Perlele litoralului bulgăresc

Albena
Albena este una din cele mai cunoscute staţiuni din Bulgaria şi se adresează în special familiştilor. Posibilităţile de cazare sunt însă pe toate gusturile: de la hoteluri de 4 stele, la bungalow-uri şi căsuţe de vară. Albena deţine 43 de hoteluri dintre care 18 sunt all inclusive şi 6 ultra all inclusive şi este situată în partea nordică a litoralului bulgar.
Distanţa între Albena şi Bucureşti este de circa 360 km, iar de la Vama Veche până în staţiunea de pe litoralul bulgăresc sunt doar 70 km. În Albena lungimea plajei este de circa şase km, puţin mai scurtă decat în staţiunea Mamaia, iar lăţimea ajunge până la 150 metri.
Reprezentanţii staţiunii estimează anul acesta o creştere cu cinci la sută a numărului de oaspeţi români, până la aproximativ 32.000 de turişti. Peste 300.000 de turişti români au consumat, până în prezent, pachete turistice în staţiunea de pe litoralul bulgar de la începutul anilor 2000.