Cautare




, Staff

https://www.facebook.com/forbesromania https://twitter.com/ForbesRo

Lideri |
|

Cu Jim Collins & Morten T. Hansen despre Anatomia succesului

Cum se face că dinamica mediului economic nu-i influențează pe toți la fel sau, mai bine zis, cum se explică succesul unor companii în vremuri vitrege, care altora le vin de hac? Să fie doar hazardul sau există o explicație și deci o lecție care să poată fi învățată?
174 drumul_catre_excelenta_coperta1

Este întrebarea la care Jim Collins și Morten T. Hansen, doi dintre cei mai cunoscuți specialiști în management, au răspuns într-un celebru studiu, apărut acum și în traducere românească: „Drumul către excelență” (Curtea Veche Publishing, 2017). Am stat de vorbă cu cei doi autori despre cele mai surprinzătoare descoperiri ale acestei cercetări și despre ce putem învăța de la companiile care reușesc să performeze chiar și în cele mai dure condiții.

Cărțile lui Jim Collins nu au lipsit din librăriile de la noi. Până la „Drumul către excelență” îi mai apăruseră două volume tot la Curtea Veche Publishing („Excelența în afaceri”, 2012, și „Afaceri clădite să dureze”, în colaborare cu Jerry I. Porras, 2006). Același editor publicase în 2010 şi studiul „Colaborarea” de Morten T. Hansen.

Cei doi s-au cunoscut în urmă cu mai bine de 25 de ani, când Morten l-a ajutat pe Jim la munca de cercetare pentru volumul pe care acesta l-a semnat împreună cu Jerry I. Porras. „Am rămas prieteni, suntem foarte apropiaţi”, îmi spune Morten. „Şi ne tot gândeam la un proiect comun. De aici ideea de a scrie cartea «Drumul către excelență».”

 

Liderii 10x

Parteneriatul a funcţionat perfect pentru că cei doi sunt complementari. „Jim are o gândire foarte creativă și, totodată, organizată. Eu am venit cu rigoarea și metodologia tipic academice. Suntem pe aceeași lungime de undă și, astfel, putem clădi unul pe ideile celuilalt. Da, se poate întâmpla ca punctele noastre de vedere să nu coincidă asupra unui anumit aspect şi să ajungem la polemică. Dar pentru noi asta nu constituie o problemă pentru că fiecare ştie că celălalt este interesat de găsirea adevărului, nu doar de a arăta că dreptatea e de partea lui. Aşa că avem încredere unul în altul.”

Munca de cercetare pentru „Drumul către excelență” a început în 2002, pe un fundal economic nu foarte calm, care i-a scuturat pe mulţi din optimismul adus de anii anteriori. America se schimba. „Surplusul bugetului guvernamental s-a transformat în deficit”, se arată în partea introductivă a volumului. „Atacurile teroriste de la 11 septembrie 2001 i-au îngrozit şi înfuriat pe oamenii de pretutindeni; şi a urmat războiul.” De aici s-a născut o întrebare firească, genială în simplitatea ei, dar care aştepta de multă vreme să fie formulată: „De ce unele companii prosperă în incertitudine, ba chiar în haos, iar altele nu?”.

Studiul avea să se bazeze pe rezultatele acelor companii care nu doar că se descurcaseră în conjuncturi economice defavorabile, ba chiar înregistraseră performanţe extraordinare. Aşa că autorii le-au identificat pe acelea care depăşiseră media industriei de cel puţin zece ori, de unde şi etichetarea lor drept subiecţi „10x”.

L-am întrebat pe Morten cum au construit întreaga metodologie de studiu şi care au fost provocările aplicării ei. „Metoda a fost simplă, dar dificil de pus în practică. Am ales ramuri industriale care trecuseră prin turbulențe extreme şi perioade de mare incertitudine: domeniul high tech, cel al aparaturii medicale, companiile aeriene. Am identificat companiile câștigătoare de-a lungul a două decenii de funcţionare în aceste industrii, după un reper clar și obiectiv: performanțele înregistrate la bursă, raportate la cele ale concurenţei. Mai precis am comparat profitul cumulat la indexul industriei.” După identificarea câştigătorului, autorii au ales încă o companie, care să funcţioneze ca reper, ca termen de comparaţie, o organizaţie care să fi avut aceeași poziție de start la momentul fondării, dar care să fi înregistrat performanțe medii. „Spre exemplu, am comparat producătoarele de semiconductoare Intel şi AMD. Amândouă au debutat cam la același moment, dar una a devenit o companie foarte puternică în această industrie marcată de tot felul de furtuni (Intel). Am pus laolaltă apoi toată documentaţia privitoare la fiecare pereche de companii pentru a înţelege de ce una a câștigat, iar cealaltă a rămas la un nivel mediu de performanţă”, mi-a explicat Morten.

 

Surprinzătoarele descoperiri

Îi întreb pe cei doi autori care dintre rezultatele studiului i-a mirat cel mai mult. „Știu că Jim va alege ceea ce noi am numit «rezultatul şansei», dar eu voi opta pentru «marşul de 20 de mile»”, îmi spune Morten. Şi totuşi, când i-am adresat aceeaşi întrebare lui Jim, alegerea lui a fost cu totul alta: „întâi gloanţe, apoi ghiulele”. Și în acest moment probabil că vă întrebaţi ce e cu aceste concepte neobişnuite…

În urma cercetărilor, Jim şi Morten au identificat mai multe aspecte determinante în procesul care transformă o companie într-una care face superperformanţă. Au căutat denumiri cât mai plastice pentru aceste concepte, pe care, de altfel, le-au ilustrat cu istorii şi anecdote sugestive. Dintre toate, preferata mea rămâne cea din deschiderea capitolului despre liderii 10x, povestea celebrei curse spre Polul Sud, competiția dintre Roald Amundsen și Robert Falcon Scott.

Să revenim la rezultatele neaşteptate generate de cercetare. Pe Jim Collins l-a surprins faptul că testarea prudentă a oportunităţilor de business este o cale mai sigură spre succes decât ideea de a paria din prima pe o inovaţie, fie ea şi revoluționară. „Mult mai importantă decât inovarea în sine este capacitatea de a o administra, chiar dacă tu nu eşti autorul ei. Abilitatea de a valida empiric o idee (gloanţele) și apoi de a miza puternic pe ea (ghiulelele) câştigă competiţia cu inovaţia pură.”

Şi pentru Morten T. Hansen importanţa prudenţei a constituit o mare surpriză. „Am înţeles că cele mai bune companii din industriile cu cel mai mare grad de nesiguranță avansau încet. Asta contrazice convingerea tuturor cum că atunci când lumea se mișcă repede în jurul tău, trebuie să faci și tu la fel.”

Să înfigi piciorul în acceleraţie îţi poate aduce creşteri, dar acestea sunt, de obicei, de scurtă durată, insistă Morten, dându-mi un exemplu clasic, neinclus în studiu: Yahoo versus Google. „Yahoo a sărit de la o strategie de business la alta pe măsură ce lumea din jur se schimba (de la motorul de căutare la business to consumer, apoi la portal, la media), în vreme ce Google a rămas concentrat pe serviciul de căutare în primii săi opt ani şi a devenit cel mai bun în acest domeniu-cheie și, ca atare, a câștigat. Asta e lecția: încearcă să-ți dai seama care e modelul-cheie pentru businessul tău, avansează constant și fără grabă construind afacerea. Nu te lăsa distras. E un «un marş de 20 de mile» pe care îl faci zilnic, indiferent dacă ai o zi bună sau nu.”

 

Disciplină, disciplină şi iarăşi disciplină

…în mare, la asta se referă neobişnuitul concept pe care Jim şi Morten l-au denumit «marşul de 20 de mile». Este acea disciplină zilnică, neabătută, fără excese şi fără renunţări. E lucrul care l-a transformat pe Roald Amundsen în câştigătorul cursei spre Polul Sud. „De fapt, povestea cu Amundsen și Scott accentuează toate aspectele-cheie din «Drumul către excelență»: disciplina fanatică, creativitatea empirică, paranoia productivă şi conceptele de specific, metodic şi consecvent (SMC) şi de rezultat al şansei”.

Las deoparte pentru moment discuţia despre cercetarea celor doi dorind să obțin o perspectivă mai personală și îl întreb pe Jim Collins care este relaţia dintre disciplină, şansă şi succes în ce-l privește. „Am avut imensul noroc de a-i avea ca mentori pe Bill Lazier și Jerry I. Porras în cariera mea profesorală timpurie la Stanford, pe amândoi cunoscându-i întâmplător, când eu, proaspăt absolvent, am fost repartizat la cursurile lor. Am avut şansa de a-l întâlni pe Peter Drucker (pe care îl consider un model) pe când aveam 36 de ani. Și au mai fost și alții. M-am străduit să obțin un profit cât mai mare din aceste şanse, încercând să aplic cât mai bine ce am învățat de la ei; chiar și după ani, încă revin la pagini și reflecții produse de întâlnirile cu marii mei mentori. De curând, am recitit niște note dintr-o întâlnire a mea cu Peter Drucker, din 1994, gândindu-mă care să fie însemnătatea lor pentru munca mea de acum. Am avut noroc de profesori excepționali și am capitalizat aceste şanse fiind un elev disciplinat și chibzuit.”

Reţeta cu disciplina nu este deloc ușor de aplicat. Iar celebritatea o face încă şi mai greu de urmat. Cea mai mare provocare pentru Jim este alocarea de timp pentru proiectele creative. „Mi se oferă atâtea oportunități minunate și invitații de a conferenţia în faţa diverșilor lideri, că trebuie pur şi simplu să-mi smulg timpul necesar pentru cercetare, pentru a scrie, pentru noile idei. De aceea mi-am autoimpus un «marş de 20 de mile»: cel puțin o mie de ore de muncă creativă pe an. Țin socoteala acestor ore în fiecare zi şi verific suma generată de ultimele 365 de zile. Mă asigur că rezultatul rămâne peste o mie. Asta mă ajută să nu spun da de fiecare dată când mi se propune ceva.”

Şi pentru Morten disciplina este importantă; de altfel, cercetările sale abordează tocmai aspectele individuale ale performanţei, iar concluzia lor este şocantă: managerii de foarte mare succes „muncesc diferit, nu mai mult: sunt foarte selectivi în privința felului în care își cheltuie timpul. Se concentrează până la obsesie pe a face câteva lucruri bine (ca în cazul Google versus Yahoo). Fă câteva lucruri în viață, dar la nivel excepțional! Evită întâlnirile, colaborările și însărcinările neproductive!”

 

După şapte ani

Prima ediţie a cărţii „Drumul către excelenţă” a apărut la începutul lui 2011. Volumul a devenit bestseller, a fost analizat, lăudat, criticat. În ce mă priveşte, dacă ar fi să fac o obiecţie, aceasta ar fi că numărul companiilor superperformante în perioade instabile, număr pe care se bazează studiul, este destul de mic. Da, baza de selecţie a fost uriaşă, dar m-am întrebat dacă nu cumva numărul restrâns al liderilor 10x luaţi în calcul afectează relevanţa generală a analizei. „Companiile reprezintă o gamă largă de industrii (software, asigurări, linii aeriene), așa că relevanța este amplă. Dar asta nu înseamnă relevanță totală”, mi-a răspuns Morten T. Hansen. Am vrut să ştiu apoi dacă perspectiva autorilor s-a schimbat în vreun fel în timpul ce a trecut de la publicare, iar Jim îmi spune că da, felul în care înţelege acum aspectele cercetate s-a aprofundat. „ De exemplu, acum văd «marşul de 20 de mile» ca pe o modalitate extrem de puternică de concentrare pe obiectivele pe termen scurt şi pe termen lung, simultan şi permanent.”

Una dintre lecțiile principale ale cărții este că inovația, viziunea, carisma, norocul, intuiția nu sunt decisive în a obține succesul în timpuri neprielnice mediului de afaceri. Dar asta înseamnă, pe de altă parte, că succesul poate fi învățat şi atins prin disciplină fanatică, creativitate empirică, paranoie productivă.

Totuși, să fie aceasta singura cale către superperformanţă în condiții vitrege? „Sigur că există și alte metode”, a admis Morten. „Ne putem gândi la excepții precum Oracle care, cu un CEO carismatic și autoritar (Larry Ellison), a avut succes. Ce am descoperit noi este că această cale a liderilor 10x era trecută cu vederea (discuţia despre ea nu era atât de captivantă, de «sexy»). Cu toate astea, aceasta este calea prevalentă de a atinge succesul într-o lume instabilă.”

 

Jim Collins

Este recunoscut la nivel mondial drept una dintre autorităţile în materie de cercetare a evoluţiei companiilor. Unul dintre volumele sale anterioare, „Excelenţa în afaceri”, a fost tradus în zeci de limbi şi vândut în peste trei milioane de exemplare. Cum își alege Jim Collins temele de cercetare? „Îmi urmez curiozitatea întâi de toate. Când am o întrebare de interes, evaluez dacă sunt capabil să aduc o contribuţie bine definită în acea problemă (altminteri, o las altora mai capabili). Apoi vine testul crucial: e aceasta o carte pe care nu pot să nu o scriu? Întotdeauna mă lămuresc când îmi pun această întrebare ipotetică: Dacă aş mai avea de trăit doar cinci ani, aş alege acel proiect?”. Acum aprofundează unele dintre conceptele studiate anterior, pentru a le integra într-o lucrare adresată tinerilor antreprenori și lideri din lumea de business, adică acelora care vor crea marile companii ale secolului XXI. Este implicat, de asemenea, în alte două proiecte ce vizează excelența în sistemul primar de învățământ și capacitatea indivizilor de a se reinventa.

 

Morten T. Hansen

 

Este profesor de management la University of California, Berkeley. A predat la Harvard Business School şi INSEAD. Deţine titlul de doctor, acordat de Stanford Business School. Noua sa carte, „Great at Work: How Top Performers Work Less and Achieve more”, va fi disponibilă la nivel internaţional din 30 ianuarie. „De data aceasta va fi vorba despre performanța INDIVIDUALĂ, nu la nivel de companie.  Am vrut să aplic aceleași rigori de cercetare ca în «Excelența în afaceri» și «Drumul către excelență», pornind de la următoarea întrebare: de ce unii manageri și angajați devin extrem de buni în ceea ce fac în vreme ce alții nu? Am supus analizei 5000 de cazuri.”

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii