Cautare




, Contributor

Forbes Heroes |
|

Forbes Heroes 2017: Virgil Stănescu, un erou la înălțime

Despre puternicele legături dintre sport, societate, educație și business, explicate de fostul baschetbalist și unul dintre cei mai vocali promotori ai sportului, Virgil Stănescu.
virgil stanescu

Când vorbim despre sportivi, ne gândim la reușită sau la eșec, „a câștigat“ sau „a pierdut“. Mai mult, îi vedem într-o lume a banilor, unde mașinile scumpe, femeile frumoase și distracțiile nu lipsesc. Când vorbim despre sport la nivel personal, ne gândim, în primul rând, la sănătate și la aspectul nostru fizic.

Virgil Stănescu, fost jucător de baschet, desemnat de cinci ori cel mai bun jucător al României, insistă să scoată în față și alte beneficii ale sportului și să distrugă câteva mituri. „Sportul creează caractere, creează lideri. Eu, din clasa I învăț ce înseamnă ordine, disciplină, ce înseamnă viziune, ce înseamnă să-ți setezi idealuri, să ieși din zona de confort etc. Aș putea să vorbesc cinci zile despre ce te învață sportul“.

Citiți aici poveștile celor 16 eroi prezenți la evenimentul Forbes Heroes 2017

Citiți aici poveștile celor aproape 50 de eroi prezenți la edițiile Forbes Heroes din 2014, 2015 și 2016

Mai în detaliu, Stănescu subliniează că sportul are puternice legături cu educația, cu societatea și cu lumea afacerilor. Iar exemplul său este cel mai la îndemână de oferit. „Când am terminat colegiul (a absolvit Universitatea din Alabama de Sud, SUA, cu specializare în managementul general – n.red.), mi s-a spus că-mi pot găsi foarte multe joburi, pentru că lucrurile pe care le înveți din sport, dacă știi să le traduci în viața de zi cu zi, sunt aceleași pe care resursele umane se chinuie să-i învețe pe angajați prin numeroase traininguri“.

În fața audienței de la evenimentul Forbes Heroes din acest an, acesta a vrut să inspire și mai mult publicul, prezentând cifre concrete dintr-un studiu realizat de Ernst&Young ce arată că rata de succes pentru absolvirea liceului este de trei ori mai mare pentru sportivi. De asemenea, 95% din cei listați în topul Fortune 500 au făcut sport, iar 94% dintre femeile cu o poziție C-Level Executive au făcut sport, dintre care 52% peste nivelul universitar. Și la interviul de angajare sportul are o bilă albă – 74% dintre angajații C-level au spus în studiu că decizia de angajare a fost influențată și de practicarea unui sport.

Și, chiar dacă practicării sportului la nivel de performanță a trebuit să-i spună „la revedere“, în urmă cu patru ani, după 20 de ani pe teren, tot ce a învățat Virgil Stănescu din sport l-a ajutat să-și răspundă la întrebarea pe care orice sportiv și-o pune după ce-și încheie cariera: „Și acum ce voi face?“. După terminarea facultății din SUA, a urmat un master în Integrare Economică Europeană din cadrul Universității Române de Științe și Arte „Gheorghe Cristea“) și a absolvit Școala Națională de Antrenori (ANS), disciplina baschet. Acum, se pregătește pentru al doilea master. A găsit răspunsul la întrebarea de mai sus, în prezent fiind președintele echipei de baschet Steaua CSM EximBank și președintele Federației Române de baschet.

În businessul pe care-l practică, spune că „vinde emoții“, iar o parte dintre aceste emoții sunt canalizate și în proiectul Sports-Hub, unde spune că își dorește să creeze o comunitate de sport, care aduce valorile în societate și care vede în sport o oportunitate total neatinsă. „Fiecare dintre dumneavoastră poate avea un proiect pe care să-l ducă mai departe aici; o comunitate în care există campioni care vor să se implice“.

Faptul că este orientat spre victorie are la bază atât întreaga lui carieră sportivă, cât și promovarea continuă pe care o face pentru acest domeniu. Virgil Stănescu ne spune să credem în victorie, să vedem adevăratul impact al sportului în numeroase domenii, să vedem în sportivi modele și să ne implicăm în această comunitate. Încheie prezentarea sa de la Forbes Heroes spunând: „I believe that we will win!“.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii