Cautare




, Staff

https://www.facebook.com/forbesromania https://twitter.com/ForbesRo

Media şi entertainment |
|

Ca o imensă scenă, oraşul

A fotografiat oraşul de pe cele mai înalte clădiri, arătându-ne o altă faţă a lui.
Cristian Vasile

A REDESCOPERIT PITORESCUL UNOR CASE VECHI CARE SPUN ISTORII DIN ALTE TIMPURI. I-a privit pe oameni prin obiectivul aparatului său şi le-a regăsit zâmbetul. Fotografiile pe care Cristian Vasile le publică acum în volumul „Bucureşti optimist” te fac să înţelegi cât de mult s-au schimbat locul acesta şi oamenii de aici şi, totodată, că noi şi oraşul suntem mai frumoşi decât credeam.

Azi este la Bucureşti, mâine poate fi în… Sri Lanka. Da, chiar aşa l-am cunoscut pe Cristian Vasile, înaintea unui voiaj spre îndepărtata ţară insulară. Îi place să călătorească, fotografia fiind cea care i-a deschis orizonturile spre culturi şi oameni noi. Proiectul „Bucureşti optimist” tot o călătorie poate fi considerat, chiar dacă destinaţia este chiar oraşul pe care Cristian îl ştie de-o viaţă. „Sunt bucureştean sută la sută“, îmi spune, „aşa că a trebuit să redescopăr acest loc cu ochii turistului.“

„Bucureşti optimist” are o pagină de Facebook foarte populară, unde s-au strâns sute de fotografii făcute de tine. Acum avem şi cartea cu acelaşi nume şi ţin să spun că editorii de la Curtea Veche Publishing au făcut un lucru foarte bun, mai ales că la noi se publică foarte puţine albume de fotografie – de fapt, foarte puţine albume, în general.

Cum a început întregul proiect?

În martie 2012, după o iarnă foarte grea care părea să nu se mai sfârşească. La un moment dat a apărut soarele, a început să picure apă de la streşini şi toată lumea a ieşit pe stradă, la plimbare, după jumătate de an de depresie. S-a întâmplat să iau cu mine aparatul foto pe care îl achiziţionasem destul de recent şi am tras câteva cadre. Am vrut să surprind dezmorţirea oamenilor şi a oraşului după iarnă. Am postat cele zece-cincisprezece imagini – pe vremea aceea aveam un blog, feeder.ro – şi au avut un mare succes. Mi-a plăcut reacţia acelora care le-au văzut şi în următorul weekend am făcut iarăşi fotografii, iar ele au fost la fel de bine primite, poate chiar mai bine. Atunci mi-am dat seama că lumea are nevoie de nişte exemple pozitive legate de oraşul nostru.

...Şi acest mesaj optimist a devenit motorul proiectului.

Da, dar la numele „Bucureşti optimist” am ajuns mai târziu. Întâi am vrut să adun toate aceste imagini într-un singur loc. Ca să nu mai creez încă un site, am făcut o pagină pe Facebook pentru că acolo răspunsul este mult mai rapid. I-am căutat un nume, i-am făcut un logo. Eu cu asta mă ocupam la acea vreme, cu crearea de identităţi vizuale. Nu îmi făcusem un plan foarte clar, dar ideea a prins din prima zi. S-a răspândit întâi printre prieteni şi imediat proiectul a crescut văzând cu ochii. Era clar că oamenii aveau nevoie de el. Iar eu le-am spus tuturor: „Dacă aveţi fotografii în genul acesta, hai să le strângem la un loc.“ Am început să primesc multe imagini. Am impus un filtru critic pentru ca nivelul tehnic şi estetic al fotografiilor primite să fie menţinut. Am refuzat multe imagini, asta până când lumea a început să înţeleagă cam care este direcţia acestui proiect.

Ideea de a scoate o carte când a apărut?

Prima dată m-am gândit la lucrul acesta prin 2014. Ar fi trebuit să fie mai degrabă un obiect care să aducă imaginile şi sunetele străzii. Dar m-am luat cu alte proiecte şi joburi. Prin februarie-martie anul acesta, cei de la Curtea Veche Publishing au venit şi mi-au propus să scot o carte la ei, acest album fotografic despre care vorbim. Ei m-au ajutat cu selecţia imaginilor – a trebuit să alegem din vreo şase mii de fotografii.

Ce alte locuri din România ar merita un astfel de proiect?

Cum „Bucureşti optimist“ a fost foarte mediatizat, mulţi alţi oameni din Iaşi, din Craiova şi din alte oraşe au început să facă proiecte asemănătoare. La ce alt oraş m-aş gândi eu? De exemplu, la Sibiu.

Ce reprezintă pentru tine genul acesta de proiect – un demers estetic, un document uman, o monografie sentimentală a locului sau un mijloc de promovare a oraşului? Care aspect prevalează?

Cam toate. Dar, la început, nu am gândit proiectul în funcţie de vreunul dintre aceste aspecte. Eu am crescut ca fotograf odată cu acest proiect. Aşa cum ţi-am zis, mă ocupam de altceva înainte, de graphic design, de site-uri, de identităţi vizuale. Era după criza economică, când nu prea mai ştiam ce să fac pentru că nu mai mergeau lucrurile. „Bucureşti optimist“ mi-a adus foarte multe joburi şi m-a obligat să cresc ca fotograf.

Cu alte cuvinte, ţi-a schimbat cariera, viaţa.

Total.

…Şi a venit la momentul potrivit.

Fotografia îţi deschide foarte multe uşi, iar mie îmi place să cunosc oameni diferiţi şi să călătoresc. Datorită fotografiei plec acum în Sri Lanka, datorită ei am vizitat Namibia. Mi-am legat hobby-urile de fotografie în aşa fel încât să devină profitabile. De exemplu, anul trecut am hotărât să urc pe Mont Blanc. Am găsit un sponsor pentru care am creat conţinut şi care m-a susţinut pentru a-mi împlini această dorinţă.

Ai văzut oraşul din toate perspectivele, l-ai privit de sus, i-ai cercetat locurile mai puţin bătute. Ce le-ai recomanda străinilor să viziteze în Bucureşti?

Am două răspunsuri la întrebarea asta. Eu recomand Delta Văcăreşti, deşi nu este un loc tipic pentru oraş. Pentru mine, delta a devenit interesantă pentru că îmi place oraşul, dar îmi place şi să evadez din el. Iar acolo găsesc natura şi urbanul, iar asta îmi place la nebunie. Pe de altă parte, le spun oamenilor să descopere singuri oraşul. Propriile lor descoperiri pot fi mai valoroase decât recomandările mele. Când am mers în oraşe din străinătate, precum Barcelona sau Paris, mi-a plăcut să le explorez astfel, la pas. În Barcelona m-am plimbat fără hartă. Şi nu m-am îndreptat spre Sagrada Familia (bine, am văzut-o, dar mai târziu), ci spre zonele neturistice, spre locurile unde vezi cum se trăieşte viaţa de zi cu zi.

Şi dacă turistul străin nimereşte în Militari sau în Crângaşi?Poate că o să fie mai interesant decât să vadă Casa Poporului.

Care dintre oraşele vizitate în străinătate ţi se par extrem de fotogenice? Care sunt cele mai ofertante pentru tine – şi aici nu mă refer doar la arhitectură, ci şi la oameni.

Amsterdamul ar fi cel mai bun răspuns. Mi-au plăcut şi oamenii, şi locul. Şi Varşovia. Dar eu nu prea vizitez oraşe. Călătoresc cu motocicleta sau cu maşina, foarte rar cu avionul, pentru că simt că nu fac decât să mă teleportez dintr-un oraş ca Bucureştiul într-altul ca
Amsterdamul, să zicem. Iar mie îmi place să parcurg ţara respectivă.

Deci vrei să te familiarizezi gradual cu locul.

Vreau să parcurg ţara de la graniţă până în capitală. Aşa am procedat când am călătorit în Africa, în Asia, în Europa. Dacă am o săptămână la dispoziţie, şase zile sunt în provincie, una în capitală.

Hai să explorăm altceva acum: începuturile tale ca fotograf.

Am descoperit fotografia cu ajutorul aparatelor ruseşti ale tatălui meu. Am făcut doi ani de cursuri la Şcoala Populară de Artă, pe la sfârşitul anilor ’90, fotografie pe film. Apoi, am abandonat, deşi am fost tot timpul înconjurat de fotografi pentru că eram în comunitatea lor. Acum fac mai ales fotografie şi ceva comunicare on-line.

Cum au evoluat preferinţele tale ca fotograf? Către ce te îndrepţi acum?

E cea mai grea întrebare, pentru că nu ştiu către ce vreau să mă îndrept. De obicei, fotografii îţi spun: „Axează-te pe un anumit gen şi fă-l bine!“. Eu zic că e necesar să abordezi absolut toate genurile întâi, încercând să le practici cât mai bine şi de-abia apoi, când îţi dai seama ce-ţi place, poţi să alegi o anumită direcţie. O să te ajute foarte mult ce ai învăţat. De pildă, vei putea să aplici tehnici din fotografia de sport în cea de modă şi să vii astfel cu ceva nou. Eu am făcut de toate. Iar preferatele mele au fost fotografia de sport şi cea de natură pentru că îmi place să merg acolo unde nu mulţi se încumetă, din pricina terenului dificil, pe munţi, să zicem, unde trebuie să te atârni în ham ca să faci o anumită fotografie. Dar mi-am luat şi studio şi am început să cercetez mai atent lumina artificială. Nu vreau să fac fotografie de studio, ci să folosesc lumina artificială în avantajul meu în natură.

Şi totuşi lumea te cunoaşte îndeosebi pentru imortalizarea peisajelor urbane.

Oraşul îţi permite să faci fotografie landscape şi, bineînţeles, cityscape, poţi să faci portret sau fotografie de sport, ba chiar şi de viaţă sălbatică, dacă ne gândim la Delta Văcăreşti. Aşa că oraşul a devenit scena mea, mi-a pus la dispoziţie elementele prin care să învăţ şi cu care să pot experimenta. Impactul unor fotografii cu oraşul este mai mare (fiind relevante pentru toţi cei care locuiesc aici) decât cel al unor fotografii de artă, apreciate de o mână de oameni.

Deci pentru tine este foarte importantă mărimea audienţei.

Da, proiectele de genul acelora de care mă ocup eu trebuie să ajungă la cât mai mulţi oameni. E adevărat, la un moment dat ajungi să fii asociat prea mult cu un singur lucru, aşa că acum încerc cumva să mă depărtez de această zonă fără să mă dezlipesc total de ea.

Dacă e să alegi, ce preferi în acest moment: peisajul urban sau pe cel natural?

L-aş alege pe cel natural pentru că am lucrat foarte mult în zona urbană şi sunt puţine lucruri care să mă mai surprindă. Am făcut zeci de mii de poze în acest mediu. La un moment dat simţi că le-ai văzut pe toate.

Domeniul fotografiei s-a democratizat teribil, există aparate performante foarte accesibile, poţi să pui tot felul de filtre şi să modifici cadrele cu ajutorul unor device-uri pe care le foloseşti în viaţa de zi cu zi. Lumea alocă foarte mult timp acestui hobby, mulţi merg la cursuri tematice.

Care sunt provocările fotografului profesionist azi?

Şi eu ţin o mulţime de workshopuri. Bun, ce e un fotograf profesionist? Cel care ştie foarte bine ce e diafragma, care stăpâneşte partea tehnică? Cel care trăieşte din fotografie? Cred că provocarea fotografului profesionist este să facă lucruri cu totul diferite. Important rămâne ce se află în acea imagine, care este mesajul transmis de ea.

Care sunt lucrurile pe care le-ai învăţat ca fotograf şi care sunt reperele tale?

Eu am învăţat domeniul acesta de pe Youtube, testând pe cont propriu toată informaţia pe care o găseam. Sunt autodidact. Dincolo de asta, am nişte reguli ale mele. De exemplu, nu vreau să fac fotografii prin care să pun pe cineva într-o postură proastă sau discutabilă.

Deci perspectiva optimistă nu este rezervată doar proiectului privitor la oraşul Bucureşti…

Este o constantă. Cred în binele din oameni. A fost şi mai este încă moda de a căuta acele cadre care să arate cât de grea e viaţa. Eu n-aş putea să fac chestia asta.

Care sunt proiectele la care te gândeşti acum?

Se creează o anumită presiune după ce mai multe proiecte ţi-au mers bine. Lumea te tot întreabă ce urmează să faci. Mă gândesc deja la o a doua carte, cu un subiect cu totul diferit. A început să-mi placă ideea asta pentru că lumea are nevoie de albume de fotografie. Însă proiectul la care lucrez cel mai mult este propria educaţie. Dar vor mai veni şi alte proiecte cum au fost „Bucureşti optimist“, „Bucureşti sălbatic“, latrecut.ro, feeder.ro pentru că simt nevoia să împărtăşesc cu ceilalţi ceea ce fac.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii