Cautare




, Forbes Staff

Lideri |
|

Eric Schmidt

fost CEO și președinte Novell; fost CEO Google
156 ERIC SCHMIDT

Despre coaching

În 2001, prietenul și colegul meu John Doerr m-a sunat să-mi sugereze că am nevoie de coaching. Ce? Ajunsesem așa de departe în cariera mea, încât simțeam că nu aveam nevoie de un coach. Aș fi putut să fiu eu unul. Desigur, m-am înșelat în legătură cu asta. Chiar aveam nevoie de un coach. Cu toții l-am sunat pe fostul antrenor Bill Campbell, și nu datorită rezultatelor obținute ca antrenor al echipei de fotbal al Universității Columbia, la sfârșitul anilor ‘70. El știa ceea ce este necesar pentru a reuși – să câștigi – în Sillicon Valley. Bill nu era nici pe departe un guru care nu și-a murdărit mâinile, ci un antrenor care se afla pe câmpul de joc alături de mine. A participat la întâlnirile boardului, câștigând credibilitate în rândul echipei mele de conducere și ajutându-ne să luăm decizii cruciale. El îmi oferea sfaturi și apoi se asigura că le respect. Aveam să petrec ore întregi în micuțul său birou – cu table și markere etc. – și să studiez „jocul”. Fără greșeală, el știa ce și cum trebuie să fac. Bill a avut numeroase principii importante despre leadership, dar unul dintre acestea care mi se potrivește mie, mai ales în acest moment, este „menținerea unei culturi a respectului”. Acest lucru era esențial pentru el – și știa că acest lucru pleacă din fruntea oricărei organizații. Am lucrat mult pentru a mă asigura că această cultură domină la Google, așa cum au făcut întotdeauna Larry și Sergey, și așa cum face astăzi Sundar. Ca multe dintre sfaturile sale, acesta continuă să rezoneze. Mi-e dor de coach.

„Menținerea unei culturi a respectului.”

 

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii