Cautare




, Contributor

Media şi entertainment |
|

Crăciunul filmelor vechi

„Nimic rău nu se poate întâmpla în seara de Ajun“, spunea un personaj de film, iar dacă ar fi să dovedim, am putea urmări linia trasată de cinematografie. Din 1898, când primele scene cu Moș Crăciun au fost filmate, până la celebrele serii „Singur acasă“, miracolul Crăciunului reprezintă tema centrală a proiecțiilor cinematografice. Astfel, următoarele trei pelicule în alb-negru colorează ecranul cu spiritul și atmosfera de Crăciun, punând accent pe dorință și împlinire.

Miracle on 34th street (Miracolul de pe strada 34 – 1947) pune în scenă marile magazine de jucării, decorațiunile de Crăciun, carele alegorice de Ziua Recunoștinței, printre care se strecoară îndoiala, mai ales în lumea unei fetițe. Există sau nu există Moș Crăciun? În timp ce lupta lăuntrică a copilului decide dacă are încredere în mama sau în spiritul Crăciunului, un bătrânel cu barbă albă și chip luminos pe nume Kris Kringle este dus în fața instanței și judecat pentru îndrăzneala de a crede și de a afirma că este însuși Moș Crăciun. „Știi, eu sunt un simbol. Sunt un simbol al capacității umane de a suprima tendințele egoiste și de ură ce domină majoritatea vieții noastre. Dacă nu poți crede, dacă nu poți accepta ceva din pură credință, atunci ești condamnat la o viață plină de îndoială.“ Premiat cu Oscarul pentru cel mai bun actor în rol secundar (Edmund Gwenn în rolul lui Kris Kringle), cel mai bun scenariu și cea mai originală poveste, filmul atinge și alte tangente: comercializarea Crăciunului, educația copiilor, interesele personale, importanța unei familii, puterea de a crede. „Credința înseamnă să crezi chiar și atunci când bunul simț îți spune să nu o faci. Chiar nu vedeți? Nu este judecat doar Kris Kringle, ci absolut toate intangibilele care îl compun: bunătatea, bucuria, dragostea.“

Holiday Inn (Hanul melodiilor – 1942) se desfășoară pe ritmuri de jazz, pași de dans, decoruri fabuloase, interpretări memorabile și colinde, în compania unor personaje care confundă prietenia și iubirea cu locul de muncă. Jim Hardy (Bing Crosby) și Ted Hanoever (Fred Astaire) debutează în film ca parteneri de scenă, însă în spatele cortinei își dispută dragostea partenerei Lila (Virginia Dale). Câștigă Ted, în timp ce Jim se refugiază la un han, unde construiește un concept demn de Hollywood: „Hanul melodiilor“, deschis cu ocazia fiecărei sărbători americane, aducând aminte de petrecerile lui Gatsby. Își găsește parteneră, se potrivesc și se bucură reciproc, până când în scenariu apare din nou Ted, părăsit de Lila, dar îndrăgostit peste noapte de partenera lui Jim, Linda (Marjorie Reynolds). Pelicula câștigă premiul Oscar pentru cea mai bună melodie originală, devenită între timp nemuritoare.  „White Christmas“, creația legendei Irving Berlin, responsabil pentru sute de opere muzicale Hollywood și Broadway, este interpretată, pentru prima dată, de Bing Crosby cu un an înainte de lansarea filmului.

It’s a wonderful life (O viață minunată – 1946), regia Frank Capra, îl propune pe James Stewart în rolul lui George Bailey, un bărbat prea trist și dezamăgit pentru a se mai întoarce în mijlocul familiei sale. De aceea, decide că lor le va fi mai bine dacă el nu ar exista. Hotărârea lui este contestată de Clarence, îngerul chemat de rugăciunile celor apropiați: „Este ciudat cum viața unui om influențează atât de multe vieți, nu-i așa? Când acea persoană nu mai există, lasă în urmă un gol uriaș, nu?“ Flashback-urile îl trimit înapoi în timp, arătându-i viața celorlalți fără existența sa. Povestea se poate interpreta și ca o meditație: este tulburătoare, însă îndeamnă la introspecție, dar și la detașare pentru a analiza cât mai obiectiv propria viață. Și poate că astfel oferim cel mai frumos cadou de Crăciun: starea de bine pe care o avem cu noi înșine, autentică, ce nu poate înșela, dar care poate echivala cadourile de sub brad.

Joyeux Noël (2005)

Decembrie, 1914. „Ne gândeam să oprim focurile pentru seara de Crăciun. Ce spuneți? Războiul acesta nu se va decide în această seară.” Nimic rău nu se poate întâmpla în seara de Ajun, nici măcar în timpul Primului Război Mondial. Inspirat de o poveste reală, filmul urmărește umanitatea chiar și în cele mai întunecate momente ale istoriei. Focurile de armă sunt înlocuite de luminile din brazii de Crăciun, scoși la înaintare în semn de pace, iar tranșeele sunt pustiite, rând pe rând, de soldații care decid să lase colindele să le hrănească sufletul.

Little Women (1994)

Decembrie, 1862. „Dacă simți că valoarea ta se găsește în aspectul fizic, mă tem că într-o bună zi vei crede că însemni doar atât. Timpul erodează toată acea frumusețe, însă nu poate diminua procesele minții.“ Surorile Jo (Winona Ryder), Meg (Trini Alvarado), Amy (Kirsten Dunst, Samantha Mathis) și Beth (Claire Danes) trăiesc într-o Americă marcată de Războiul Civil, încercând să-și urmeze visurile. Iernile reci, scrisorile de pe front, micile bucurii sau necazuri sunt inspirate din cartea autoarei Louisa May Alcott, „Micuțele doamne“.

Silent Night (2002)

Decembrie, 1944. „Jimmy: Aveam și eu o viață de trăit până în momentul în care au invadat trupele voastre Polonia! Klosterman: Ne pare rău pentru inconveniențe.“ Cel de-al Doilea Război Mondial aduce cu sine încă o poveste despre miracolul Crăciunului. Bazat pe o faptă reală, filmul se concentrează în jurul figurii feminine Elisabeth Vincken (Linda Hamilton), o mamă în căutarea unui moment de liniște în seara de Ajun. Aceasta este firul care leagă trupele nemțești de combatanții americani, oferindu-le posibilitatea de a sta la masă și de a uita pentru o noapte drumurile care îi separă.

 

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii