lei, conform Euromonitor.

Cele mai mari cinci piețe europene, după cantitatea de vin vândută în 2016 sunt Franța (2,4 miliarde de litri), Italia (2,3 miliarde de litri), Germania (2 miliarde de litri), Marea Britanie (1,4 miliarde de litri) și Spania (966,3 milioane de litri), arată datele analiștilor.

Companiile locale cu cele mai mari vânzări de vinuri, în 2016, au fost Jidvei (15,1% cotă de piață), deținută de Claudiu Necșulescu, Murfatlar (12,3%), Vincon Vrancea, controlată de antreprenoarea Luchi Georgescu, care mai deține și producătorul de mezeluri Meda Prod (11,1%), Cotnari (10,4%) și Cramele Recaș (6,1%). Astfel, datele arată că piața locală de vinuri este dominată de companii românești.

De altfel, topul celor mai vândute cinci branduri de vin au fost, în 2016, Jidvei, cu o cotă de piață de 8,9%, Cotnari (8,4%), Perla Jidvei (4,5%), Murfatlar (4,4%) și Schwaben Wein (3,2%).

De asemenea, datele Organizației Internaționale a Viei și Vinului (OIV) arată că România a avut o producție de vin de 5,3 milioane de hectolitri în 2017, în creștere cu 64% față de 2016. Astfel, țara noastră este al treisprezecelea producător de vin la nivel mondial, conform acelorași date.

Pe lângă România, doar țări precum Portugalia, Ungaria și Austria au marcat o creștere a producției de vin în 2017. Spre comparație, la nivel mondial, producția de vin a scăzut cu 8,2%, până la 246,7 milioane de hectolitri, față de anul 2016, din cauza condițiilor meteorologice extreme – de la îngheț până la secetă.

Nivelurile de producție au fost la un minim istoric și în cele mai mari trei țări producătoare de vin din lume – Italia (-23% față de 2016, 39,3 milioane de hectolitri), Franța (-19%, 36,7 milioane de hectolitri) și Spania (-15%, 33,5 milioane de hectolitri).

Consumul de vin la nivel mondial este estimat la volume cuprinse între 240,5 și 245,8 milioane de hectolitri, în 2017, potrivit OIV.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii