, Forbes Staff

https://www.facebook.com/forbesromania https://twitter.com/ForbesRo

Afaceri |
|

Lecţii pentru 2016

Le-am solicitat unora dintre cei mai importanţi manageri, antreprenori și bancheri să evalueze din punct de vedere al afacerilor (dar nu numai) anul 2015 și, mai ales, să privească spre viitor, prin prisma lecţiilor pe care le-au învăţat în 2015.

Chestionarul trimis de Forbes România includea cinci întrebări, dar le solicitam, în plus, să facă estimări și în ceea ce privește principalii indicatori macroeconomici.

1. Care sunt cele mai bune 3 lucruri care s-au întâmplat în 2015 în România? (din punct de vedere business, social, politic, etc.)

2. Care a fost evenimentul care v-a impresionat neplăcut pe piaţa pe care activaţi și care a fost evenimentul care v-a impresionat plăcut?

3. Cum apreciaţi într-un singur cuvânt evoluţia companiei/grupului pe care o/îl conduceţi în 2015? Acum, la final de an, cum arată realizările companiei (cifră de afaceri, profit, investiţii asumate, etc.) în raport cu obiectivele de la începutul anului? Detaliaţi!

4. Care sunt cele mai importante 3 puncte ale strategiei Dumneavoastră pentru anul viitor?

5. Care sunt cele trei așteptări concrete pe care le aveţi de la noul Guvern în perspectiva anului 2016?

 

VEZI AICI RĂSPUNSURILE UNORA DINTRE CEI MAI IMPORTANȚI MANAGERI, ANTREPRENORI ȘI BANCHERI:

Corneliu Bodea, acționar ABBC

George Georgakopolous, CEO Bancpost

Mihai Marcu, președinte MedLife

Dragoș Dinu, CEO Țiriac Holdings

Ravinder Takkar, CEO Vodafone România

Horia Ciorcilă, președinte al Consiliului de Administrație, Banca Transilvania

Daniel Boaje, Manager General, McDonald’s România

Omer Susli, proprietar Praktiker România

Zoltan Szigeti, președinte The Group

Robert Redeleanu, director general UPC România

Cristian Secoșan, director general Romelectro

Cornel Cărămizaru, CEO FrieslandCampina România

George Costache, director general Siemens România

Marius Ștefan, fondator Autonom 

Ramona Jurubiță, partener KPMG

Sorin Mîndruțescu, Country Manager Oracle România & Central and Eastern European PAAS 

 Sorin Vișoianu, Country Manager Office & Logistics pentru România și Bulgaria, Immofinanz

Gilles Roudy, CEO Metro Cash & Carry România

Radu Florescu, CEO Centrade

Veronica Savanciuc, președinte și CEO Lowe România

Teddy Dumitrescu și Ștefan Iordache, Publicis Groupe România

Mircea Pascu, Managing Director la Geometry Global București

Manuela Necula, CEO Ogilvy & Mather România

Felix Tătaru, președinte GMP Group

Florentina Totth, președinte Schneider Electric România și Republica Moldova

Steen Hjortholm, Managing Director, Philip Morris Trading

Octavian Chihaia, director general Monsanto România, Bulgaria și Republica Moldova

 

 


Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.
*

Comentarii

Nu există comentarii