Editura din mansardă
01 noiembrie 2010, 16:00 | Autor: Doru Neagu
Vrei să începi o afacere în domeniul editării de carte? Gândeşte-te de două ori. Ba nu! Gândeşte-te de zece ori. Dar nu renunţa la idee.
Indiferent de numele reţelei, între 30 și 50% din preţul de vânzare al unei cărţi rămâne la librar.
Cărţi însemnate
Sunt toate aceste motive și încă alte o mie care fac din investiţia într-o editură una foarte greu de recuperat. Costurile pe care le-a adunat până acum Vellant au ajuns la aproape 300.000 de euro, iar anul trecut a fost primul în care a obţinut profit, însă de doar 20.000 de euro (la o cifră de afaceri de 350.000 de euro). Nu e rău în condiţiile actuale de piaţă, când edituri mai vechi și cu o prezenţă semnificativă pe piaţă precum Curtea Veche sau Egmont au înregistrat pierderi. Vellant are avantajul editurii mici, cu costuri de funcţionare reduse și un flux editorial care se poate adapta ușor. Dar chiar și așa, criza i-a tăiat din elan și nu va reuși să tipărească decât 30 de titluri anul acesta, deși planul prevedea 50.
Într-o mansardă a unei case vechi din centrul Bucureștiului, cu o echipă de șapte oameni, Vellant a demonstrat că se poate pătrunde pe o piaţă aglomerată și concentrată în jurul granzilor Humanitas, Polirom și Adevărul Holding, care editează peste 400 de titluri anual. Al doilea proiect al editurii, cartea pentru copii „Prinţese necunoscute sau date uitării“ – care arată ca un obiect de artă și provoacă imaginaţia mai mult decât orice poveste despre Barbie sau alte prinţese ale epocii consumeriste - a dat tonul în piaţă și a făcut ca acest gen de carte să nu mai fie o excepţie pentru România. În plus, și-a recuperat investiţia. Ceea ce dă dreptate intuiţiei și nișei pe care au găsit-o fondatorii Vellant. Pentru profit însă, lupta abia acum începe.




